Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Subiecte similare
    Noiembrie 2018
    LunMarMierJoiVinSamDum
       1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930  

    Calendar Calendar

    Ultimele subiecte
    » Caragiale
    Sam Ian 10, 2015 8:34 pm Scris de Horia

    » Enigmele Bucurestiului
    Joi Noi 07, 2013 4:29 pm Scris de Horia

    » fara variante multiple
    Mier Noi 06, 2013 8:24 pm Scris de Horia

    » Miscarea Moderata
    Mier Noi 06, 2013 8:22 pm Scris de Horia

    » cum te poti debloca energetic
    Mier Ian 30, 2013 11:28 am Scris de Horia

    » Texte apocrife
    Joi Dec 06, 2012 10:31 pm Scris de Horia

    » DIONISIE EXIGUUS
    Dum Noi 11, 2012 3:39 pm Scris de Horia

    » Cerbobil vs Fukushima
    Joi Noi 08, 2012 10:41 pm Scris de Horia

    » filme youtube
    Joi Noi 08, 2012 12:04 pm Scris de Horia

    In loc de regulamente...

    Lun Iul 21, 2008 12:42 am Scris de Horia

    In loc de regulamente lungi si plicistioare pe care nu le citeste nimeni spun doar atit :
    Vor fi sterse mesajele care nu respecta urmatoarele principii elementare:

    -bunavointa
    -bunacredinta
    -buna-cuviinta
    -bun-simt

    In ciuda faptului ca forumul nu e vizitat …

    Comentarii: 0

    Bun venit !

    Lun Iul 21, 2008 1:08 pm Scris de Horia

    Scopul acestui forum este de a va oferi un loc de dialog civilizat.
    Un loc unde discutiile sa decurga firesc, relaxat, fara incrincenari si contradictii stupide.
    Am ales numele de ipoteze in ideea de a cunoaste cit mai multe puncte de vedere la intrebarile …

    Comentarii: 0

    Bine de stiut !

    Dum Iul 27, 2008 12:11 am Scris de Horia

    Acest forum fiind gratis asa cum se vede si din adresa, e bine stiut inca de la inceput ca :

    - desi acum pe pagina nu apar reclame ele pot sa apara oricind iar continul lor nu depinde de mine
    - forumul poate fi inaccesibil uneori din motive tehnice ... nu …

    Comentarii: 0

    Probleme de inregistrare ?

    Joi Dec 16, 2010 12:05 pm Scris de Horia

    Daca aveti probleme la inscrierea pe forum, e bine de stiut ca Yahoo mail duce mesajul in zona de spam, cautati acolo,
    Daca nu merge nici asa lasati-mi un mesaj la hgrancea@gmail.com
    Nu garantez ca raspund imediat, dar in citeva zile se rezolva Smile

    Comentarii: 0

    Cine este conectat?
    In total sunt 2 utilizatori conectati: 0 Inregistrati, 0 Invizibil si 2 Vizitatori

    Nici unul

    [ Vizualizeaza toata lista ]


    Recordul de utilizatori conectati a fost de 13, Mar Ian 04, 2011 10:22 pm
    Statistici
    Avem 44 membri inregistrati
    Cel mai nou utilizator inregistrat este: flames

    Membrii nostri au postat un numar de 986 mesaje în 240 subiecte

    Mitologie

    In jos

    Mitologie

    Mesaj Scris de Horia la data de Sam Aug 25, 2012 2:46 pm

    http://carlakia.wordpress.com/titani-giganti-atlanti/titani-giganti-atlanti-1a-2/

