Dezvoltare personala

Mi-a fost dat mai demult sa aud o vorba: “Pe Pamint nu este nimic mai grandios decit omul, iar in om nu este nimic mai grandios decit mintea” – nici nu stiam pe atunci cat de adevarata este, si cat de mult inseamna; si in nici un caz nu aveam habar cat de mult va ajunge sa semnifice pentru mine azi.
Era o ipoteza, o teorie, noua pentru mine, diferita; in centrul careia se situa omul, ca fiinta completa, suprema. Acei zei, si entitati, insetati de ascultare si putere (si in numele carora s-au comis atatea crime de-a lungul timpului), acea ingradire a libertatii atat fizice, mentale cat si comportamentale…. toate se evaporau, precum la prima licarire a soarelui, intr-o dimineata senina de vara. Dintr-o data dezvoltarea proprie, a mintii, a personalitatii, nu se mai desfasura intr-un cadru deja stabilit (si aici ma refer la cadrul stabilit de societate, si sistemele de valori ale acesteia), erai liber sa faci ce doresti, sa fi cum doresti (cel putin teoretic). Dar, ideea de libertate este atat de adanc inradacinata in unii oameni, incat este de ajuns o singura sclipire in intuneric, pentru a considera ca au gasit lumina. Iar, pentru mine, a fost de ajuns, pentru a incepe sa imi doresc si eu acest lucru. Sa fiu singurul meu stapan, sa am control total asupra propriei vieti.
Nu-mi trebuie protectie “divina”, nu-mi trebuie viata de apoi (si nu, nu inebunesti, si nici nu iti pierzi speranta – din contra, totul devine mai clar). O singura viata am, si am ales sa o traiesc asa cum imi place, asa cum vreau… pentru mine; incercand totodata sa nu trec pe aici fara sa imi pese de lumea in care exist, fara sa adaug o pagina in carte. Nu-mi trebuie sa o semnez… la ce bun?... la un momentdat toti vom fi uitati, ce am cladit se va darama - asta este firea lucrurilor, nu ai de ce sa iti faci griji, ai pierde timpul de pomana. Daca faci ceva, sa fie pentru tine, sa fie pentru ca tu vrei asta. Dar daca in viata, in timp ce te ajuti pe tine poti ajuta prin aceasi actiune si pe altul, nu vad de ce sa nu o faci. Oricum, “eu ma folosesc de tine, tu te folosesti de mine” pentru a atinge un scop; dar totul cu acordul celor implicati desigur.
Faptul ca devii singurul responsabil asupra deciziilor si actiunilor tale (nu numai in ochii celorlalti, ci intr-un loc mult mai important… in ochii tai) te face mai puternic, nu mai vulnerabil. De gresit, gresim toti, dar in loc sa cauti scuze, si sa iti ceri scuze, vei incepe imediat sa le repari… pentru ca sti ca nimeni nu o va face in locul tau (ai de ales intre a renunta acum la tot, si a merge mai departe).
Dar trebuie inteles ca viata nu se traieste cu capul jos, sau cu teama. Intotdeauna trebuie sa fi dispus sa mergi pana la capat, si sa iti dai viata ca sa ti-o aperi. Pare un paradox, dar tocmai asta iti da putere si incredere, tocmai asta nu te lasa sa mori si sa fi invins, gasind mereu in tine dorinta de a trece peste toate.

Mintea este o unealta, o arma, dar si un izvor de creativitate. Daca o folosesti corect vei fi fericit, daca nu, vor fi altii si pentru tine. Daca ati stii cat adevar este in expresia: “a muta muntii cu mintea”…
Se spune ca ne folosim in jur de 14% (altii spun mai putin) din capacitatea mentala. Daca nu ne putem folosii de 100% din aceasta, nici nu poate fi vorba de 110% nu?! Si de ce nu o putem folosii daca tot o avem?... Ce ne opreste, ce ne blocheaza?... Nu oare faptul ca nu ne-am insusit corect definitiile?!... Nu oare faptul ca nu gandim corect?!
Nu iti face personalitati duale, de ce sa iti imparti mintea?!
Cum ti se pare mai corect fata de tine: sa te impingi mereu de la spate sa faci ceva (sa vorbesti tu cu tine de fiecare data, sa incerci sa te convingi), sau sa faci ceva pentru ca sti ca poti, pentru ca vrei pur si simplu, si sti ca poti il obtine (pentru ca nimic nu iti este imposibil – sa fi tu insuti, nimic in plus nimic in minus, liber in ganduri si in comportari) ?
Invata sa gandesti corect, pentru a putea analiza perfect tot ce ti se intampla, toate trairile, si vei avea control total asupra propriei vieti.


