CRUCEA UNIVERSULUI

O PĂRERE PERSONALĂ DESPRE CIRCUITUL VIEŢII

- Crucea Universului este omul.
- De ce?
- Pentru că omul este de fapt o cruce.
- Cum?
- Iată !
Stând drept, în poziţie verticală, şi întinzând braţele la nivelul umerilor obţinem o cruce. Postându-ne în faţa unei hărţi atârnată pe perete, în creştet avem Miază-noaptea (nordul), la tălpi Miază-ziua (sudul), în palma dreaptă Răsăritul (estul, soarele) şi în palma stângă Apusul (vestul, luna). Deci punctele cardinale ale Universului, căci ştia Dumnezeu ce face când l-a făcut pe om.
Dacă din această poziţie îndoim braţele, lipind palmele, concomitent cu îndepărtarea picioarelor, obţinem CIRCUITUL VIEŢII. De ce? Pentru că în creştet, la vârtecuş, avem punctul de plecare, echivalentul miniaturizat al Centrului Universului. Sufletul, creaţie divină, echivalentul unei miimi dintr-un milimicron, se află în aşteptare, plimbându-se liber prin marea grădină a sufletelor, pe creştet. De aici, la sorocul cuvenit, milimicronul (sufletul) pleacă în lunga-i călătorie. Şi câtă mulţime de suflete există pe CREŞTET !
Din multitudinea căilor de coborâre, care sunt de ordinul unui infinit de infinite, sufletul este dirijat spre un anumit drum cu sens unic, înainte, dar la rându-i cu un infinit de infinite ramificaţii, unele simple bifurcări, altele un nod, aidoma pânzei de păianjen.
Prin liberarbitru sufletul îşi alege o anumită cale, fără să ştie în ce direcţie merge şi ce va întâlni în drumul său. El va merge doar înainte, pe drumul ce şi l-a ales, drum pe care Creatorul, ştiindu-l, îl presară cu tot felul de obstacole, încercări menite să călească şi să purifice respectivul suflet. În funcţie de calea aleasă, sufletul poate hoinări o vreme liber, dar, nezmintit, el va îmbrăca şi haina materiei. Pentru aceasta este necesar să pătrundă în pântecele femeii mamă de unde se va naşte om după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Aici este etapa pe care o asemăn zonei gâtului corpului uman.
Părăsind zona gâtului, sufletul îmbrăcat în haina materiei îşi continuă drumul spre braţe sau spre picioare, drum care rămâne pe mai departe necunoscut, dar pe care-l face pentru că trebuie făcut.
Dacă sufletul-om va merge spre picioare, va avea parte de căi mai spaţioase şi mai luminoase, bustul. Dar, atenţie ! Deplasarea este în jos, spre tălpi, unde este şi Talpa Iadului. Cu toate acestea, sufletul mai poate evita destinaţia fatală prin alegerea unor ramificaţii care să-l depărteze de drumul spre Talpa Iadului. Cum poate realiza această alegere? Simplu. Citind şi interpretând corect „indicatoarele” întâlnite pe traseu. Şi în acest fel se poate întoarce, prin mers înainte, chiar de la poarta Tălpii Iadului. Dar nu va fi uşor pentru că drumul de întoarcere este un urcuş anevoios.
Dacă sufletul-om va merge spre braţe, căile sunt mai strâmte, dar drumul nu are o direcţie în jos, ci orizontală. Şi aici există posibilitatea ca mergând înainte, să ne întoarcem de fapt înapoi prin alegerea traseului la ramificaţii.
Pentru amândouă variantele, braţe ori picioare, drumul are direcţionare stânga sau dreapta. Numai că la braţe se poate pleca şi întoarce pe aceeaşi parte (stânga-stânga, dreapta-dreapta), după cum se poate pleca la stânga şi întoarce pe braţul drept prin puntea palmelor, sau invers, dreapta – stânga, iar la picioare nu mai există această alternativă. Aici este numai singura variantă stânga-stânga sau dreapta-dreapta.
Sufletul (omul-spirit ideal) este nemuritor. El parcurge aceste trasee din infinit spre infinit, îmbrăcându-se în „haine“ (trupuri) diferite, deoarece sufletele au fost create pentru a sălăşlui într-un anumit trup. De aici presupun că fiecare suflet îşi reia ciclul vieţii materiale într-o evoluţie ascendentă, dar neştiută de purtător, fiecare individ având impresia că face ce vrea, dar de fapt şi la urma urmei, fiecare face ce i-a fost destinat sufletului. De aceea, pe traseul străbătut de trup, nimic nu este cunoscut, nimic nu se repetă. Totul este nou şi nimic nu poate fi prevăzut şi ocolit pentru a nu păţi sau a nu face ceea ce nu ne convine. Orice traseu al acestui circuit se alege în necunoaştere, iar mersul nu poate fi grăbit ori încetinit şi nici oprit.
Prin mers înainte şi numai înainte se pleacă de la creştet şi se ajunge din nou la creştet, după ce am străbătut un traseu mai lung sau mai scurt. Dar nu pe creştetul tău omule, ci pe Creştetul Universului, traseu ce poate fi cu oprire pe la Talpa Iadului. Apoi, la un nou soroc, se reia drumul pe un nou traseu. Şi pentru că pe aceste trasee sunt mulţimi de suflete, ele se întâlnesc şi chiar reîntâlnesc. Atunci, noi, purtătorii unui anumit suflet spunem: „Pe ăsta parcă-l ştiu de undeva…“

He, he! Onorabbilule, mie imi miroase a antroposofism pe-aici!

Antroposofism? Ce-i asta vecino, e cumva pleonasm legat? Că Googol nu ştie deşi el zice că le ştie pe toate. Dar, e drept că la Google sunt mai multe în neştiinţă deşi el nu recunoaşte, numai că nu-i vina lui, ci a celui care a scris DEX-ul online.
Dar să-l lăsăm pe Googol cu treba lui şi să ne vedem de ale noastre.
La prima vedere "Crucea Universului" pare a fi sofism, dar noi putem şti ce se ascunde dincolo de ea, căci noi nu ne putem explica nici măcar cum Dumnezeu a făcut lumea din nimic şi a făcut-o atât de echilibrată că nu s-a dărâmat nici azi. Ce se ascunde în spatele Crucii Universului numai Dumnezeu ştie, eu doar mi-am dat cu presupusul. Un presupus încâlcit, e drept, dar tu ce presupui? Eşti cumva departe de presupusul meu?

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA14-1/GA14_index.html
Citeste aici, cand ai timp. Si gasesti pe acelasi site mai multe opere on-line ale marelui ganditor Rudolf Steiner.

A fost o lectură interesantă. Mulţam fain.

Cred ca nu puteam sa aleg un topic mai potrivit pentru ceea ce vreau eu sa transmit.

Iata care este, in viziunea mea, Crucea Universului:

http://vimeo.com/10017958