    TITANI, GIGANȚI, ATLANȚI



    Despre mitologia greacă învățăm de cînd deschidem ochii, că este temelia civilizației antichității și dacă nu ar fi fost ei, omenirea ar fi rămas tot la ghioagă și praștie, adică într-o sălbăticie sau barbarie îngrozitoare, cum au spurcat cu mare năduf tot ceea ce nu era grec, secole de-a rîndul în trecutul îndepărtat. Dar dacă o iei la socotit din aproape, atunci ai ,,norocul” să le aduci mare supărare ziditorilor de lumi, civilizații, religii și culturi, fiindcă trebuie să le pui în nas oglinda adevărului care îi arată tare hîzi și hoți de ,,se sparie gîndul”.
    Pentru a-i pune pe ceilalți cu botul pe labe și mintea în cui, subțirii greci de prin secolele Vll î.e.n. s-au pus pe mare agoniseală, ticluindu-și un panteon aproape exclusiv antropomorfic, amoral, sacralizând cele mai degradante apucături umane ca repere de morală divină(viclenia, adulterul, incestul, paricidul și fratricidul și în genere crima, vanitatea, trufia, lăcomia, mișelia, fățărnicia, nedreptatea) și transformînd pederastia și scîrbavnica unealtă, într-o parte importantă a religiei oficiale prin cultul falusului.
    Poetul tragic Euripides(480-406 î.e.n.), spirit lucid al epocii în care a trăit pune în gura unui personaj din tragedia Hyppolitos o afirmație năucitoare privitoare la divinitățile lor din ceruri: "Zeii ar trebui să fie mai înțelepți decât muritorii”.
    Oratorul Isokrates(436 - 338 î.e.n.) scrie că poeții: ,,au istorisit asemenea povești despre zei, cum nu ar cuteza nimeni să rostească nici despre dușmani; căci ei le-au reproșat zeilor nu numai răpiri, adultere și acceptare de plocoane de la oameni, ci și că s-ar fi înfruptat din carnea propriilor copii, că și-ar fi emasculat tații, că și-ar fi pus în lanțuri mamele precum și multe alte fărădelegi născocite pe seama lor”. (Asupra schimbului de bunuri, XI, 38) Aici nu se vede nici urmă de cultură, civilizație, sau ,,revelație” ci numai monstruozități care ar îngheța de groază orice minte sănătoasă nedată după făcătură, fie ea și elenistică!
    Să vedem cine erau acești zei plini de răutate, lăcomie, ură și venim și ce făceau în lumea lor și a pămîntenilor pe care îi conduceau cu bici de fier și vorbe de foc.
    Titanii în mitologia vechilor greci sînt cei șase fii ai lui Uranus și ai Gaiei: Coeus, Crius, Cronos, Hiperion, Iapetus, Oceanos și cele șase fiice: Mnemosyne, Phoebe, Rhea, Theia, Themis și Thetys. Ei alcătuiau prima generație divină, de la zidirea lumii după zicerile lor, dar mult înainte cîrdului ce s-a aciuat în Olimp unde au stabilit ei cuibarul fiorosului Zeus. Uranos era o divinitate foarte veche a grecilor care stăpînea Raiul dar și zeul suprem timpuriu, fiind fiul și totodată soțul Gaiei sau Geea, poveste asemănătoare cu Cybele și Atis din mitologia frigienilor de neam arimin sau nord carpatin. Geea este considerată ca Ma, din care s-au născut toți zeii, ea apărînd din haosul primordial ca prima entitate cu trup și suflet, izvodind atît ființele de lumină cît și cele trupești de pe pămînt, trăsături foarte asemănătoare cu cele ale Tiamat din mitologie emeș/sumeriană pe care pricepuții greci, deși au cunoscut-o din scrierile lui Berossos și alții, nu au menționat-o niciodată. Să rămînă numai ei cu cultura furată de pe la alții și apucătura monstruoasă – pederastia – moțul lumii?
    În mitologia grecilor titanii erau un grup de ființe cerești venit dintr-o altă cultură care trebuia nimicit de făcătura lor și astfel i-au făcut potrivnicii zeilor olimpieni și ciuca bătăilor acestora. Povestea va fi reluată de ivriți după vreo șapte secole dar drumul pe care au mers aceștia este cam același cu al grecilor. În tradiția greacă titanii erau considerați adesea iraționali și reprezentau forța oarbă a violenței primitive, poveste născocită de priceputul Hesiod(secolele Vlll-Vll î.e.n.) care a fost primul ticluitor și făcător de ,,adevăruri grecești” cu care și-a luminat neamul prin scrierea Teogonia iar pe ceilalți i-a băgat într-o beznă că nu știu pe unde să-și caute curul.
    Ca să le dovedesc subțirilor greci că sînt mari hoți și cei mai mari mincinoși ai antichității, am să le dau spre înveninare nemărginită, un mit din cultura emeș pe care europenii nu știu pe unde să o pună ca să nu-i supere pînă la înălbăstrire, ce ne zice că Ki(poate fi citit și Gi sau Ge) a fost o zeiță a pământului din care s-au născut toate cîte cele. Acest duh al Maicii Pămîntești(ki în eme-gi înseamnă pămînt iar ge are sensul de nobil, civilizator, ales) împreună cu Anu sau Tatăl Ceresc, au zămislit șapte veghetori cerești - Annunanki – cărora le-a dat spre dreaptă rînduială atît cele din ceruri cît și de pe pămînt. La greci, fiii familiei divine erau numai șase, poate că fiind prinși asupra hoției și luînd-o la fugă să scape de păruială, au pierdut în alergare un duh/zeu. În unele legende Ki și Anu au fost frate și soră, fiind copii lui Anșar(care simboliza totalitatea lucrurilor cerești) și Kașir(care simboliza totalitatea lucrurilor pământești), personificări anterioare ale cerului și pământului. Fiind făptura izvoditoare a lumilor nevăzute și văzute, cel mai iscusit fiu al lor a fost Enlil, zeul aerului. Și iarăși îi îndemn pe hoțomani să belească bine ochii în aceste scrieri să ia aminte pentru cei fără de minte și rușine, fiindcă datele din aceste ziceri le demască furtișagul. Conform legendelor, cerul și pământul au fost inseparabile până când s-a născut Enlil; acesta fiind cel care a despărțit cerul și pământul în două. Anu a luat cerul, iar Ki împreună cu Enlil, au luat pământul. Și noi avem o povestioară mușată/frumoasă care spune că la începuturi cerul era așa de aproape de pămînt încît soarele umbla ziua deasupra capetelor oamenilor iar căldura lui, rău îi dogorea la tărtăcuțe. Atunci sfîntul Petru l-a rugat pe Dumnezeu să ridice cerul cît mai sus, astfel să nu mai sufere muritorii de atîta pîrjol și de atunci așa au rămas înfăptuirile cele vechi. Iar miturile emeș/sumeriene aminte mai sus, sînt scrise cu 2000 de ani înaintea celor grecești, dar vechimea lor este mult mai mare, fiindcă emeșii cînd au plecat din toriștea carpatină, ele erau deja conceptualizate. Să revin la poveștile iscusiților greci care ne spune că la îndemnul mamei lor, Cronos, și-a mutilat tatăl lăsîndu-l fără bărbăție și astfel oprind ,,izvorul renașterilor” i-a luat locul, devenind stăpânul universului dar mereu avea tremurici de groază fiindcă într-o proorocire aflase jupînul că și el va fi detronat de propria odraslă. Cronos avut cu Rheea copiii Demetra, Hestia, Hera, Hades, Poseidon și Zeus.
    Ajungînd soția lui Zeus, Hera îi reproșează acestuia că este prima născută și ar trebui să-i arate mai mult respect lăsînd destrăbălările pe seama muritorilor, deci îi era și soră mai mare, și tare mă doare acest incest ajuns morală divină, cam tot așa cum va apărea mai tîrziu la ivriți și alți pîrliți numai de revelații!
    Când Zeus i-a luat tronul lui Cronos prin mișelie, frații mazilitului, titanii, i-au venit în ajutor și le-au declarat război cetei de parveniți și uzurpatori cerești. Lupta - cunoscută la ei sub numele de titanomahia - a durat zece ani și s-a sfârșit cu victoria tineretului destrăbălat care le va fi exemplu demn de urmat vechilor greci aproape o mie de ani. Drept pedeapsă pentru că au înfruntat noua gașcă de tîlhari pofticioși de puteri cerești, la porunca lui Zeus titanii au fost aruncați în Tartarus după care s-au tras toate zăvoarele minciunii și nemerniciei, crăcănîndu-se numai el cîtu-i universul.
    Denumirea mai este purtată de câțiva zei și semizei, care erau descendenții titanilor, și trebuie să-i amintim în primul rînd pe fiii lui Iapetus și ai Clymenei.
    Dar cuvîntul titan în greacă definește numai aceste duhuri cerești întrupate bătute măr de Zeus apoi aruncate din înaltul cerului pe pămînt și înghesuite în Tartaros(adică o Tărtărie după urechea scornitorilor) tot așa cum a făcut și plăsmuitorul Ioan în Apocalipsa lui plină ochi de minciuni și născociri drăcești, cînd l-a urcat pe Iahwe în înaltul cerului și înhățîndu-l de coadă pe șarpele cel vechi, l-a aruncat împreună cu Dumnezeul lui în iazul de foc de sub pămînt. Numai limba română veche păstrează sensul profund al cuvîntului titani ca ființe fără trup, adică numai făpturi nebuloase sau năluci cum am mai zice. Pentru că ti are sensul de neam, clan, rubedenii, cei care trăiesc împreună și tană: ceață, nebuloasă, pîclă. Și iarăși i-am prins cu mîța în sac pe fudulii greci! Ca să le fie supărarea și mai mare, le zic de la obraz că în mitologia vedică ce nu are nici o legătură cu vînjoșenia lui Hercule, Hermes sau Zeus, zieța Danu care este fiica lui Daksha, adică Ziditorului, fiind considerată ca zeița primordială a apelor, mai era scrisă și sub forma tanai sau tana, adică cețurile cele mari ale apelor pînă în înalturile cerurilor de la începutul zidirii văzutelor și nevăzutelor. Să nu ne mai aburească ei cu tana/ceața grecească fiindcă ne-a ajuns pînă acuma de nu am fost în stare să scoatem nasul dincolo de plăsmuirile lor îndrăcite și cu mare îndîrjire meșteșugite.