Intuitia si analiza sunt doua caracteristici importante ale mintii, pe care daca le stapanesti, te stapanesi.
Niciodata nu iti face planul vietii (fie si pentru doi ani), pentru ca aproape nimic nu va merge conform lui. Fa-ti cel mult o schita generala, si alegeti punctul de destinatie. Cum vei ajunge acolo nu are de ce sa te ingrijoreze, tu sa sti ce vrei, sa fi dispus sa mergi pana la capat, si vei ajunge cu siguranta. Poti sa faci si sa iti doresti in acelasi timp cate lucruri vrei, nimic si nimeni nu te opreste.
Invata sa te descurci la fata locului cu tot ce intalnesti in cale, si sa intorci totul in favoarea ta. Daca iti planifici ceva dinainte, si la fata locului treaba sta altfel, nu vei mai ajunge la destinatie, pentru ca tu vrei defapt planul, si ca sa il mentii vei ajunge la o alta destinatie decat cea initiala; iar, mai apoi vei pierde timp intrebandu-te unde ai gresit, vei cauta sa schimbi la tine cate ceva, desii nu ai de ce ( tu nu ai gresit cu nimic, ai facut exact ce ai vrut). Nu te speria de detalii, descurca-te cu tot, si astepta rezultatul, punctul de destinatie – rabdare, hotarare si determinare. Nu trebuie sa te multumesti cu tot ce ti se da, ci doar sa nu excluzi nici o varianta, si sa faci alegerea corecta la momentul respectiv. La scurt timp ai sa vezi ca va aparea altceva mai bun. Facand acest pas spre punctul de destinatie te faci atent la tot ceea ce te-ar putea aduce mai aproape , si mai repede, de punctul de destinatie, fara ca tu sa te gandesti macar la asta – tu doar sti ce vrei, atat (ai zis o data, si ai ales sa faci, pur si simplu – nu pierde timpul contempland asupra a ceea ce ti se intampla, gandesti o data si bine, si faci o data si bine; gresesti, repari).
Nu este nici o forta nevazuta care iti deschide usile, tu le deschizi singur (iar uneori le inchizi). Nu conteaza daca esti bun sau rau, atata vreme cat gandul tau este bun si corect cu tine. Cum te comporti cu ceilalti este alegerea ta. Dar, pe primul loc intotdeauna sa fi tu. Asta nu te face mai egoist decat esti oricum. Fiecare are propriile idealuri, idei, si fiecare aspira in felul sau la fericire si bunastare. Nu ii poti cere nimanui sa renunte la ceva pentru tine, nu ai dreptul. In viata nu trebuie sa depinzi de nimeni si nimic, si nimeni sa nu depinda de tine (iti creezi obligatii, factori de stres, si iesi din starea de fericire). Daca e sa faci ceva, fa-o cu placere, si pentru ca vrei tu.
Atata timp cat tu iti cladesti viitorul, tu iti controlezi prezentul, “visele premonitorii” nu isi mai au locul in ecuatie (astea sa le lasam celor care prefera sa fie controlati de altii, sa isi bata capul cu ele).
Sti ce vrei, sti ce faci, mergi pana la capat de fiecare data… nu ai destin, ti-l faci singur, traind, gandind, simtind.
Inainte sa vrei ceva pentru ziua de maine, alege ceva pentru ziua de azi (nu te juca cu timpul, pentru ca el sigur nu se joaca cu tine; profita de fiecare clipa).
Nimeni altcineva in afara de tine nu iti poate impune cu adevarat ceva.

Oamenii sunt fiinte perfecte, si unice, ce au inca de la nastere tot “echipamentul” necesar vietii. Trebuie doar sa invete sa le foloseasca, si asta intr-un mod corect. Nimeni nu se naste condamnat. Pana si cel cu handicapuri se poate repara pe sine (daca nu singur, atunci ajutat). Nimic nu este fara speranta in lumea asta, si nimic fara solutie.

Invata sa gandesti corect, pentru a putea analiza perfect tot ce ti se intampla, toate trairile, si vei avea control total asupra propriei vieti.

dacul13 a scris:Mi-a fost dat mai demult sa aud o vorba: “Pe Pamint nu este nimic mai grandios decit omul, iar in om nu este nimic mai grandios decit mintea”

Mi-a placut mesajul tau, o sa incerc sa il comentez pe fragmente in zilele care urmeaza.