    Deci grecii au luat acest mit pe baza căruia și-au constituit propria mitologie, din cultura populațiilor carpatine în prima parte a mileniului l î.e.n. cînd s-au chitit să-și pună și ei de o religie că o fi bună la ceva și asta, dacă neamul mioritic o cinstea cu atîta pioșenie. Ca să nu se știe de unde au furat, au început să spurce vîrtos pe geți dar mai ales pe pelasgii cu care încă trăiau împreună prin tot Peloponezul. Dar locul hoției ne este dezvăluit de către poetul grec Pindar(522-443 î.e.n.) care îl amintește pe poetul Pherenicos din Heracleea, un înaintaș de-al său ce a lăsat scris în versuri zicerea: ,,Hiperboreii locuiesc în părțile îndepărtate lîngă templul lui Apolo. Ei sînt cu totul nedeprinși la război și se trag, după cum spun tradițiile, din neamul titanilor celor vechi; ei sînt stabiliți sub suflul cel rece al lui Boreas și cinstesc pe un rege din neamul arimaspilor.” Și prin secolul V al erei noastre, se mai păstra amintirea acestei lumi fabuloase de la nordul Istrului fiind amintită de poetul latin Claudian ce a scris despre pasărea fenix plină de mister că își are cuibul în munții titanilor de lîngă Ocean(Marea Neagră), adică în Carpații noștri, de nu le-ar crăpa unora rînza de ciudă. Adică să ne fie clar nouă, așa cum le-a fost lor limpede minciuna; titanii din mitologia lor erau știuți ca locuitori ai ținuturilor unde își avea baștina și neamul geților!
    Giganții sau Gigas, un alt grup de personaje mitologice legate tot de născocirile vechilor greci erau fiii lui Uranus și ai Geei cu trupuri uriașe născuți din picăturile de sânge care cădeau pe pământ, după ce zeul Cronos i-a luat în luptă cinstită bărbăția tatălui său Uranus. Printre giganți se numărau: Alcyneus, Clythius, Enceladus, Ephialtes, Eurytus, Hyppolytus, Mimas, Pallas, Polybotes, Porphyrion și Thoas. Se spunea că Geea/Gaia i-ar fi născut pe giganți ca să-i răzbune pe frații lor, titanii, închiși de către Zeus în Tartaros. Giganții erau sprijiniți de mama lor (alungată de Zeus din Olimp), și de aliații lor, cei trei Hekatoncheiri. O plantă vrăjită de-a zeiței Gaia îi ajuta pe giganți în lupta ce o purtau cu ceata de destrăbălați cocoțați în Olimp care se dorea noua cetate a cerurilor. Aflând de aceasta Zeus interzice copiilor titanilor Hyperion și Theia, Eos(aurora), Selena(luna), și Helios(Ielios - soarele) să apară înainte terminării luptei, adică erau un întuneric cumplit și numai ochii dedați cu întunericul și mișelia puteau să se descurce.
    Deși de origine divină, erau totuși muritori și puteau fi omorâți, dar numai de către un zeu și un muritor în același timp, motiv pentru care zeii, în gigantomahie(lupta dintre olimpieni și giganți), au chemat în ajutor pe Dionysos și mai ales Heracles a cărui mamă era muritoare(povestea este preluată de ivriți în Apocalipsa lui Ioan sau inclusă de iudeo-creștinii greci?), ambii fiind fiii lui Zeus. Nefericiții titani au cam dispărut pentru că ei nu puteau trăi pe pămînt după vrerea și stăpînirea lui Zeus dar unii au avut ceva feciori numiți giganți care sălășluiau printre oameni. Aceștia ca fii ce nu și-au uitat părinții nimiciți de vînjosul Zeus, au atacat cerul, aruncând cu stânci și cu trunchiuri de copaci fiind însă prăpădiți pentru vecie de către zeii olimpieni. Dacă luăm la socotit din aproape, sub aspect lingvistic numele fiilor titanilor – giganții – descoperim că este un cuvînt compus ce provine din limba vorbită de geți, pelasgi și celelalte seminții arimine prin mileniile ll-l î.e.n.
    În mitologia egipteană se spune că neamul lor plecat de undeva din nord, a ajuns în valea lui Hapy datorită priceperii și înțelepciunii păstorului ceresc Anti care i-a călăuzit către acest ținut binecuvîntat de Ziditor. Iar cuvîntul gig înseamnă frumos, civilizator, nobil, de neam ales, adică tot un neam plin de sclipici la minte pe care Creatorul i-a izvodit și iubit ca un părinte. Și ne mai spun vechii greci, că, titanul Iapet ca fiu al Tatălui Ceresc și Mamei Pămîntești a avut la rîndul lui patru fii: Atlas, Menoetius, Prometeu și Epimetheus, Menoetius. El a fost învins de Zeus și prăvălit în Tartar. Odrasla Prometeu este nu numai ziditorul și părintele ocrotitor al neamului omenesc după zicerea lor, dar el le-a dat toate cunoștințele necesare cum să poată trăi mai ușor, aducîndu-le chiar focul sacru din cer ca să-și poată pregăti hrana. Tot el le-a dat scrierea, adică atunci cînd grecii și-au ticluit aceste ziceri, la nord de Istru se scria în draci iar siturile de la Tărtăria, Turdaș, Gorban, Lepenski Vir, Vinca, Koranovo și altele confirmă din plin aceste resturi de istorie arimină descoperite în cinstitele hoții din în miturile grecești.
    Nemuțul nostru pripășit în Ki-en-gi, din vremi uitate, a pornit prima migrație din Carpați către văile Tigrului și Eufratului pe la mijlocul mileniului Vl î.e.n. iar a doua pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. și prin năravul scrisului, a lăsat ca moștenire urmașilor lor și nu ivriților, ceva scrieri cu miturile, legendele și credințele lor.
    Ne zic niște tăblițe de lut de pe la mijlocul mileniului lll î.e.n. că după zidirea lumii, Creatorul An și-a trimis pe pămînt unul dintre cei 7 veghetori și judecători cerești, împreună cu ființele cerești – îngerii – să îndrume la cele firești pe fiii Omului, după Legea Adevărului și Dreptății, dar mai ales în credința față de Ziditorul lumii. Dar văzînd îngerii că fiicele oamenilor sînt foc de frumoase, au început să le scapere privirile după ele. Și așa luați de iele și de ele la prăjit cu foc dogorit, săracii nedați la cele lumești au căzut în păcat cu stricăcioasele fiice ale oamenilor. Căpetenia lor Martu sau Marța/Marta s-a ținut el ce s-a ținut tare și nededat la cele lumești, dar potopindu-l focul inimii s-a dus săgeată la mama sa divină și i-a cerut sfat să nu ajungă în mare păcat. ,,În cetatea mea am prieteni, iar ei și-au luat soții. Am însoțitori dar și aceștia și-au luat soții. În cetatea mea, potrivnic prietenilor mei, numai eu nu mi-am luat soție. Eu nu am soție, eu nu am copii.” Maica Strălucitoare îl întreabă pe înfierbîntat dacă și muritoarea, fiica marelui preot din Ninab îi ,,înțelege privirea sa”, adică are și ea mare jăratec la călcîie. Ne zice legenda că din căsătoria fiilor cerului cu fiicele oamenilor, s-a născut un neam aparte de oameni, mai înalt decît cel care trăia atunci pe pămînt, adică urieși dar și mai isteț. Deci povestea nu este grecească fiind scrisă cu cel puțin 2000 de ani înaintea Teogoniei lui Hesiod, și chiar apariția giganților este diferită față de mitologia grecilor. Însă aflînd Ziditorul de această stricăciune, s-a supărat foc pe odraslele cerești pe care le-a pus la popreală și cazne grele iar pe pămînteni a hotărît să-i dea pradă unui potop nemaivăzut. După potolirea urgiei au scăpat după unele legende numai acești urieși. Iar numele neamului de urieși este amintit indirect în Geneza ,,6,4: În vremea aceea s-au ivit pe pămînt uriași, mai cu seamă de cînd fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a le naște fii: aceștia sînt vestiții viteji din vechime care au fost oameni cu nume”.
    Dar această povestioară nu putea avea rădăcinile decît în baștina carpatină de unde au plecat emeșii, iar cei care au rămas la vatră, adică românii de azi încă mai păstrează mitul în zicerea despre jidovi.
    Ca să ne dezmeticim cum vine hoția, am să vin cu o zicere din Cartea Jubileelor, unde la 7,21-22 sînt menționate trei categorii de oameni foarte mari: Uriașii, Naphil și Elio. În irlandeză, adică vechea pelasgă, cuvîntul nifl are sensul de ceață sau întunecat, ascuns vederii, iar în limba română cuvîntul nefele este partea de pe burtă a unei blăni de vulpe cu care se căptușeau căciulile sau hainele din blană pe dinăuntru, fiind partea nevăzută. Mai avem tot în româna veche cuvîntul nefle cu sensul de valoare mică, fără importanță, deci Nafilii erau nevăzuții, ascunșii, sau întunecații și cei care fac rău.
    În limba greacă nephele, înseamnă nor, sau o nălucă făcută de Zeus pentru a o substitui pe Hera de care se îndrăgostise regele lapit Ixion. Din această legătură s-au născut Centaurii, printre care și Getos, strămoșul neamului get după mintea grecilor. În textul grec cuvîntul ,,uriași„ este scris prin ,,titani” sau ,,giganți”.
    În Cartea lui Eno, varianta etiopiană, scrie că îngerii veghetori s-au împreunat cu fetele oamenilor și au născut uriașii. Dar povestea nu vine din Tora pentru că în Facerea la 6,1-6 avem zicerea ,,Cînd au început oamenii să se înmulțească pe fața pămîntului și li s-au născut fete, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; și din toate și-au luat de neveste pe acelea pe care și le-au ales. Atunci Domnul a zis: «Duhul Meu nu va rămîne pururea în om, căci și omul nu este decît carne păcătoasă: totuși zilele lui vor fi de 120 de ani». Uriașii erau pe pământ în vremurile acelea, și chiar după ce s-au împreunat cu fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, și le-au născut ele copii: aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume. Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gîndurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău. I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și s-a mîhnit în inima Lui.” Oricît ne-am trudi să căutăm în Tora sau Talmud să-i găsim pe ,,fiii lui Dumnezeu” nu vom da nicicum de ei, ci vom găsi numai pe Satana și tot tineretul drăcesc cum este în Iov la 2,1, Judecători la 13,17 și Samuel Cartea 1, la 18,10!
    Vedem că termenii folosiți de ivriți atunci cînd i-a pălit rău damblaua revelațiilor, sînt cuvinte grecești, sau ajunse în limba greacă din alte limbi cum se poate dovedi cu mare ușurință, ei numind pe acești uriași viteji care au un nume, ori Herodot spunea despre neamul get că este cel mai viteaz și mai cinstit dintre toate celelalte inclusiv cel grec pentru că ivriții în acele vremuri nu erau decît un trib de sălbătăciuni pe care istoria încă nu-l cunoștea.
    Ca să-i aflăm pe acești uriași din vechime ce erau ,,oameni cu nume” după cum zice Făcă-Tora, vom căuta tot în scrierile din vechime dar nu în cele ivrite care toate sînt numai făcături îndrăcite, sau cele ale grecilor mari meseriași în falsuri, ci în istoria adevărată scăpate de la Marea falsificare a Militia Cristi care a început odată cu impunerea iudeo-creștinismului în anul 381 ca religie oficială în imperiul roman.
    Împăratul roman Octavianus Augustus face o expediție împotriva geților în anul 9 al erei noastre pe care îi învinge cucerind ținutul Panonia, iar evenimentul este cinstit cu mare pompă în capitala imperială printr-un monument ridicat în Forumul din Roma. Ovidiu în Fastele scrie despre acest monument următoarele: ,,Măreț este monumentul, măreață este statuia zeului și demne de trofeele luate de la giganți.” Asta spune istoria adevărată și nu cea revelată din tușinătura pistilului lui Avraam sau din bărbăția grecului Hercules din care a țîșnit năvalnic tot neamul omenesc!
    Mai vin cu o zicere tot de la romani unde poetul Marțial, îl numește pe Domițian, cînd purta războaie cu geții pe la anii 86 ,,învingător al giganților” iar poetul Arruntius Stella, îl laudă pe același împărat că a obținut un ,,triumf asupra giganților”. Mult întuneric ați mai băgat în capul bietului român de nu mai este în stare să-și recunoască adevărata istorie și spiritualitate strămoșească. Cum să vă vină vouă pe gust aceste ziceri care distrug ca un pîrjol toate făcăturile puse la cale împotriva neamului get de mai bine de 2000 de ani, de la care ați furat și v-ați îmbogățit! Nu se putea ca Europa să cunoască adevăratul neam scoborîtor din zei pentru că el nu se pupa cu Talpa Iadului și nu se ținea tot într-o hîrjoană cu Satana și nici nu venea din faimoasa antichitate greacă!
    Claudian a fost un poet roman de origine greacă născut în Alexandria. În anul 395 ajunge la Roma și intră în grațiile împăratului Honorius și a șefului armatei Stilicon pentru care scrie mai multe panegirice și satire împotriva celor neascultători sau clevetitori, adunate în De raptu Proserpinae, De bello gothico dar și alte cărticele. În scrierea în care îi laudă pe romani că i-au învins pe goți și geți în luptele din anii 402 și 403, el spune că i-au învins pe titani, adică acel neam scoborîtor din zei aciuat în jurul Carpaților pe care toată antichitatea de pînă la acele vremuri așa îl știa. Încă mai era ceva adevăr în memoria colectivă a locuitorilor din impe-riul roman, dar Militia Cristi - fioroasa poliție politică a iudeo-creștinismului - a lucrat cu mare îndîrjire, reușind să falsifice toată istoria acestui neam scoborîtor din zei și să-l scoată în afara timpurilor cunoscute. Unul dintre cei șase titani după zicerile grecilor a fost Iapet, pe care meșterii ivriți în revelații l-au făcut Iafet, și scriu acești plăsmuitori în Facerea pentru ortodocși la 10,2 că fiii acestuia au fost Gomer, Magog, Tiras, Meșec sau Maș, Madai, Iavan, Tubal. Dar în textele care explică numai pe înțelesul lor, Tora și Talmudul, scriu că Magog este Gitia iar pe Gomer îl știm din alte izvoare că este Sciția! Adică pretinsele revelații mozaice sînt numai falsuri și hoții la drumul mare, apărate timp de peste 1600 de ani de greci și șărpăria de la Vatican cu sabia și mare pîrjol împotriva celor care puneau întrebări prea iscoditoare și băgărețe !
    Numele acestui neam de viteji amintit mai sus în scrierile mozaice este geți(ge: nobil, ales + ti: neam, clan), taman cum îi scrie poetul latin Ovidiu în Pontice ll, 9 Lui Cotys, pe la anii 15 cînd se afla mazîlit la Tomis. O mărturisesc iarăși ei obrăznicindu-se că ce au furat este tot revelat, recunoscînd că acești uriași sînt fiii lui Enoh, sau Enac cum scriu în Numeri 13,33 despre neamul nostru din Palestina: „Acolo am văzut noi uriași, pe fiii lui Enac, din neamul uriașilor; si noua ni se părea ca sîntem față de ei ca niște lăcuste și tot asa le păream și noi lor”. O altă dovadă o găsim în Deuteronum 2,10-11: „Înainte au locuit acolo Emimii, popor mare, mult la număr și înalt ca fiii lui Enac. Și aceștia se socotesc printre Refaimi ca fiii lui Enac”, ori munții Carpați mai erau cunoscuți în antichitatea secolelor lll î.e.n – Vl e.n. ca munții Rifa. Mărturisirea o mai găsim în Facerea la 15,20 unde ni se spune că Elohim le-a juruit ivriților tot Canaanul unde locuia și refaimii. Dacă îndepărtăm terminația imi care arată pluralul, avem numele tribului Refa după scrisorelele lor. Amintirea acestui neam carpatin o găsim în numele localității Rafa din județul Vrancea, la poale de Carpați/Rifa și în numele orașului Rafah din sudul fîșiei Gaza de astăzi, acolo unde locuiau acești refaimi ca urmași ai vechilor giganți arimini oploșiți prin acele locuri!!!
    Numeroase izvoare latine spun că împărații romani Augustus, Domițian și Honorius i-au învins pe giganți, purtînd războaie crîncene cu geții din nordul Istrului și Panonia, deci numai geții erau cunoscuți în antichitate ca venind din neamul titanilor sau giganților. Iar aducerea lor pe lume ca ,,neam scoborîtor din zei” adică din îngerii păzitori și veghetorii Tatălui Ceresc s-a făcut la începutul lunii martie, după cum putem deduce din datele venite din unele izvoare antice.
    Urmele acestor giganți chiar există pe plaiurile mioritice deși ele sînt ascunse de arheologii români. În curbura Carpaților, în munții Bucegi și alte locuri ale României, au fost scoase la lumina zile prin săpături, mai multe schelete de oameni care arată că avea o înălțime cam de 2,4 m și chiar mai mult după mărturiile celor care au participat la săpături, unele schelete erau dublul înălțimii unui om, însă toate descoperirile au fost învăluite într-o ciudată conspirație și numai cîteva persoane au avut curajul să vorbească despre ele și să prezinte fotografii pentru că, oficial, ei nu există. Ascunderea rămășițelor de schelete ale populației gigantice care a trăit cîndva pe teritoriile României, este încă o dovadă a uneltitorilor hicleniți care se țes și se tot țes în jurul istoriei și culturii noastre să nu o cunoaștem deloc pentru că alții se fălesc cu ea de aproape 2000 de ani și rău le-ar veni la sfîrlă să o încaseze cu ghioaga pentru nelegiuita hoție și minciună.
    Românii au o legendă a jidovilor(urieșilor, fără a se confunda cu jidovii cazari) care spune că în vremurile de demult, aici locuiau două rase de oameni; una mai mică de înălțime cam de 1,60 m, cu pielea albă, părul castaniu închis sau negru, fața ovală, nasul drept și sprîncenele lungi și arcuite. Cea de-a doua rasă era foarte înaltă trecînd de 2 m. pielea albă, ochi albaștri sau verzi, părul blond sau roșcat, ondulat și care erau foarte blînzi. Ei au adus întreaga înțelepciune cerească vechilor români, dar fiind uneori necăjiți de ceilalți oameni, o parte dintre ei au plecat către soare-răsare, iar cei rămași s-au amestecat cu cealaltă rasă, rezultînd o populație nouă.
    Legenda născută în jurul Carpaților care amintește de existența giganților în această regiune dar și la est de acești munți, este descoperirea civilizației Takla Makan din nord-vestul deșertului Gobi în depresiunea Tarim(tărîm în limba română înseamnă ținut). În deșertul Takla Makan s-au găsit mai multe zeci de trupuri uscate ale unei populații de origine europeană; bărbații aveau cam 2 m., părul roșcat sau șaten deschis, unul era îmbrăcat cu o haină lungă pînă la genunchi de culoare vișiniu închis, pantaloni albaștri iar în picioare purta un fel de cizme. Era încins cu un brîu cu modele deosebite care se găsesc pe vechile țesăturile din Europa Centrală și Răsăriteană. Și cizmele aveau modele cusute pe ele. Pe față avea pusă o pînză de culoarea hainei. Această civilizație a dăinuit în actuala regiune a deșertului pe la 2500 – 1700 î.e.n iar ultimele rămășite au rezistat pînă în secolul Vlll î.e.n. Era o civilizație cu agricultură bazată pe irigații și un comerț foarte dezvoltat cu India de vest, Mohenjo – Daro și Sumer. Țineau un fel de evidență cu ajutorul unor bile cu semne pe ele pe care le puneau în vase iar acestea aveau la rîndul lor anumite semne. În localitatea Gorban din județul Iași a fost descoperit în anul 2001 un vas ce avea înăuntru o adevărată comoară; 21 de statuete cu simboluri feminine și 21 de simboluri masculine împreună cu 42 bile mici de lut ars ceea ce mă face să cred că această civilizație a plecat pe la începuturile mileniului lll tot către est pînă a prins-o istoria unde au descoperit-o arheologii chinezi.
    Încă o ramură a giganților/uriașilor descoperită în falsificata istorie a românilor și interzisă acestora de atîta amar de vreme să o cunoască!