Pe curind !

dacul13 a scris:Mi-a fost dat mai demult sa aud o vorba: “Pe Pamint nu este nimic mai grandios decit omul, iar in om nu este nimic mai grandios decit mintea” – nici nu stiam pe atunci cat de adevarata este, si cat de mult inseamna; si in nici un caz nu aveam habar cat de mult va ajunge sa semnifice pentru mine azi.
Era o ipoteza, o teorie, noua pentru mine, diferita; in centrul careia se situa omul, ca fiinta completa, suprema. Acei zei, si entitati, insetati de ascultare si putere (si in numele carora s-au comis atatea crime de-a lungul timpului), acea ingradire a libertatii atat fizice, mentale cat si comportamentale…. toate se evaporau, precum la prima licarire a soarelui, intr-o dimineata senina de vara.

Acei zei insetati de singe si putere nu sint decit reflectarea amplificata a tiranului sau a dictatorului care zace latent in mai toti oamenii... Dar in afara de asta mai exista pe lume si alte modele de spiritualitate care afirma

cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste universul si zeii

veti cunoaste adevarul si adevarul vă va face liberi

iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti

- mi se par cele mai frumoase indemnuri la cunoastere, adevar, libertate dar si iubire.

Dintr-o data dezvoltarea proprie, a mintii, a personalitatii, nu se mai desfasura intr-un cadru deja stabilit (si aici ma refer la cadrul stabilit de societate, si sistemele de valori ale acesteia), erai liber sa faci ce doresti, sa fi cum doresti (cel putin teoretic). Dar, ideea de libertate este atat de adanc inradacinata in unii oameni, incat este de ajuns o singura sclipire in intuneric, pentru a considera ca au gasit lumina. Iar, pentru mine, a fost de ajuns, pentru a incepe sa imi doresc si eu acest lucru. Sa fiu singurul meu stapan, sa am control total asupra propriei vieti.

In acest punct as vrea sa te intreb daca ai citit ceva desre principiile sahaja-yoga. Pentru ca multe din ideile expuse de tine se potrivesc, respectiv :
-omul e propriul sau stapin
-cel mai important este prezentul in care trebuie sa ne manifestam cu spontaneitate (sahaja=spontan)
-omul nu trebuie nici sa domine si nici sa se lase dominat
-omul nu se naste cu niciun pacat ancestral, cu nicio vina si nu trebuie sa isi cultive sentimente de vinovatie pt greselile sale ci sa isi canalizeze energia pentru a le indrepta.

Nu-mi trebuie protectie “divina”, nu-mi trebuie viata de apoi (si nu, nu inebunesti, si nici nu iti pierzi speranta – din contra, totul devine mai clar). O singura viata am, si am ales sa o traiesc asa cum imi place, asa cum vreau… pentru mine; incercand totodata sa nu trec pe aici fara sa imi pese de lumea in care exist, fara sa adaug o pagina in carte. Nu-mi trebuie sa o semnez… la ce bun?... la un momentdat toti vom fi uitati, ce am cladit se va darama - asta este firea lucrurilor, nu ai de ce sa iti faci griji, ai pierde timpul de pomana. Daca faci ceva, sa fie pentru tine, sa fie pentru ca tu vrei asta. Dar daca in viata, in timp ce te ajuti pe tine poti ajuta prin aceasi actiune si pe altul, nu vad de ce sa nu o faci. Oricum, “eu ma folosesc de tine, tu te folosesti de mine” pentru a atinge un scop; dar totul cu acordul celor implicati desigur.
Faptul ca devii singurul responsabil asupra deciziilor si actiunilor tale (nu numai in ochii celorlalti, ci intr-un loc mult mai important… in ochii tai) te face mai puternic, nu mai vulnerabil. De gresit, gresim toti, dar in loc sa cauti scuze, si sa iti ceri scuze, vei incepe imediat sa le repari… pentru ca sti ca nimeni nu o va face in locul tau (ai de ales intre a renunta acum la tot, si a merge mai departe).
Dar trebuie inteles ca viata nu se traieste cu capul jos, sau cu teama. Intotdeauna trebuie sa fi dispus sa mergi pana la capat, si sa iti dai viata ca sa ti-o aperi. Pare un paradox, dar tocmai asta iti da putere si incredere, tocmai asta nu te lasa sa mori si sa fi invins, gasind mereu in tine dorinta de a trece peste toate.

-De mult vroiam sa inteleg cum vede viata si ce sens da existentei sale un om care nu accepta existenta a nimic dupa moarte si care entelege ca aceasta lume materiala va pieri la un momentdat fara a lasa urme.
Care este motivatia in acest caz de a nu te lasa prada egoismului ? care este motivatia altruismului si unei existente morale ?
- "eu ma folosesc de tine, tu te folosesti de mine” pentru a atinge un scop; care ar fi acel scop pentru care sa ne folosim unii de altii ?