    Atlas este unul dintre titanii din generația a doua fiind fiul lui Iapetus și al Clymenei/Themis și frate cu Epimetheus, Menoetius și cu Prometeu. Căsătorindu-se cu Pleione, fiica lui Oceanos, au avut împreună șapte fete numite Pleiade: Sterope, Merope, Electra, Maia, Taygeta, Celaione, Alcione. În alte mituri se spune că ar fi fost căsătorit și cu Calipso cu care ar fi avut un flăcău pe nume Auson sau după altele ar fi fost și Latin ca urmaș al acestui cuplu ceresc. Odraslele lui Atlas, au mai fost numite în mitologia grecilor, atlanți iar fetele atlantide.
    Despre nașterea lui Atlas, legendele grecilor spun că titanul Iapetus a luat de nevasta Clymene fiica titanului Oceanos, și a avut de la ea un băiat curajos și cu inimă mare pe care l-au numit Atlas, după care a mai adus pe lume pe gloriosul Menoetius, inteligentul plin de șiretlicuri Prometeu, și înțeleptul Epimetheus. Unii lingviști moderni au încercat să descopere rădăcina numelui Atlas în indo-europeană, născocire atît de dragă culturii europene dar nu au reușit să ajungă la fundul înțelepciunii. Am să-i ajut eu să priceapă adevărul acolo unde minciuna este de nepătruns iar falsul a ajuns sacralitate. Fiindcă titanii și-au avut obîrșia în ținutul de la nordul Istrului, și numele eroului trebuie căutat în limba acestui neam încă inexistent în istoria și cultura Europei. Avem în eme-gi cuvîntul ad/at cu sensul de tată, strămoș, cer, cîntec și laz în româna veche care înseamnă teren despădurit recent pentru al folosit ca pășune sau pentru agricultură; cîmp cultivat sau acoperit cu iarbă; curătură, pămînt desțelenit dar și las: alb. Sensul cuvîntului Atlas, ar fi tatăl luminos sau scoborîtor din cer, adică un fel de Tată Ceresc dar foarte vechi, așa cum erau toși titanii; sau altă variantă semantică ari fi Țara Sfîntă. Trebuie să precizez că actualul teritoriu al României pînă pe la anii 1870 era acoperit în proporție de peste 75% cu păduri, iar românii în vremurile de bejenie pentru a se feri de prădători, își făceau în mijlocul codrului mici poieni – curături, laze – unde își întemeiau așezările ferite de ochii curioșilor.
    Fiind Atlas fiu de titan și la rîndul lui titan, Zeus l-a pedepsit să poarte veșnic pe umeri bolta cerească iar tărîmul lui unde se chinuia atît de amarnic era undeva în nord, avîndu-l ca tovarăș de suferință pe Prometeu, fratele său. Dar asta este după pana celor îndrăciți care au pornit ca un tăvălug să falsifice tot ce nu era grec, alții mai liniștiți la cuget și tot dintre a-i lor ne zic unele mituri diferite pe care trebuie să se analizăm ca să înțelegem pe unde și-a priponit Dracu năravul ticălos.
    Atlas sprijinind pămîntul, așa cum a vrut îndrăcitul Zeus, iar imaginea din dreapta îl prezintă pe titan cu pămîntul pe umăr, în spate stînd ridicat în coadă un șarpe, simbol totemic apărut foarte des pe tăblițele de plumb iar în fața lui vulturul cum îi sfîșîie ficatul lui Prometeu. Atît Titanul Atlas, cît și Pelasgul Prometeu au fruntea înfășurată cu bentița specifică neamului arimasp, adică a celor scoborîți din Sîntu/Senta cum se vede la Șinca Veche.
    Diodor din Sicilia în scrierea Biblioteca istorică, Cartea lll, LX ne prezintă o legendă a lui Atlas astfel: ,,După moartea lui Hyperion – se povestește – fiii lui Uranos și-au împărțit între ei domnia. Cei mai vestiți au fost Atlas și Cronos, Atlas a primit domnia de lîngă Ocean, iar oamenilor de pe acele meleaguri li s-a spus atlanți. Atlas și-a dat numele său și celui mai înalt munte din țara sa. Se mai spune despre el că ar fi cunoscut cu deamănuntul legile mișcărilor cerești, împărtășind oamenilor și teoria formei sferice; de aici vine legenda că Atlas duce pe umerii săi pămîntul. Și, în această formă închipuită, în care mitologia ne înfățișează reprezentarea globului ceresc, Atlas avea mai mulți fii, dintre care unul, Hesperos, se deosebea prin evlavia lui, prin sîmțămîntul de dreptate față de supuși și prin acela al omeniei. Cîndva Hesperos – urcîndu-se pe vîrful muntelui Atlas, ca să observe astrele – ar fi fost răpit de furtuni dezlănțuite pe neașteptate și a dispărut de pe fața pămîntului. Poporul hotărînd să i se dea cinstire vrednice de un zeu, i-a fost dăruit celui mai strălucitor astru de pe cer numele său… Atlas avu șapte fiice, cărora – după numele lui – li s-a dat un nume comun, Atlantide… Au fost așezate pe cer și au primit numele de Pleiade.” Trebuie să arăt că povestea cuviosului Hesperos aduce destul de bine cu povestea ridicării la ceruri a lui Eno al nostru din scrierea Calea/Legea Adevărului și Dreptății. În aceeași lucrare în Cartea ll,XLlll, Diodor din Sicilia ne lămurește unde este acest Ocean, de unde începea stăpînirea lui Atlas, scriind despre sciții păstori care își întindeau stăpînirea din sudul munților Caucaz pînă în nordul lor: ,,ajungînd pînă la Ocean(adică Marea Neagră pentru că sciții nu au fost niciodată în Europa de vest, ci numai la est de Nistru) și lacul Maiotis(Marea de Azov), au mai ocupat și restul teritoriului pînă la fluviul Tanais/Don(care se varsă în Marea de Azov).” Informațiile venite de la Diodor trebuie cîntărite, dar nu cu cîntarul lor mincinos, ci coroborate cu alte izvoare istorice pentru a desluși adevărul din mîlul otrăvitor al falsului. Ne spune jupînul despre ținuturile de miazănoapte ale Asiei care își avea în antichitate granița geografică pe Don, iar poporul vecin acestor hiperboreeni către răsărit erau sciții, ori istoria spune că la est de Don/Tanais erau stăpîni sciții iar la vest de acest fluviu stăpîneau geții sau hiperboreeni cum apar în alte izvoare. Folosirea cuvîntului ,,ocean” și numele celților i-a făcut pe mulți istorici să pună ținutul undeva prin insulele britanice sau Irlanda sau chiar mai aiurea numai unde îi era locul în antichitate nu! Plăsmuitorul de ,,biblioteci istorice” scrie că neamul sciților stăpînea pînă la lacul Maiotis care știe orice om cu mintea acasă că este Marea de Azov, acea parte din Marea Neagră despărțită spre est de strîmtoarea Kerci. Iar neamul celților amintit de Diodor ce și-a ticluit plăsmuire prin anii 40 î.e.n. este confirmat de tăblița de plumb 46 descoperită la Sinaia care ne povestește cum mato Orilieo l-a penit rău pe galul Monsiro Dimpo după ce i-a cucerit cetatea făcută din trunchiuri de copac. Deci galii numiți de Diodor și alții ca el ,,celți” erau undeva prin sudul Moldovei între Siret și Nistru sau Nipru, pentru că vajnicul get spune că a dat bărci oștenilor săi pentru a trece înapoi fiindcă apele s-au umflat rău datorită dezghețului.
    Vîntul Boreas amintit în textul lui Diodor dar și la alți greci mai vechi care au scris despre sciți sau geți, toți au precizat că bate în estul Europei în ținuturile locuite de aceste popoare. Din cele arătate este dovedit fără putință de tăgadă că regatul lui Atlas, era undeva la nordul și vestul Mării Negre, iar în sud se învecina cu Tracia cum precizează Platon în scrierea Republica, adică teritoriul vechii Getii sau actualul teritoriu al României, părți din vestul și sud-vestul Ucrainei, Ungaria, țările care au făcut parte din fosta Iugoslavie și Bulgaria. Din aceste ținuturi înnegurate de uitare și răutatea oamenilor, s-au bulucit către miază-zi roiuri de urdii zburdalnice și prădalnice iar isprăvile lor se găsesc în mulțimi de legende păstrate în scrierile anticilor.
    Herodot scrie în Istorii păstrînd caracterul falsificator al lucrării, că muntele Atlas despre care vorbesc vechile mituri este în vestul Africii, ca să ne îmbîrlige așa cum a făcut-o spunînd că la nord de Istru era un pămînt pustiu unde trăiau numai albinele și scumpii lor trîntori!
    Iudeul Josephus Flavius, trăitor în secolul l al erei noastre, în lucrarea Antichități iudaice, Cartea l, capitolul Vl, pagina 40, ne transmite date uluitoare despre originea neamului get, dar așa cum era cunoscută atunci de către toată antichitatea inclusiv cea greacă! ,,Fiii lui Noe au avut la rîndul lor feciori care le-au cinstit memoria, numele părinților fiind date popoarelor oriunde pămînturile le revenea lor. Lui Iafet i s-au născut șapte fiii. Teritoriul aflat sub ocîrmuirea lor începea de la munții Taurus și Amasus, se întindea în Asia pînă la fluvius Tanais(Don), iar în Europa pînă în Gadira(Cadiz). Întrucît aceste ținuturi ocupate de ei nu mai fuseseră locuite de oameni, numele lor au fost date popoarelor stabilite acolo. Cei cărora grecii le zic acum galateni, s-au numit cîndva gomarieni, fiindcă erau urmașii lui Gomer, la fel, și sciții își trag numele de magogieni de la colonia întemeiată de Magog...” Textul continuă cu înșirarea celorlați fii și ținuturile care le ocupau atunci. Trebuie să arăt că îndrăcitul ivrit J. Flavius nu vrea să ne spună cine erau ,,sciții” lui Magog și urmașii lui ,,magogienii” dar pentru cinul lui întunecat de venin și ură împotriva geților, scriu ei în Midrașim că Magog este Gitia, iar ,,sciții magogieni” sînt în fapt geții. Și mai am a-i bate obrazul plăsmuitorului de ,,antichități iudaice” că a luat legenda lui Iapet de la greci cu cele șapte fete și l-a făcut Iafet cu șapte băieți moțați ce au fost primii locuitori ai părții de sud a Europei, din estul Mării Caspice pînă în Iberia.

    _________________
    hgrancea@yahoo.com
    avatar
    Horia
    Admin

    Mesaje : 622
    Data de inscriere : 20/07/2008

    Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

    Sus In jos

    Re: Mitologie

    Mesaj Scris de Horia la data de Sam Aug 25, 2012 2:47 pm

    Pe acest vast teritoriu al formării primei culturi europene, în centrul lui era, după scrierile grecilor împărăția lui Atlas iar după cea a ivritului J. Flavius, împărăția Gitia, despre care românii nu știu nici cît negru sub unghie fiindcă altora le-a revenit ,,meritul” de a se crăcăna ziditorii neamurilor Europei și înțelepții culturii europene! Mai vin cu precizarea că Iapet era un rege arimin din Tracia adică așa cum spunea și latinul Ovidiu despre neamul nostru străbun că era scoborîtor din zei, fiind primul neam de oameni pe pămînt iar Getia, rădăcina neamului omenesc. Ne mai luminează Flavius că cei din nordul Istrului – adică geții – pe care îi numește ,,sciți”, erau urmași ai lui Magog. Iar ce scrie el, confirmă pe deplin informațiile din Apocriful Genezei manuscris descoperit la Qumran în anul 1948 și care demască drept mincinoase ,,revelațiile” neamului ivrit puse în Tora și Talmud ca să se știe că nu toți românii au dată gura numai pentru a înghiți făcăturile ivriților și grecilor.
    Aceeași realitate istorică menționată de Diodor din Sicilia, Philon din Biblos și J. Flavius, ne-o transmite și poetul latin Horațiu(65 î.e.n. – 8 e.n.) care, într-una din odele sale către protectorul Mecena scrie: ,,Eu care sînt născut din părinți săraci, și pe care tu Mecena îl onorezi cu iubirea ta, eu nu voi muri. Peste puțin timp… eu voi vedea țărmurile Bosporului și ca o pasăre frumos cîntătoare voi zbura peste deșerturile cele nisipoase ale getulilor și prin cîmpiile hiperboreenilor. Pe mine mă vor cunoaște locuitorii din Cholchis și dacii, care se prefac că nu se tem de armele noastre, precum și gelonii de la marginile Europei; pe mine mă vor învăța iberii cei isteți și cei care beau apă din Rhodan”. Vedem că iubitul poet după moarte, vrea să rămînă veșnic în amintirea neamurilor sale cum sînt menționate de autorii arătați mai înainte în secolul l î.e.n. și l al erei noastre, adică numai neamuri scoborîtoare din titanul Iapet care era neamul scoborîtor din ceruri. Dacă era obraz subțire și educație aleasă ar fi zburat păsăroiul în lumea grecilor ce se țineau numai cu nasul pe sus, dar i-a amintit pe cei de-o mamă cu el, adică aceste popoare se înrudeau înainte de ocuparea lor de către romani, iar faptul era cunoscut de toată lumea la mijlocul secolului l al erei noastre.
    Mai găsim pentru munca noastră pe scriitorul Pseudo-Apollodor(secolul ll î.e.n.), care în lucrarea Biblioteca, (II,II.5,11 și 119,120), scrie că muntele Atlas este situat în ținutul hyperboreenilor, la nord de Marea Neagră. Nu există niciun motiv pentru a face o legătură pentru a căuta Muntele Atlas în Atlantida”.
    Să lămurim cu ceva ziceri și acest ținut al hiperboreenilor pe care atît unii greci cît și toți romanii îl știau că este țara neîmblînziților geți. Poetul grec Pindar, care a trăit în secolul Vl î.e.n. spune că hiperboreii erau locuitorii de pe țărmurile Istrului și după ce au ridica Troia împreună cu Eac și Apollo, acesta s-a întors în patria sa. Cu ceva secole mai tîrziu, capadocianul Strabon(63 î.e.n. - 21 e.n.) scrie în Geografia sa că: ,,Cei dintîi care au descris diferite părți ale lumii spun că hiperboreii locuiau deasupra Pontului Euxin, a Istrului și a Adriei”, adică taman ce a scris și ,,priceputul” Josephus Flavius, dar așa pe după ureche ivrită.
    Valerius Flaccus(45-90 e.n.) în poemul Argonautice, lasă mărturie despre vizita argonauților în ținutul hiperboreenilor/geților precizînd că pe porțile strălucitului templu din cetatea lui Aetes era scris: ,,cum mai întîi regele Sesostris, a dus războaie împotriva geților”. Ce argumente trebuie să mai aduc la masa judecății adevărului, astfel ca cei ce ne-au falsificat cu atîta ură și dușmănie istoria și cultura, acuma după atîta amar de vreme să aibă ceva remușcări pentru crimele făcute împotriva neamului get și să ne recunoască rostul și locul nostru în cultura Europei?
    Cea mai mare fiică a lui Atlas cu Pleione, sirena născută pe muntele Cyllene, a fost Maia, și împreună cu celelalte surori se numeau pleiade, fiind cea mai frumoasă dar și cea mai timidă dintre copile. În mitologia și religia geților se stabilise convingerea că neamul mioritic era scoborîtor din această atlandită sau pleiadă. Numele Pleione este un cuvînt compus din româna veche astfel; polei: îngeri, zîne, făpturi cerești + one: neam, a se strînge. De aceea ei au pus-o pe monede alături de Sarmis, ziditorul spiritual și salvatorul neamului de păstori carpatini. Maia a existat și în mitologia romană, însă, reprezinta o divinitate veche de origine obscură, care avea o semnificație modestă în sărbătorile religioase, simbolizînd primăvara, și cred că a fost dusă în peninsulă de urdiile de ausoni, dar cu timpul cultul ei a intrat în umbra uitării. Cînd grecii au început să le falsifice romanilor toată mitologia, și nevinovata Maia a fost trasă la edecul pricepuților navigatori pe valurile minciunilor. Constelația pleiadelor apare și pe discul de la Nebra descoperit în estul Germaniei dar și pe discul de la Trundholm din Danemarca, aici fiind prezente atît fetele cît și cei doi părinți, adică nouă sînt personajele cinstite de vechii locuitori. La geți ele erau legate de cultul cabirilor și al celor șapte îngeri veghetori izvodiți de Tatăl Ceresc la zămislirea lumii nevăzutelor fiind numite în tradițiile populare de azi Ursa sau Carul. În unele regiuni ale țării s-au descoperit, numiții ,,urși” care erau un fel de movile construite cu scopul de a studia cerul în timpul verii, ele fiind goale pe interior cu pereți protejați de bîrne groase din lemn. Localnicii le zic ,,urși” pentru că iarna se retrăgeau în ele urșii pentru hibernare, poveste care nu are legătură cu comportamentul patrupedelor privind pauza lor vegetativă.
    Din punct de vedere astronomic, pleiadele sînt un grup de șapte stele strălucitoare, luminînd în albastru avînd uneori deasupra un nor de praf care le dă o imagine de ușoară nebulozitate. Lîngă ele apar cele două stele mai mici, părinții lor cerești Atlas și Pleione. În vechiul Egipt, Pleiadele erau asociate cu o zeiță numită Neith sau Mama Cerească care purta în sine sămînța vieții cam așa cum era Maica Pămîntească la strămoșii noștri cei adevărați, nu cei spoiți de tîrîturi și trădători.
    Peleiadele/Pleiadele, fătucile titanului Atlas din poveștile lor, așa cum apar ele pe cer și pe discul de la Phaistos care avea rol ritualic, piesă descoperită în Creta, sub ruinele palatul regal ce s-a dărîmat în urma cutremurului datorat erupției vulcanice de la Santorini, la anul 1645 î.e.n. și pe discul descoperit la Nebra în estul Germaniei și care a fost făcut pe la anii 4000 î.e.n.
    Poetul latin Ovidiu pe la anii 9 al erei noastre, în răvășelul trimis conducătorului geților Cotiso, îl numește pe acesta cu tot neamul lui mioritic ,,neam scoborîtor din zei” dar poveste era cunoscută chiar prin secolul Vl î.e.n. și mai devreme, fiindcă poetul grec Pindar amintindu-l pe confratele său Pherenicos din Heracleea, a scris despre hiperboreenii din nordul Istrului că se ,,trăgeau din neamul titanilor celor vechi” adică primul neam zămislit pe pămînt dar venit din ceruri, nu din vreo vînjoșenie liberă și înfierbîntată sau luată ca ,,legămînt” prin cine știe ce scorneli drăcești.
    Pleiadele sînt surori cu Calypso, Hyas, Hyadele și cu Hesperidele, împreună cu cele șapte Hyade erau numite Atlantide, Dodonide sau Nysiade. Dar și numele constelației nu aparține limbii vechilor greci fiindcă toate referirile mitologice de început se fac la o cultură existentă atunci în nordul Istrului, din care, ei pricepuții hoți și pirați au luat ce le-a poftit inima și asta le-a adus un mare cîștig, deci hoția a fost considerată afacere cinstită.
    Pleiade sau peleiade cum le-a scris Herodot este un cuvînt aparținînd vechiului lexic vorbit de români prin mileniile ll-l î.e.n fiind compus din polei: îngeri, năluci din ceruri + ade: strămoș, tată, adică îngerii bătrîni/veghetorii sau arhangheli. Ele mai erau cunoscute sub numele de Perside, dar și acest cuvînt vine din vechea limbă rumună, fiind format din per: fiul lui – în emegi avem ber: a străluci, păstori + side/șede: în subordine, sub supraveghere; iar Maia era numită Persica, zicere formată din per: fiul/fiica lui sau strălucire, păstori + sica: întocmai după original, adevărat. Mai avem cuvîntul șică: foiță de alamă, fir strălucitor și șicui: a polei cu aur. Cuvintele în sine arată un raport de subordonare sau de legătură maternală între ființele din ceruri și pămîntenii păstori, sau neamul scoborîtor din zei.
    Amintirea acestor lumi pierdute și falsificate o putem descîlci ajutîndu-ne și de Iliada, care ne spune că viteazul lor Ahile se ruga cînd îl apuca dorul de stăpînul lui ceresc, la ”Zeus cel mare, Domnul Dodonei, pelasgilor, care trăiește departe, și apără de frig Dodona prinsă de iarnă.” Ori Zeus nu umbla prin frig sau zăpadă la fel ca toți supușii lui greci, fiindcă le-ar fi înghețat durligele dar și durligosul mădular cu care făceau prăpăd cînd ieșeau la vînătoare de femeiesc. Numai geții aveau divinitățile lor ce sălășluiau pe crestele munților acoperiți de zăpadă, unde frigul te zgîlțîia zdravăn dacă nu aveai pantaloni și cojoc pînă în pămînt iar capul să îl acoperi cu căciula turtită(berce sau perce). Pe preotesele acestui sanctuar, Herodot le-a numit peleiades(polei: înger, ființe de lumină venite din cer + ad/at: strămoș, tată) și spune că cea care a fondat altarul sub un stejar se numea Pelasgia. Ori cuvîntul ,,peleiades” arată hoția grecilor fiindcă apare mai tîrziu tot la ei dar sub forma Pleiades, adică modificat să nu mai știe nimeni pe unde au dat rău cu șoalda. Peleiades înseamnă tocmai îngerii străvechi sau strămoșii din ceruri, întocmai cum se considerau geții ca scoborîtori din aceste stele, numite de greci peleiades, dar cuvintele au fost preluate din limba vorbită de pelasgii cu care au conviețuit peste 1000 de ani, ziditoarea altarului fiind vrednica arimină Pelasgia, fie-i în veci numele pomenit!
    Acestui Zeus al grecilor de la Dodona, amintit începînd cu mijlocul secolului Vll î.e.n. i se mai spunea și Naios, dar cuvîntul neios în limba română însemnă acoperit cu multă zăpadă sau luna decembrie. Mai avem cuvîntul dudună: termen de politețe care se dădea în trecut femeilor și fetelor din oraș, cam tot așa cum erau respectate și preotesele care locuiau între zidurile lăcașelor de cult. Deci iarăși nu este vorba de divinitatea grecilor cum falsifică arheologii lor azi istoria. Dodona a fost un sanctuar foarte vechi din mileniul ll î.e.n. în nord-vestul Greciei de azi, închinat Zeiței Mamă Gaia, care era numită aici Dione(dio: sfînt + one: neam, a fi împreună) iar la geți avem Maica Pămîntească. Aici s-au descoperit inscripții în miceniană(vezi discul de la Phaistos unde apar și pleiadele) și iliră, sanctuarul fiind folosit de către populațiile de păstori din nord și după 650 î.e.n. cînd par inscripțiile în greacă închinate lui Zeus Naios dar asta nu înseamnă că era un lăcaș de cult grec fiindcă numele divinității nu are nimic cu panteonul lor. Aici exista un crîng sfînt și un stejar sfînt, arbore specific numai religiei geților iar în prezent românilor, grecii avînd ca sfînte, bărbăția lui Hercules și a lui Zeus.
    Chiar și în anul anul 241 e.n. un preot pe nume Poplius Memmius Leon organiza festivalul Naia din Dodona. În limba română cuvîntul naie are sensul de corabie, barca solară; noia: minte, spirit, a se înnoi, a renaște, apă sfințită; noi: apă neîncepută pentru aghiasmă sau descîntece, deci nimic din ce iese după mitologia lor, din bărbăția lui Zeus sau Hercule. Ori la strămoșii noștri, Anul Nou era la 22 martie și atunci începea înnoirea naturii și a sufletelor neamului arimin. Pentru a mai arăta încă o dovadă de cum ne-a batjocorit această adunătură de lepre religia strămoșească, amintesc zicerea venită de la ei, cum că, turbatul Zeus înnebunit de frumusețea peleiadei Maia, a găbuit-o și înghesuit-o într-o peșteră din muntele Cyllene, lăsînd-o grea violatorul universal. Din această împreunare de nevoie, s-a născut Hermes la ei care era mesagerul zeilor, dar la geți era Sarmis însă țîșnit nu din aruncătorul de flăcări al lui Zeus, ci din scînteia fulgerului Tatălui Ceresc. Multe am avut de îndurat din partea acestui neam de tîrîturi, și încă vom mai suferi dacă nu vom îndrăzni să-i plesnim zdravăn peste bot pentru atîtea nelegiuiri.
    Echidna, în mitologia grecilor era un monstru jumătate șarpe și jumătate om născută de către Phorcys și Ceto, un fel de monstru marin apărut odată cu apele de început. Ne spun legendele lor că Keto a născut într-o peșteră un alt monstru greu de stăpânit care nu avea nimic din înfățișarea omului dar nici a zeilor nemuritori. Această ființă fabuloasă a fost divina și aroganta Echidna, jumătate fiind o nimfă cu fața plăcută și ochi încîntători, iar cealaltă jumătate un șarpe uriaș, de care însă vînosul lor flăcău Hercule, nu s-a speriat deloc, ba chiar i-au sfîrîit rău călcîiele pentru frumusețe și din această încolăcire zic ei că s-au născut Scitus, Tracus și Agatîrsus ca părinți ziditori ai neamurilor respective. Fi-v-ar în veci blestemată hoția și minciuna, enam de stîrpituri și jeguri criminale.
    Avînd un chip ademenitor, ea îl folosea pentru a prinde oamenii naivi pe care îi mînca de vii în peștera unde își ducea viața. În alte legende Echidna este fiica titanilor Tartaros și Gaia, avînd un trup jumate om – partea de sus – și jumătatea de jos de șarpe, iar pe trup erau două aripi, imagine ce seamănă cu zgripțuroii noștri. Împreună cu Thyphon au dat naștere altor monștri: Himera, vulturul ce i-a mîncat ficatul lui Prometeu, Cerberul, Hidra din Lernae, Scylla, etc. Se presupune că Echidna și odraslele ei sînt responsabile pentru toate nenorocirile și haosul ce a existat in lume.
    Echidna văzută și ca șarpe cu aripi, sau pasăre foarte fioroasă, cunoscute în mitologia noastră ca zgripțuroi, avea o rădăcină foarte veche pe plaiurile carpatine fiindcă ea apare și la emeși, cum arată poza de culoare maro, dar o iubesc și austriecii de azi care au pus-o pe fioroasa dihanie să le păzească de lotri în plină zi dar mai ales noaptea un lampadar. Vedeți întunecaților că și ei știu ce fac!
    Hesiod în Teogonia scrisă prin secolul Vlll î.e.n. ne spune că șerpoaica ce trăia în țara Arima era nimfă în jumătatea de sus, cu privirea strălucitoarea și obrajii frumoși, iar jumătatea cealaltă de la brîu în jos, un imens șarpe, mare și groaznic, cu pielea pătată, mâncând carnea vie din oamenii ademeniți și prinși cu vicleșug într-un loc ascuns a pămîntului sfînt. Acolo ea are o peșteră adâncă făcută de zei ce seamănă cu un palat strălucitor, sub o stâncă golașă departe de zeii nemuritori și de larma muritorilor, de unde păzea întreg ținutul. Ea nu îmbătrînea și nu va muri vreodată adînd viață veșnică. Tot prin aceste locuri de legende unde își duce veacul nemuritoarea Echidna, era și grădina cu mere de aur pe care o păzește fiul ei Ladon, un balaur uriașm tărîm, pe care legende spun că îl stăpînea titanul Atlas.
    Peștera Muiera, așa cum o descrie Hesiod în Teogonia lui, cu intrarea văzută din mai multe poziții și ,,stînca golașă” de deasupra în care se află cele cinci nivele ale structurilor carstice.