Mintea este o unealta, o arma, dar si un izvor de creativitate. Daca o folosesti corect vei fi fericit, daca nu, vor fi altii si pentru tine. Daca ati stii cat adevar este in expresia: “a muta muntii cu mintea”…
Se spune ca ne folosim in jur de 14% (altii spun mai putin) din capacitatea mentala. Daca nu ne putem folosii de 100% din aceasta, nici nu poate fi vorba de 110% nu?! Si de ce nu o putem folosii daca tot o avem?... Ce ne opreste, ce ne blocheaza?... Nu oare faptul ca nu ne-am insusit corect definitiile?!... Nu oare faptul ca nu gandim corect?!

Constat o contradictie logica in spusele tale :
Mintea este o unealta ... daca o folosesti corect ...
- care instnanta din om va folosi mintea daca afirmi mai sus ca mintea este instanta suprema in om si pe pamint?
- o unealta este facuta de cineva, pentru a fi folosita de cineva pentru a realiza ceva ...

Nu stiu daca esti adeptul teoriei evolutioniste care spune ca functia creeaza organul, insa oricum ar fi mi se pare greu de inteles cum a aparut acesta complexa masina de gindit care e creierul daca nu a fost niciodata folosit la intreaga capacitate. La fel cum imi e greu de inteles cum de exista structurat lobul scrisului si al cititului la popolatii care nu au avut in istoria cunoscuta niciodata asemenea deprinderi

Nu, nu am citit nici o carte cu subiectul amintit de tine; sau carti de psihologie.
Am plecat de la premisele:
- Fiecare om, poate sa gandeasca, si sa creeze orice, nimic fiindu-i imposibil.
- Prin viata trecand decat odata, vreau sa o traiesc asa cum doresc eu, si cum gandesc ca este mai bine pentru mine.
Deci, decat sa fac ce spun, sau cum procedeaza altii, prefer sa am propriul meu drum, creat de mine.
Acum nu te gandii ca am pierdut vremea filozofand. Nu sunt un teoritician. Pur si simplu pe langa gandurile mele am luat ce este mai bun de la altii, si am adaptat mie (ce s-a putut, ce nu... la "gunoi"), indiferent de circumstantele de unde le-am aflat (si oricum, totul a fost pe bucati din cauza asta... eu doar le-am pus la un loc, cu modificarile de rigoare - am facut totul din mers). Chiar si acum fac asta.
Toti, suntem intr-un proces continuu de invatare.

Dar, nici nu am spus ca nu sunt egoist. Toti suntem egoisti, prin natura noastra. Fiecare traieste pentru el insusi.
Chiar si atunci cand iti dai viata pentru persoana iubita, tot pentru tine faci asta. Acea persoana te face fericit, iar tu nu faci decat sa aperi ce este al tau, si ce iti place - vrei ca acea fericire sa existe mai departe, te identifici cu ea, chiar daca tu nu mai existi. La tine se reduce totul.
Altruismul depinde in functie de ceea ce vrei: fericire, prietenie, apreciere, atingerea unui tel, etc; si in functie de cum crezi ca poti ajunge acolo si poti obtine. Este mai mult vorba de o chestiune de perceptie si de apreciere a lucrurilor si evenimetelor.
"Eu ma folosesc de tine, tu te folosesti de mine” - cel mai simplu exemplu: dragostea - eu sunt fericit din cauza ta, tu esti fericita din cauza mea.

Ai minte, gandesti... dar, cat de corect o faci?... Ai insusite corect definitiile?... Cat de bine si eficient percepi lucrurile?
Capacitatea de invatare si insusire (asta ne creaza curiozitatea)este ceea ce avem toti inca de la nastere, alaturi ce celelalte "echipamente". Asta ne creeaza si ne modeleaza personalitatea. De asta conteaza asa mult mediul in care traim. Din aceasta cauza avem nevoie de atatia ani de "copilarie" pentru a putea invata sa gandim si sa analizam, pentru a putea pune "masinaria" la lucru, pentru a putea avea discernamant.

Nu stiu cum a aparut omul, si lumea ce-l inconjoara. Stiu doar ca exist; este tot ce imi trebuie.
Mi se pare mai important si mai intelept sa stiu ce este (pentru ca asta pot verifica, pot atinge), decat cum a fost. Trecutul nu il mai pot schimba, dar prezentul da. De viitor nu pot vorbii pentru ca inca nu s-a intamplat.