    Ieșirea din Peștera Muiera și ,,stînca golașă” văzută din alte poziții, jos se vede șoseaua de acces la ea.
    Imagini din ,,palatul strălucitor” de sub ,,stînca golașă”, dăruit Echidnei de către titanul Atlas pentru a-și duce existența ferită de ochii muritorilor și a zeilor!
    Să ne lămurim cu zicerea lui Hesiod, Echidna avea o locuință sub pămînt ce semăna mai mult cu un palat strălucitor, și oricît de strălucitoare le-ar fi minciunile grecilor, nu putem înghiți o asemenea gogoașă că ființa răului nemărginit avea un palat unde se desfăta după ce înfuleca ceva oameni prinși cu farmecele ei drăcești ce l-au vrăjit pînă și pe îndrăcitul lor ule, dar cum el avea un mădular cît o țeavă de tun antitanc, i-a tras un proiectil jivinei de a lăsat-o grea! Dacă ea avea acest cuib tocma pentru a se feri de ochii oamenilor și ai zeilor, înseamnă că rostul ferelii era altul decît de a-și face siesta în tihnă după ce a degustat pe îndelete cîțiva oameni de vii.
    Dar palatul de sub pămînt unde hălăduia Echidna, cu stînca ei uriașă deasupra intrării se află tot pe plaiurile mioritice, iar locul cu pricina se numește și în prezent peștera Muiera după zicerile noastre, poveste care este confirmată de legenda împăratului chinez Mu, ce a venit în vremurile de demult la regina lumii să ia bob de înțelepciune. Cuvîntul Muiera este compus din mu cu sensul de mamă, născătoare, ziditoare de neam omenesc și iera(Hera) care înseamnă strălucitor, luminos, ceresc, adică peștera aceasta era un loc unde cei care nu au reușit să aibă urmași prin propria osteneală, îi putea ajuta Zina/Hera să-și zidească o spiță cu ajutorul ființelor cerești. Noi avem mai multe legende despre acest loc miraculos, iar muntele unde se află palatul de sub pămînt, se numește Parîng(pa: tată, soț, bărbat + rînc: taur tînăr, castrat rău, cu un testicul) adică pe înțelesul nostru, muntele era un loc de pelerinaj al celor care nu au avut rod la prăsit, și venind aici nefericiții, Zîna din palat, și nu turbata șerpoaică cum au încondeiat-o înveninații greci – îi ajuta să aibă rădăcină în neamul get în veacul veacurilor. Cred că de aici au pus ei în smintelile religioase, castrarea lui Uranus de către fiul său Cronos, asta dovedind cît de tari de cap erau aheii în acele timpuri. Peștera Muierii este chiar aranjată de natură ca un palat cu cinci nivele, iar intrarea este ascunsă sub o stîncă uriașă golașă așa cum a scris Hesiod, unde prin numele purtate de unele locuri, găsim amintit cultul fertilității ce s-a practicat aici o lungă perioadă de timp: Domul Mic asemănător unei cupole gotice sau getice cum este la Șinca Veche, Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Stînca însîngerată, Vălul Muierii, Cascadele împietrite, Poarta, etc.
    Și tot de acest monstru înfricoșător Echidna, pricepuții greci au legat istoria strămoșilor latinilor prin voinicul Latinus. Zice Dionisie din Halicarnas(secolul l î.e.n.) în lucrarea Romaike arhaiologia, Cartea l,43 că: ,,Latinus, regele latinilor, a fost unul dintre fiii lui Hercules si al fecioarei hiperboreene Echidna”.
    Adică toți știau în acele vremuri că hiperboreenii sînt strămoșii geților iar toate neamurile din peninsula italică sînt neamuri înrudite cu cele din nordul Istrului, dar nu prin sabie, jaf, crimă și minciună, ci prin sîngele strămoșul comun al neamului hiperboreenilor. Și mai spune acest text că nu era o înspăimîntătoare jivină Echidna, ci o fecioară, pentru care stricăciosul grec s-a aprins pe loc de un pîrjol.
    Ladon era un dragon sau balaur, fiul Echidnei care păzea merele de aur din grădina Hesperidelor și îl cunoștea numai pe Atlas pe care îl lăsa să le culeagă. Avea o sută de capete cu care vedea în toate direcțiile și nimeni nu putea să vină la furat fără a fi observat de înfiorătoarea fiară. Iar grădina Hesperidelor unde creștea mărul cu mere de aur, se afla în Colchida ținutul din curbura Carpaților cum ne-a lăsat scris poetul Ovidu în Tristele ll iar Homer în Odissea, balaurul fiind numit și Colchian. Străjer la merele care aduceau tinerețea veșnică, l-a pus pe Ladon, chiar Hera(se citește Iera adică strălucitoarea, din ceruri) și iarăși povestea vine fără a o trage nimeni de păr, în ținutul ariminilor fiind cunoscută de noi astăzi sub numele de Prîslea cel voinic și merele de aur. Povestea este trecută și în Făcă-Tora lor unde Eva este ispitită de șarpe și îndemnată să guste din rodul pomului cunoașterii binelui și răului, dar tradiția spune că ea a mîncat un măr pentru care a fost aspru pedepsită de Iahwe.
    Ne putem folosi în osteneala noastră și de izvoarele din mitologia italicilor care spun că titanul Atlas, regele hiperboreenilor din nordul Istrului, este strămoșul ausonilor din peninsulă. Chiar și în plin proces de falsificare a culturii și istoriei noastre de către sataniștii iudeo-cretini, arhiepiscopul Eusthatiu al Thesalonicului, scria în secolul Xll, avînd la îndemînă izvoare vechi care mai erau în vremea sa: ,,După cum spun unii, Auson, de la care își trag numele lor ausonii, a fost cel dintîi care a domnit la Roma și acest Auson a fost fiul lui Atlas și al Calypsei, după cum ne spune autorul scrierii despre numele ginților, Stephan din Bizanț.”
    De ce spusele acestor autori din vechime nu trebuie să facă parte din istoria noastră, istoricii noștri încă nu vreau să ne spună și sigur nu ne vor spune vreodată, fiindcă ar trebui să se acuze singuri de faptul că ne-au falsificat istoria și cultura cu bună știință numai din dorința lor criminală de tîmpiți și trădători!
    Dacă luăm, în contextul celor arătate mai înainte și drămăluim o lecuță cuvîntul Latin vedem că este foarte apropiat de Ladon, fiul Echidnei, adică al măicuței lor mitologice și cu asta nu se rușinau deloc, ba dimpotrivă! Românii mai au în limba lor veche cuvîntul ladun care înseamnă cană mare de băut iar retoromanii din Elveția și nordul Italiei își spun ladini. Și tot la noi găsim pe Lado care este un flăcău de toată isprava din unele povești românești neaoșe.
    Dar priceputul Herodot ne spune că au fost fiii Echidnei Scitus, Agatirsus și Tracus adică strămoșii unor popoare, iar părinte celor trei frați nu era altul decît vajnicul mîrlitor mondial, vijeliosul Hercule al lor care dorea ca toate neamurile să iasă din propria bărbăție. În altă legendă, Tracus este înlocuit cu Gelonus.
    Cum munca și sămînța îndrăcitului grec trebuiau păstrate pentru prăsitul neamului omenesc, mincinosul Herodot scrie în istoriile lui doldora de mitologie, adică un fel de revelații grecești, că, atunci cînd s-a pornit războiul dintre arimii din nordul Istrului și zeii din Olimp, Zeus l-ar fi trăsnit cu un fulger pe Tiphon și a prăvălit peste el muntele cu vulcanul Etna, dar pe soața acestuia Echidna împreună cu fiii Scitul, Tracul și Agatîrsul i-au lăsat să-și ducă liniștiți viața în țara Arima. Dar cuvîntul grecizat Agatîrsus în fapt este un cuvînt compus din vechea limbă getă fiindcă avem aga: căpetenie, coroană, vechi + tîrsă: loc unde s-a tăiat de curînd copacii, curătură, adică vechile sătucuri ascunse prin păduri, sens foarte asemănător cu cel de atlas, cum am arătat mai înainte. Agatîrșii sînt menționați de Herodot undeva în Sciția, pe care alții i-au pus în Ardeal, avînd năravul de a-și folosi soțiile de-a valma ca să trăiască precum frații. Deși el minte în privința împreunării femeilor căsătorite cu orice bărbat din comunitate, afirmația are un adevăr înțeles numai datorită tăblițelor de plumb, ei trăiau după regulile Frăției celui Ales, adică erau frați în cuget nu în împerecheat, apucătură atît de dragă vechilor greci. Iar acest mod de organizare era foarte vechi la neamurile din regatul lui Atlas, așa cum dovedește însăși sensul acestui cuvînt. Ca să mai luminăm un colț din întunecata noastră istorie, să spunem că locuitorii unei tîrse, se numeau tîrseni, nume apropiat de turseni, așa cum au mai fost consemnați etruscii în izvoarele antice.
    Cele afirmate mai sus, sînt dovedite de scrierea Republica a filozofului Platon (427-347 î.e.n.) care ne-a lăsat vorbă despre neamul nostru străvechi, că în regatul lui Atlas din nordul Traciei, erau primele legi scrise din lume, pe niște coloane de aramă cum apar și la fenicieni, iar aici mitul s-a împletit pe gustul nostru cu realitatea istorică.
    Despre cultura fabuloasă a străvechilor arimini face vorbire și părintele mincinoșilor Herodot care a scris că neamul hiperboreenii de la nordul Istrului ducea ofrande templului din Delos din cele mai vechi timpuri cînd ,,veniseră zeii” la ei, iar hiperboreanul Abaris/Zamolxe le-a dat grecilor spre luminare și înțelepțire o scriere numită Theogonie și alta numită Katharmoi(Descîntece).
    În scrierea Axiochos filozoful Platon pune în gura lui Socrate(470-398 î.e.n.), că fecioarele hiperboreene de la nordul Istrului Opis și Hekaerge, aduceau la templul din Delos niște table triunghiulare cu un conținut religios unde se povestea despre nemurirea sufletului și viața veșnică din rai. Aceste tăblițe triunghiulare scrise cu un conținutu escatologic arată nivelul de civilizație ce era la nordul Istrului cînd ,,veniseră zeii” la sălbaticii greci adică prin secolele X-Vlll î.e.n. de pe ele luîndu-și strîngătorii culturii europene și alfabetul cu care se maimuțăresc atît de vîrtos azi. Tăblițele erau triunghiulare fiindcă duceau înțelepciunea Tatălui Ceresc simbolizat printr-un triunghi isoscel sau echilateral dar apropiat de cel isoscel, cu vîrful în sus și cel al Maicii Pămîntești, reprezentat în aceeași formă dar vîrful triunghiului este în jos fiind suprapuse unul peste altul cum avem mărturie în străvechiul lăcaș religios de la Șinca Veche. În interiorul lor s-a format o figură geometrică apropiată de cerc, ce are în partea stîngă semn care aduce cu cifra șase, iar în partea dreaptă este o spirală dublă. Semnul care seamănă cu cifra șase, se găsește în scrierea pictografică emeș/sumeriană, dar așezat în poziție orizontală și are sensul de om mort, dispariție, moarte, neființă, străvechi, iar semnul spiralei din dreapta este semnul Creației cerești care se desfășoară armonios pornind de la lumina Tatălui Ziditor lumină către lumea materială a Mamei Pămîntești. Cea din lăcașul de cult strămoșesc înfățișată sub forma dublă a literei S cu vîrfurile îndoite și răsucite spre interior, simbolizează începutul și sfîrșitul care se găsește tot în început, fiind simbolizată prin cei doi pești, iar chinezii au preluat-o de la strămoșii noștri prin împăratul Mu, ce ne-a vizitat plaiurile pe la anul 1000 î.e.n. spunîndu-i drăgălășeniei arimine după limba lor Ynn și Yang. Simbolul reprezintă unirea luminii Tatălui cu a Maicii Pămîntești pentru izvodirea izvorului de viață veșnică. Ritmul Zidirii Veșnice este pătruns de două energii contrare: evoluția sau expansiunea, ce pornește din centru către exterior ducînd cu ea lumina din lumina Luminătorului Veșnic, și involuția sau contracția, care reprezinta întoarcerea în centru care este moartea sau eliberarea din material. După zicerea noastră strămoșească, spirala dubla însemna mișcarea ce duce de la moartea trupului la naștere în lumina cerească, alături de strămoșii aseni și alte suflețele de soi Ales.
    Ea a rămas în cultura noastră religioasă strămoșească arimină și nu cea iudeo-cretină, simbolul călătoriei spre lumea de dincolo, materializată la români prin lumînarea pusă la capul mortului sub formă de spirală simplă și care va arde pînă la capăt. Ea se numește toiag, toieguț, statu, privighetoarea sau lumina, toate denumirile arată sprijinul, vegherea și înluminarea drumului mortului spre ,,cetatea de lumină” a sufletelor strămoșilor. Cum semnul omului mort, sau ,,cifra șase” apare în scrierea pictografică a emeșilor, ei folosind începînd cu anii 3200-3000 î.e.n. scrierea cuneiformă, înseamnă că în cultura carpatină de pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. se folosea acest semn iar concluzia trebuie folosită ca dovadă a vechimii lăcașului, fiindcă altfel nu se poate justifica existența lui în Carpați. Emeșii au plecat de pe toriștea carpatină în Ki-en-gi/Sumer, în al doilea val pe la mijlocul mileniului lV î.e.n. Tot în interiorul lăcașului de cult străvechi mai este o dovadă care le-ar rupe gura tuturor plăsmuitorilor, mai puțin istoricilor și arheologilor români. Construcția este formată dintr-o cameră mai mare dreptunghiulară care comunică printr-o fereastră cu o cameră mai mică circulară terminată printr-o cupolă unde se oficiau slujbele și se aduceau ofrande pe un mic altar. Însă această fereastră are forma unui ochi, simbol care apare pe coifurile geților descoperite la Coțofenești și Agighiol, dar și în mitologia egipteană fiind numit Ochiul Uzat care era simbolul uleiul sfințit de Creator, iar cel uns primea puteri miraculoase împotriva forțelor întunericului. Dar ticăloșii arheologi brașoveni, ca buni vînzători de brașoave ne spun că lăcașul a fost făcut de cei care nu acceptau unirea cu Roma și deci nu poate fi mai vechi de sfîrșitul secolului XVlll al erei noastre sau chiar mai tîrziu! Așa ne-au scris leprele toată istoria din vechimea cea fără de socoată și pînă azi.
    Cele două simboluri au stat în lăcașul de cult de la Șinca Veche pînă în vara anului 2011 cînd au fost distruse cu dalta de mîna criminală a unui dintre cei care aveau arsuri pe creier știind că în acel lor sfînt al neamului get, există dovada făcăturilor lor drăcești, scornite împotriva Neamului Ales de Sîntu. Simbolul de la Șinca Veche din prima parte a mileniului lV î.e.n. așa cum era pînă în vara anului 2011, cînd a fost distrus de un ucenic satanist. Ceramică descoperită la Cucuteni din mileniul lV î.e.n. unde se văd repetate simbolurile de la Șinca Veche și ouă de Paști cu aceeași simbolistă încondeiate de românii secolului XXl. Dar sataniștii mozaici și iudeo-cretini au hotărît încă din anul 381 după ce au dat lovitura de stat în imperiul roman, că sîntem poporul sula, și de atunci cam așa am rămas.
    Dar sălbaticii greci au refuzat cultura și civilizația hiperboreenilor, ariminilor sau pelasgilor de la nordul Istrului rămînînd cu divinitățile lor monstruoase și carnale care existau numai pentru a face rău și a se împerechea cu tot ce le ieșea în cale, inclusiv între ele, de unde s-a născut pederastia ce a făcut parte din religia vechilor greci. Ca să înțelegem cît erau de fanatici în apucăturile lor moral-religioase, am să amintesc despre procesul filozofului Socrate din anul 398 î.e.n.
    Acesta a fost acuzat de către Meletos, Anytos și Lycon pentru impietate adusă zeilor cetății Atena din acea vreme. Actul de acuzare era astfel întocmit: ,,Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub jurământ pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaște zeii recunoscuți de cetate și de a introduce divinități noi; în plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa cerută: moartea”. După cîteva luni de la judecarea pîrei, Socrate a băut o cupă de zeamă de cucută ca să aibă o moarte ușoară, deși prietenii au vrut ca el să plece la barbari. Procesul filozofului nu este numai un avertisment istoric singular, și care nu trebuie uitat; fapta a fost și a rămas ca procesul turmei tîmpite împotriva gândirii care cercetează adevăratele probleme, dincolo de mediocritățile zilnice. Prin atitudinea sa Socrate ne obligă să ieșim din tiparele obișnuințelor dobîndite prin educație, manipulare ori necunoaștere și să încercăm alte cărări încă neumblate de nimeni. Filozoful, prin gestul său, a luat în răspăr toată cultura și religia gloatelor care trăiau numai pentru avere, putere și împerechere, mai ales după ,,obiceiurile grecești”.
    De aceea grecii au arătat o ură nemărginită împotriva altor culturi ce aveau alte fundamente contrare năravurilor, pretențiilor și ,,obiceiurilor grecești”, batjocorind și falsificînd tot ce le stătea de-a curmezișul. O atitudine identică au avut-o ivriții începînd cu secolul ll î.e.n. practicînd-o și azi la fel de bine prin industria holocaustului. Printre victimele pricepuților greci au fost și cei care i-au luat în stăpînire prin sabie, romanii, lăsîndu-se aburiți chiar la ei acasă de aiurelile pline de șiretenii și viclenii ale palavragiilor, vrednici urmași ai lui Herodot.
    Împotriva curentului de maculare a vechilor tradiții latine de către grecii care erau profesorii tinerimii romane, s-a ridicat Cato cel Bătrîn(231-149 î.e.n.) ce își sfătuiește fiul astfel: ,,Marcule fiule, despre grecii aceștia îți voi vorbi la timpul și la locul său. Ei sînt o rasă de oameni stricați, și care nu se mai pot îndrepta. Cugetă că prin cuvintele acestea îți vorbește un oracol. Ori de cîte ori oamenii aceștia vor veni cu scrierile lor, să știi că ei toate le corup.” Scrisoarea apare în textele lui Pliniu cel Bătrîn iar retorul roman subliniază acțiunea grecilor de a falsifica cultura celorlalte popoare, inclusiv a romanilor, pretinzînd că totul s-a născut pe pământ din vîna lui Hercule și de sub freza lor! Deși în alte culturi europene, zicerile grecilor sînt privite și analizate cu mare grijă, fiind comparate cu date venite din alte culturi și din alte domenii decît cel al scrisului, la noi, adevărul unic vine numai din scrierile acestora, iar cînd nu se găsește acolo, așa cum îl dorește căutătorul, atunci îi vine o revelație sau trăire inițiatică și pînă la urmă totul iese cum l-a vrut priceputul autor.
    Pliniu cel Bătrîn zice următoarele despre cei care se țineau că au luminat întreg neamul omenesc a antichității clasice: ,,Grecii sînt părinții tuturor corupțiilor”, adică a falsurilor și minciunilor ca să ne fie mai limpede.
    Vergilius(70-19 î.e.n.) în Eneida ll,49 scrie despre același popor de falsificatori și hoți de valori materiale și spirituale: ,,timeo Danaos et dona ferentes” sau după urechea noastră sună așa: ,,În greci să nu ai încredere nici cînd îți aduc daruri” ori ,,Mă tem de greci chiar și atunci cînd aduc daruri”. Numai noi nu ne temem de leprele iadului, ajungînd să ne închinăm tuturor falsificatorilor și plăsmuitorilor de sacre adevăruri, tuturor hoților și nemernicilor care ne-au umilit, tîlhărit și batjocorit de am ajuns poporul sula, gunoaiele Europei, sau adunătura degenerată de sulici, ori turma behăitoare fără cap și fără cărare.
    Cultura occidentală are ca temelii civilizația greacă, romană și iudeo-creștinismul. Adică am luat de la greci: minciuna, hoția, lăcomia, pederastia; de la romani: viclenia, nemila, robia, cruzimea și crima iar de la ivriți: șiretenia, minciuna, lăcomia, și ura nemărginită împotriva celorlalți.


    _________________
    hgrancea@yahoo.com
    avatar
    Horia
    Admin

    Mesaje : 622
    Data de inscriere : 20/07/2008

    Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

    Sus In jos

    Sus

    - Subiecte similare

     
    Permisiunile acestui forum:
    Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum