Partide noi

Mi se pare admirabila initiativa de a infiinta un nou partid, si am sa incerc sa semnalez aici astfel de initiative

Romania Dacia Casa Noastra

http://casanoastra-romania-dacia.blogspot.com/2010/12/frontul-de-eliberare-daciei-rdcn.html

Putina istorie ... recenta...

A fost odata URR

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/cosmin-alexandru-numai-un-partid-de-nisa-poate-functiona-pe-internet

- interviu in trei: Ghinea – Măruță / Cosmin Alexandru -

În reacțiile cititorilor la un nou partid, tot apar referiri la URR. Pentru cei care au deschis televizoarele mai târziu, URR înseamnă Uniunea pentru Reconstrucția României, un partid înfiinţat în anul 2000 şi condus de Cosmin Alexandru până în 2005. Găsiți aici urmele sale online. Mi-a venit deci ideea: Cosmin Alexandru e important in această dezbatere, el a încercat un partid onorabil în România. L-am sunat, am bătut palma.

La câteva ore am primit un mesaj de la Mihnea Măruță: îi venise aceeași idee, îl sunase pe Cosmin, dar omul îi spusese că deja avea o înțelegere cu mine. Drept urmare, i-am propus lui Mihnea să facem interviul împreună. În definitiv, el a exprimat cel mai bine filosofia de organizare a unui partid-rețea, care pleacă din mai multe puncte. Și ce exemplu mai bun de colaborare decât un interviu plecat din două direcții? Interviul apare aici şi, concomitent, Mihnea îl publică pe ImpactNews . (CG)

Mihnea Măruţă: Ai înfiinţat Uniunea pentru Reconstrucţia României (URR) în 2000, dezamăgit că fuseseşi nevoit să alegi între Ion Iliescu şi Vadim Tudor. Câţi aţi fost la început şi ce vă lega?

Cosmin AlexandruCosmin Alexandru: Am început circa 10 oameni şi ne lega discrepanţa între ceea ce ne doream de la clasa politică şi ce a putut ea să ne dea la la 10 ani de la revoluţie (Iliescu-Vadim).

Cristian Ghinea: Cosmin, pe blogul tău, faci bilanţul pe scurt: “Am participat la alegerile locale şi generale din 2004 însă cu rezultate sub aşteptări. Resursele noastre financiare şi umane insuficiente nu ne-au permis să ne putem pune în practică idealurile politice. În primăvara lui 2005, URR a fuzionat cu PNŢCD formând PPCD, în speranţa creării unei forţe politice creştin-democrate. La puţin timp după fuziune, datorită diferenţelor de opinie cu noii noştri parteneri, m-am retras din viaţa politică, împreună cu majoritatea membrilor URR”.
De aici îmi vin o serie de întrebări. Ce înseamnă “resurse financiare şi umane insuficiente”? Ce ar fi trebuit să fie şi ce a fost? Oameni şi bani.

C.A.: În termeni de oameni, am fost câteva sute la nivel naţional, mult prea puţini pentru nevoile de organizare, comunicare şi supraveghere a numărării voturilor. În termeni de bani, ne-am bazat doar pe fondurile noastre şi ale prietenilor noştri. N-am găsit alte resurse, care să ne permită să facem saltul la nivelul următor.

M.M.: Sprijin extern aţi avut?

C.A.: Da, dar nu financiar. Am fost sprijiniţi cu programe de instruire şi de către americani – NDI şi IRI (National Democratic Institute şi International Republican Institute – n.n.), şi de către europeni, în principal fundaţii nemţeşti. Cred că am beneficiat cam de aceleaşi programe de care se bucurau şi organizaţiile de tineret ale partidelor tradiţionale.

C.G.: Câteva sute de oameni îmi par puţini faţă de ce se auzise. Păreaţi mai mulţi, aşa, la o privire dinspre presă. Oricum, vâlva a fost mai mare decât numărul. Ce s-a întâmplat, au promis mai mulţi că vin decât au venit de fapt?

C.A.: Efectul de care zici a fost cauzat de o bună comunicare . Ne mişcam mult mai bine decât orice partid în spaţiul virtual şi asta a dat senzaţia de agitaţie. Când am zis “câteva sute”, m-am referit la oamenii cu adevărat şi consecvent activi. Membri şi candidaţi am avut mai mulţi, dar nu erau implicaţi în munca de zi cu zi.

M.M.: Existau oameni care munceau doar la partid sau toţi făceaţi politică în timpul liber?

C.A.: Şi, şi. Majoritatea organizaţiilor aveau un grup de oameni dedicaţi şi alţii care contribuiau cu timp, bani sau alte resurse, în limita timpului disponibil, la diverse proiecte locale sau naţionale.

1 milion de euro…

C.G.: Hai să insist pe linia asta, poate scoatem mai mult de la tine. Cam câţi oameni sunt necesari să se ocupe de un partid full-time, angajaţi? Şi care apreciezi că ar fi bugetul operaţional astăzi (cu şi fără voluntariat)?

C.A.: Cred că ar fi nevoie de vreo 10-15 oameni full-time la centru, de 5-10 în fiecare filială judeţeană şi de 3-5 oameni în filialele de oraşe importante din judeţe. În materie de costuri, cam 50.000 de euro/lună pentru centru şi în jur de 30.000 pentru filialele de judeţ. Probabil că, intrând în detalii, costurile generale s-ar situa undeva în jurul a un milion de euro pe an, pentru o structură performantă.

C.G.: Un milion de euro pe an. Văzând comentariul unui cititor, îmi ziceam aşa: vedem cât ne-ar trebui (eu cred că, prin voluntarizare, am reduce costurile), apoi anunţăm public: “Dacă ne strângem X oameni care sunt dispuşi să platească o cotizaţie Y, se porneşte. Dacă nu, nu”. Crezi că se poate în România un partid susţinut din membership şi cotizaţii? Te întreb ca: 1) om care a încercat o organizaţie; 2) consultant.

C.A.: Asta e cea mai grea întrebare dintre toate. Cred că un partid se poate naşte în România aşa cum zici, însă nu cred că poate trăi aşa cum zici. Adică foarte repede, la primele greşeli sau disonanţe întrlideri şi cotizanţi, cei din urmă şi-ar retrage sprijinul. Or, conducerea unui partid nu poate acţiona încontinuu într-un fel în care să mulţumească pe toată lumea. Asta e problema cu coagularea pe dreapta. Oamenii mor cu principiile în mână. La stânga, înghit orice atâta timp cât îşi satisfac interesele. La dreapta, democraţia e principala piedică. Noi, în URR, discutam modelul de a organiza un partid asemeni unei societăţi pe acţiuni, dar modelul trebuie rafinat.

Și două milioane de dolari…

M.M.: Într-un text pe care l-ai scris în noiembrie 2009 în revista “22”, vorbeşti voalat despre condiţiile puse de oamenii de afaceri care, la o adică, ar finanţa un partid. Ce condiţii concrete vi s-au pus vouă, la URR?

C.A.: Condiţiile variau în funcţie de sumă. Au mers de la cerinţa concesionării unor monopoluri până la susţinerea candidaturii la preşedinţie a candidatului altui partid.

M.M.: În acelaşi text din “22”, spui că obstacolul major pentru o iniţiativă politică lansată de persoane oneste e motivaţia, adică dispoziţia de a face absolut orice pentru a câştiga, şi asta pentru că politicienii noştri n-au reţinerea asta, în timp ce un om cu principii are limite ale compromisului. Dă-ne câteva exemple de situaţii în care voi, cei de la URR, aţi spus “Până aici”.

C.A.: Exact cele de mai sus. A doua situaţie avea un “preţ” de 2 milioane de dolari, constând în sprijin de campanie (cash, logistică, media etc.). Aproape încontinuu eram tatonaţi cu diverse tipuri de oferte de la partide, politicieni sau finanţatori. După ce am refuzat-o pe ultima, de care am zis mai devreme, am ieşit din cărţi. Mesajul care a ajuns la noi a fost că nu suntem parteneri serioşi de discuţie: “Dacă n-aţi venit pentru bani în politică, atunci de ce-aţi venit?”.

M.M.: Adică vi se dădeau 2 milioane de dolari, dar să susţineţi un alt candidat la preşedinţie.

C.A.: Nu chiar aşa . Ni se dădeau 2 milioane ca să creştem în sondaje, influenţă şi intenţie de vot, şi abia apoi să susţinem alt candidat.

C.G.: O dau pe glumă, mi se pare o sumă importantă: eraţi scumpi. Dar întrebarea era bună: dacă nu aţi venit pentru bani, atunci pentru ce? Fă-ne câteva categorisiri: cum erau oamenii din URR, ce îi interesa, ce îi mâna în luptă?

C.A.: Eram scumpi pentru că eram rari. Mai exact, unici în politica de atunci. Cei mai mulţi dintre noi veneam din business. Aveam unde să facem bani. Poate nu 2 milioane, dar suficienţi pentru noi şi familiile noastre. Noi voiam să facem politică aşa cum ne făceam afacerile. Corect. Numai că atunci, ca şi acum, asta sună ireal în România şi te plasează în categoria excentricilor care trezesc mai degrabă ridicări din sprâncene decât strângeri de mâini. URR-ul a rămas o experienţă foarte frumoasă pentru majoritatea celor care au fost acolo sau care au urmărit-o, şi asta tocmai pentru că noi am ieşit din luptă pentru aceleaşi motive pentru care am intrat. Nu ne-am sucit pe parcurs.

M.M.: V-aţi confruntat cu tentative de deturnare/compromitere?

C.A.: Nu cred. Sistemul de luare a deciziilor era suficient de transparent şi bine structurat încât să prevină o deturnare. Am avut, evident, parte de încercări de compromiteri în media centrală şi locală, dar nu cred că au avut un impact semnificativ.

M.M.: Care a fost strategia URR: v-aţi propus ca, în prima fază, mesajul vostru să ajungă doar în oraşe? Cu mintea de acum, nu trebuia să fiţi mai radicali, pentru diferenţiere?

C.A.: Da, în strategia iniţială am ţintit oraşele mari, dar apoi ne-am dat seama că n-a fost cea mai bună alegere. Pentru că, acolo, partidele din Alianţa DA stăteau cel mai bine. Până la urmă, s-a dovedit că am avut cel mai mare succes în oraşele medii, care cădeau între influenţa de dreapta din marile oraşe şi cea de stânga din mediul rural. Am fost atât de radicali cât ni s-a potrivit să fim. N-am vrut să exacerbăm ceva ce nu ne-ar fi reprezentat.

C.G.: Din câte ştiu, URR a avut câţiva candidaţi care au câştigat mandate în teritoriu. Cum a mers dezvoltarea la nivel local? Mă interesează ce a fost dincolo de ce s-a văzut în presa de la Bucureşti.

C.A.: Dezvoltarea în oraşele mici a mers cel mai bine, pentru că, acolo, toţi se cunosc între ei şi, când propuneam oameni ai locului curaţi, vorba se răspândea repede, la fel şi efectele asupra organizaţiei locale. De asemenea, orice sprijin de la centru producea impact acolo, spre deosebire de oraşele mari, unde se vedea mult mai greu.

M.M.: “Oameni ca tine, nu politicieni”; cum ţi se pare acum sloganul vostru de la alegerile locale din 2004?

C.A.: Genial, doar e al nostru . Lăsând gluma la o parte, cred că acum e şi mai valabil. Îmi pare că distanţa dintre politicieni şi electorat se măreşte constant.

M.M.: Te întreb pentru că m-am întrebat dacă nu cumva oamenii vor să voteze politicieni…

C.A.: Nu cred. Cel puţin nu oamenii pe care îi cunosc eu.

C.G.: Când ai început să tragi concluzia că nu merge? Care a fost declicul, momentul în care ţi-ai zis – “Gata, am investit destul în asta”?

C.A.: Perioada dintre alegerile locale şi cele generale din 2004. Când mi-am dat seama că cei pe care îi ţinteam cel mai mult ca votanţi se îndreptau către votul util, către Alianţa DA. Am sperat că la generale vor fi, totuşi, suficient de mulţi dispuşi să rişte pentru o nouă generaţie în politică, dar n-a fost aşa.

“Cei mai vocali sunt şi cei mai disruptivi”

C.G.: Ce ai face diferit dacă ar fi să o iei de la capăt?

C.A.: Mi-aş securiza un capital de pornire, poate în jurul costurilor de funcţionare din primul an. Asta mi-ar da libertatea creării unei bune fundaţii pentru construcţie.

M.M.: Ce prim sfat le-ai da liderilor unui potenţial partid coagulat pe internet?

C.A.: Niciunul, pentru că nu-mi imaginez cum ar putea funcţiona un astfel de partid în afara unei poziţionări de super-nişă. Adică să promită atingerea doar a unui obiectiv politic foarte particular. Asta ar putea ralia trupe şi resurse foarte orientate. Altminteri, dacă ar fi vorba de un partid generalist, democraţia românească a internetului l-ar omorî în câteva luni.

M.M.: Eşti sceptic şi în cazul în care s-ar înregistra toţi cu nume şi prenume la dezbaterile premergătoare?

C.A.: Din nou, nu sunt sceptic la partea de pornire, ci la cursă lungă. O să constaţi că cei mai vocali sunt, de obicei, şi cei mai disruptivi. Ei vor monopoliza discuţiile şi îi vor demotiva pe cei care ar vorbi mai puţin şi ar face mai mult. Noi nu avem o cultură de asociere în jurul faptelor, ci, mai degrabă, al vorbelor. Or, internetul e mană cerească pentru păreri, argumentări şi despicări de fire în paişpe. Pentru un partid eficient, asta e moartea pasiunii.

C.G.: Cosmin, ai ieşit definitiv din politică sau te mai întorci?

C.A.: Deocamdată, definitiv . Nu mă mai interesează o carieră politică, dar sunt dispus să mai ajut politicieni sau iniţiative politice care mi se pare că merită.

M.M.: La ce ai renunţat în acei 5 ani de URR, dar n-ai mai face-o?

C.A.: Am renunţat la nişte bani, la mult timp şi la alte proiecte, pentru că i-am dat acestuia prioritate. Acum n-aş mai renunţa la echilibrul pe care l-am dobândit în viaţa personală şi profesională, dar, cum ziceam, sunt încă dispus să investesc timp şi know-how într-un proiect convingător. Îmi pasă în continuare foarte mult de ţara mea.

Direcția nouă în politica românească
https://www.facebook.com/home.php#!/home.php?sk=group_170018889713198

http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/noul-partid-reteta-216889.html#top_articol

http://www.contributors.ro/editorial/reteta-pentru-noul-partid-cati-v-ati-baga/

Ce trebuie să fie noul partid? Un cu totul alt gen de animal decât cele actuale. Şi pentru asta trebuie plecat de la defectele lor structurale, pentru a nu fi repetate. Câteva puncte sunt esenţiale: structura membrilor, selecţia cadrelor, banii, transparenţa, regulile de onestitate.

Să le luăm pe rând. Membrii. Partidele noastre actuale nu sunt organizaţii structurate de jos în sus, ci invers. Cotizaţiile plătite de membri sunt mici şi oricum nu se încasează, fiecare lider local declară un anumit număr convenabil de membri, cât să aibă voturi la congresul partidului, vine cu valiza de bani la centru şi plăteşte aşa-zisele cotizaţii. Membrii de rând nu controlează liderii, nu investesc în partid şi nici nu ar putea să ridice pretenţii. Un nou partid care să facă diferenţa ar trebui să aibă câteva mii de membri care chiar să plătească cotizaţii. S-ar putea finanţa astfel un aparat permanent de partid. Dar, pentru a convinge câteva mii de oameni să-ţi dea 100 de euro pe an, trebuie să le oferi reguli de participare. Să ai alegeri interne directe pentru toate funcţiile – fiecare membru votează direct conducerea, nu prin congrese de notabili. Victor Ponta a promis aşa ceva la PSD, dar acum se face că uită. Membrii cotizanţi trebuie să ştie clar ce se întâmplă cu banii lor. Aici ajungem la transparenţă. Toate finanţele partidului trebuie să fie publice, toate donaţiile (limitate la un maxim anual de persoană) publicate pe site-ul partidului, rapoarte financiare detaliate şi publice o dată la şase luni. Pe lângă cotizaţii, partidul ar trebui să fie finanţat prin campanii de fund-raising, tematice sau permanente.

Evident, pentru a convinge o masă de oameni să plătească şi să participe trebuie să fie un proiect aspiraţional. Adică oamenii să simtă că plătesc pentru ceva care merită. O Comisie de Etică puternică, alesă direct de către membri şi nedependentă de conducerea partidului va trebui să îşi dea acordul pentru candidaturile politice. Aceeaşi Comisie trebuie să judece cazurile în care un membru de partid este acuzat (de presă, de adversari, de oricine). Judecată pe fond, nu doar gargară de genul „lăsăm justiţia să îşi facă treaba”. Nimic nu împiedică partidele actuale să îi dea afară pe cei acuzaţi de corupţie, un partid e o asociaţie voluntară de oameni, dosarele făcute de procurori sunt publice când ajung în instanţă (deci, dacă ne e frică de dosare politice, putem decide pe criterii clare în fiecare caz, cu judecată publică). O Comisie de Etică puternică şi activă ar trebui să poată şi să vrea să excludă oameni din partid fără să aştepte decizia judecătorilor.

În fine, pentru a fi un altfel de partid, noua formaţiune ar trebui să excludă prin statut pomana electorală. Problema cu actualele partide e că lasă conflictul dintre aspiraţii şi stomac să fie rezolvat de la caz la caz de oamenii din filiale. Spun că le repugnă pomana electorală, dar îi răsplătesc pe cei care aduc voturi prin pomană electorală. Invariabil, oamenii aleg stomacul, organizează bani negri pentru a finanţa pomana electorală. Pare a fi o decizie locală, punctuală, dar nu este: organizarea partidelor îi încurajează să facă exact asta. Noul partid va trebui să spună clar şefilor judeţeni că nu orice formă de a câştiga alegeri este acceptabilă. Eu aş pune o limită internă simbolică pentru ce poate oferi partidul: un pix. Pixul e pentru oamenii care au ce scrie, deci gândesc. Orice peste un pix este pomană electorală şi oricine oferă mai mult e automat exclus din partid. E simplu.

În fine, selecţia cadrelor. Partidele noastre atrag oameni pentru că le vor da funcţii. Este o contraselecţie ucigătoare: cei care au cariere solide nu se pot implica pentru că nu au timp, cei care au principii nu se pot implica pentru că le repugnă ce văd acolo. Asta ne costă imens pe noi, ca ţară, pentru că se traduce direct prin proastă guvernare. Pui oameni în funcţii pentru că au frecat clanţa la partid, nu pentru că au un proiect pentru o instituţie. Pentru a fi altfel, un nou partid trebuie să facă selecţia pe criterii clare şi în mod public. Avem anumite posturi care urmează a fi ocupate. Organizăm selecţie de CV-uri şi proiecte. Membrii cotizanţi şi publicul general vor putea vedea cine sunt candidaţii pentru demnităţi, ce au făcut în viaţă şi care e proiectul lor pentru funcţia respectivă. Dacă sînt mai mulţi buni, putem lăsa membrii cotizanţi să voteze, internetul permite organizarea de voturi multiple şi rapide. De altfel, ar trebui să fie un partid organizat şi activat pe internet, cu reţele şi forumuri de comunicare.

Sunt doar câteva idei pentru un partid altfel, sunt sigur că mai pot fi şi altele, voinţă să fie. M-am plictisit de polologhie pro şi anti-Băsescu, m-am plictisit de dezbateri sterile. Într-un mediu corupt şi haotic, un partid cu adevărat revoluţionar trebuie să fie o instituţie cu reguli. E ironic, dar ăsta e adevărul. Să aibă reguli bune, sistem de motivări şi sancţiuni care să încurajeze onestitatea şi serviciul public, nu să le descurajeze, cum au partidele actuale. Un partid construit de la început altfel.

Va câştiga alegerile în 2012? Nu. Va intra la guvernare după 2012? Va trebui să-şi propună că nu. Va schimba mediul politic şi le va forţa şi pe celelalte să se schimbe? Da.

Bun, ştiu care vor fi primele reacţii. Cu Băsescu sau împotrivă? E simplu: post-Băsescu (discuţia asta e în bucata rămasă doar în România liberă).

De ce nu am zis nimic despre politici? Pentru că ele sînt frişca, mă interesează acum blatul. Dec, haideţi să nu vorbim despre ce AR TREBUI SĂ FACĂ un partid nou, ci despre CUM AR TREBUI SĂ FIE. Problema noastră este că partidele sunt defect construite. Şi trebuie construit ceva pe alte reguli.

Nu mă faceţi visător, băsist, bou sau cum vă vine. Scriu de 12 ani articole şi sunt imun la astea, deci să nu ne risipim timpul şi energia. Altceva mă interesează acum şi chiar vreau reacţii şi să dezbat: avem membri pentru un asemenea partid? V-aţi băga? De ce da? De ce nu? Sînt bune regulile alea? Aveţi de propus altele? Le-aţi da 100, 200 de euro pe an pentru povestea asta? S-ar strînge o listă de 10.000?

PS

Mi-au mai venit idei de cînd am scris articolul. Una dintre ele: banii de cotizaţie pot fi înlocuiţi de ore de voluntariat.

Monica Macovei promite sa naseasca un nou partid politic

http://www.contributors.ro/politica-doctrine/monica-macovei-promite-sa-naseasca-un-nou-partid-politic/

Iata o stire bomba care risca sa dinamiteze tot spectrul politic romanesc. De ce cred asta?

Este clar ca aproape toti cetatenii tarii sunt disperati de ce a insemnat “democratia originala” romaneasca, in ultimii 20 de ani. Mai putin cei cateva sute sau cateva mii care s-au infruptat din beneficiile ilegale ale acestei asa zise democratii.

Care este bilantul, dupa 20 de ani?

* S-au privatizat aproape toate activele economiei comuniste si ne-am ales cu 150 km de autostrada
* Infrastructura si economia au ramas la stadiul unei tari subdezvoltate
* Educatia si sanatatea nu raspund cerintelor noului context social
* Partidele politice au considerat bugetul de stat si bazinul de functii publice ca mosia proprie
* Specialistii au migrat in masa, cautand pe alte meleaguri ce nu gaseau in tara

Singura parte pozitiva a bilantului o reprezinta intrarea in NATO si UE. Ma si minunez ca au fost posibile.

Partidele au functionat in paradigma: cine da banu’ la partid, va avea parte de contracte grase cu statul si acces la functii publice, salarii si pensii nesimtite.

Social democratii au privatizat economia, au “palmat” banii si au creat un “capitalism de cumetrie”, avand convingerea ca “proprietatea privata e un moft”. Principiul “pomana contra voturi” a ajuns la rang de politica de partid. Liberalii lui Tariceanu (de dreapta?) au dinamitat echilibrele structurale, tot pentru a cumpara voturi, de am ajuns sa ne imprumutam 1 miliard de euro pe luna pentru a plati pensii si salarii.

PD-L a functionat si el la fel. Sponsorii generosi (Udrea, Berceanu, Ridzi, Placinta, Anastase, Falca, Videanu, Pinalti, cine stie cati altii mai feriti), au avut acces la functii, ei sau copiii lor si la contracte preferentiale cu statul. Poate Emil Boc sa fi facut o exceptie, nu se cunosc afaceri ale familiei sale cu statul, mai ales ca parintii sai fac agricultura de subzistenta la Rachitele. Iar episoadele Solomon, reales seful organizatiei Dolj, dupa ce a iesit din puscarie, Gutau, la Valcea, care n-a iesit din puscarie dar a “prins” cetatean de onoare, sefa Bibliotecii Universitare care n-are treaba cu cartile, un Falca cercetat penal, dar candidat la sefia PD-L, completeaza tabloul.

Acum, pentru a mai drege busuiocul, incearca sa repare dezechilibrele structurale, atragandu-si mania populatiei, cu costuri electorale imense, dar sprijiniti de Presedintele Basescu.

Ei bine, Monica Macovei promite un partid in care toate acestea sa nu se mai intample.

Este posibil asa ceva?

Da, dar cu cateva conditii.

* Sa nu aiba acces in noul partid cei care sunt lustrabili, au sau au avut contracte cu statul, au avut sau au functii de conducere in actualele partide, la nivel local, judetean sau central.
* Sa prevada, prin statut, o delimitare stricta a economicului de politic.
* Sa functioneze sub deviza: nu furam, nu mintim, nu promitem.
* Sa accepte ca specialistii, chiar nemembri de partid si nu politrucii sa aiba un cuvant greu de spus in conducerea statului.
* Sa faca dreptate, adica cei care au furat in ultimii 20 de ani sa plateasca.

Cine este Monica Macovei?

Nascuta in 1959, absolventa a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti, promotia 1982, in 1993 este promovata in cadrul Parchetului General din care, in 1997, avea sa se retraga prin demisie. Este divortata si are in intretinere un copil, Remus Radu Macovei.

Pregatire universitara: Protectia drepturilor omului la nivel international si european, Universitatea Abo/Turku (1995) si Universitatea Birmingham, Institutul de drept european (1994); Drept international public si institutii internationale, Salzburg Seminar (1993); Master in drept constitutional comparat, Universitatea Central Europeana si Universitatea Statului New York (1993); Licenta in drept, Bucuresti (1982).

Activitatea profesionala:

Expert, Foreign Office, Ambasada Regatului Unit la Skopje – consilier anticoruptie al Primului Ministru al Macedoniei (2007-2009); Expert, reforma justitiei si combaterea coruptiei in tarile candidate la UE, Comisia Europeana, TAIEX (2007-2009); Expert, reforma justitiei in Bosnia si Hertegovina, Consiliul Europei (2002-2004); Expert, Unitatea de monitorizare a Consiliului Europei (2000-2002); Consultant, Fundatia OSI Europa (2001-2003); Coordonator, Proiectul Balkan Advocacy, Federatia Helsinki (2000-2001); Expert juridic, Misiunea OSCE in Kosovo (1999-2000); Expert, Grupul de specialisti, legislatia presei si drepturile omului, Consiliul Europei (1998-2000);

Mai interesanta este activitatea ca ministru al justitiei in cabinetul Tariceanu.

A conceput, in 2005, celebrele declaratii de avere care dau si acum fiori reci celor care le completeaza, a creat PNA, devenit apoi DNA, dovedind o mana buna cu aducerea lui Daniel Morar la conducerea acestei institutii, omul care a dovedit de-alungul timpului ca n-are mama, n-are tata cand e vorba sa aresteze infractori. Si Laura Codruta Kovesi a fost o alegere buna, se mentine in post fara scandaluri adiacente, conducand la 36 de ani o structura asa dificila si greu de strunit. De altfel, in justitie, procuratura a fost primul segment care a schimbat macazul. Chiar si “draga de ANI” este tot creatia Monicai Macovei si trecerea ultimei legi ANI prin Parlament a salvat, pana la urma, acest instrument important anticoruptie. A fost primul critic al guvernarii Tariceanu, nesemnand avizele de legalitate pentru multe legi si HG-uri care permiteau furtul cu “legea in brate”.

Poate fi Monica Macovei garantul unui partid al incoruptibililor?

Cred ca da. Dupa o cariera de succes in structurile europene, apreciata la modul superlativ de Comisia Europeana, are toate sansele sa-si conserve statutul si prestigiul castigat si in calitate de sef de partid. Intransigenta cu ea insasi si cu cei din jur, incapatanata in sensul pozitiv, incrancenata in lupta anticoruptie, are toate calitatile pentru o performanta similara celei realizata in Cehia de Top 09. Un partid nou si o accedere la guvernare, in 2012, ar avea cel putin urmatoarele consecinte pozitive:

* Renasterea sperantei romanilor.
* Atragerea investitorilor prin stabilirea unui mediu politic si economic necorupt si stabil.
* Revenirea in tara a inteligentelor gonite de actuala clasa politica.
* Pedepsirea celor care au furat.
* Alocarea resurselor pentru dezvoltare si modernizare, nu pentru clientelism politic.
* Un prestigiu international pentru Romania si o buna conlucrare cu Presedintele Basescu.

Sa nu ne facem, totusi, prea mari iluzii. Prima ipoteza, revenirea PD-L la sentimente mai cinstite, este improbabila.

Totul depinde insa de sustinerea acestui proiect in populatie, in societatea civila, in masa de intelectuali si specialisti cinstiti si abuzati pana la disperare de o clasa politica care a vandut, rand pe rand, interesele Romaniei si romanilor, pentru a plati propriile interese.

https://www.facebook.com/home.php?sk=group_117777874914508&ref=ts

ROMANIA-DACIA CASA NOASTRA

Frontul de Eliberare a Daciei (RDCN) luptă pentru ieşirea de sub jugul minciunii şi opresiunii la care este supusă această ţară. Chiar şi acum, după aproape 2000 de ani de când patria noastră a fost lovită în inima ei, invazia intereselor străine nu s-a oprit. Răul făcut în timp acestui popor spun unii că nu mai poate fi îndreptat. Din poporul mândru care a fost, din raţiuni de supravieţuire, el a devenit unul care preferă să îndure umilinţe de neînchipuit, pe care le puteţi vedea în jurul vostru în fiecare zi sau pe care chiar, poate, le trăiţi. Poporul ăsta a uitat rădăcina sa autentică menţinută doar în anumite tradiţii pe cale de dispariţie. Oamenii spun că sunt blestemaţi. Nu sunt blestemaţi, doar au uitat cine sunt şi sunt vulnerabili ca orice amnezici, care, dacă sunt minţiţi în legătură cu trecutul lor, nu vor mai fi niciodată ceea ce au fost. Iar noi suntem minţiţi şi în legătură cu trecutul şi în legătură cu viitorul pe care îl vom avea. Tu, cel care citeşti aceste rânduri, dacă vrei să-ţi recuperezi trecutul şi să ai o şansă, prin impunerea unor măsuri economice de bun simţ, a unui viitor decent la tine în ţară, vino alături de noi! Puterea cuvântului celor mulţi, puterea unui front comun, care, pe cale paşnică, prin implicarea membrilor săi să creeze un pol de putere în această ţară, creşte cu fiecare dintre voi care ni se alătură. Trebuie doar să credeţi că puteţi schimba starea de fapt, pentru că exact aşa este, fiecare dintre voi putând să-şi pună amprenta asupra soartei României, străbuna Dacie, Casa Noastră.

Obiectivele frontului sunt următoarele:
a) cercetarea şi promovarea adevăratei istorii şi culturi româneşti;
b) respectarea şi garantarea drepturilor fundamentale ale omului;
c) promovarea valorilor individuale şi sprijinirea lor în vederea implicării şi afirmării lor în viaţa social politică;
d) respectarea şi apărarea suveranitatii naţionale, a independenţei şi unităţii statului şi a integrităţii teritoriului;
e) promovarea interesului naţional;
f) încurajarea controlului de către societatea civilă a principalelor instituţii ale statului;
g) renaşterea satului românesc;
h) implicarea cu prioritate a tinerilor în procesul de restructurare a vieţii politice româneşti, în scopul formării unei noi elite politice;
i) educarea cetăţenilor în spiritul democraţiei şi încurajarea acestora pentru a participa la viaţa publică, în toate structurile societăţii civile;
j) promovarea măsurilor juridice, instituţionale şi materiale necesare consolidării statului de drept.
Acum este momentul pentru activarea punctelor c, f, h şi i din statutul frontului, pentru că altfel celelalte obiective vor rămâne doar o frumoasă intenţie. Este momentul pentru activarea persoanelor care vor să se implice. Apatia este problema ţării noastre, ne spun străinii. Oamenii sunt sătui de clasa politică, dar nu fac nimic pentru a o înlocui cu ceva nou. Oamenii sunt apatici pentru că-şi spun că nu au cum să schimbe ceva de unii singuri. Şi nici uniţi nu îşi dau prea multe şanse. Speranţa unei vieţi mai bune este aşteptată mereu de la alţii, care au înşelat aşteptările poporului până acum. Atât timp cât clasa politică este impusă de afară, pentru a stoarce ţara asta de toate resursele pe care le mai are şi a ne transforma în sclavii imperiului european, care se va transforma în unul global, România, vechea Dacie, nu are nicio şansă, iar voi, cei care citiţi aceste rânduri, nu aveţi niciun viitor. De pământul stropit cu sânge de strămoşii voştri vor profita foarte puţini, majoritatea străini de ţara asta şi de interesele ei. Pentru ţara asta trebuie să luptăm, iar momentul a venit, trebuie să luptăm pentru viitorul nostru.
Atât timp cât trăim avem datoria de a apăra ţara asta, indiferent de şansele pe care un astfel de efort le are. Lumea se împarte în două categorii, din punctul meu de vedere: actorii şi spectatorii. Invit prima categorie să vină alături de mine şi de Frontul de Eliberare a Daciei (RDCN) pentru a propaga platforma mişcării şi a aduna alături de noi cât mai mulţi concetăţeni.
RDCN invocă articolele 20 şi 21 din Declaraţia Drepturilor Omului - orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire si de asociere paşnică; orice persoană are dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale, fie direct, fie prin reprezentanţi liber aleşi, pentru a acţiona în scopul realizării următoarelor puncte din aceeaşi declaraţie: articolul 4 - nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în servitute; sclavagismul şi comerţul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor; 23,1 - orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii sale, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotirea împotriva şomajului; 23,3 - orice om care munceşte are dreptul la o retribuire echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure atât lui, cât şi familiei sale, o existenţă conformă cu demnitatea umană şi completată, la nevoie, prin alte mijloace de protecţie socială; 25,1 - orice om are dreptul la un nivel de trai care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei sale, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare; el are dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurari independente de voinţa sa; 25, 2 - mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire deosebite. Toţi copiii, fie că sunt născuţi în cadrul unei căsătorii sau în afara acesteia, se bucură de aceeaşi protecţie socială; 26,1 - orice persoană are dreptul la învăţătură. Învăţământul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce priveşte învaţământul elementar şi general. Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învăţământul superior trebuie să fie, de asemenea, egal, accesibil tuturor, pe bază de merit.
Drepturile care sunt garantate din Declaraţia Drepturilor Omului pot fi realizate într-o ţară a cărei economie funcţionează. Pentru aceasta, noi considerăm că agricultura românească trebuie să fie un domeniu prioritar. Aceasta va beneficia de subvenţii echivalente cu cele din alte state UE şi de protecţie în faţa concurenţei neloiale reprezentată de importurile extracomunitare şi de finaţarea de care beneficiază fermierii din UE. Va fi eliminat TVA-ul la produsele alimentare. Va fi încurajată eliminarea intermediarilor prin facilitarea creării de asociaţii care să aibă propriile puncte de desfacere, iar micii producători neasociaţi vor avea, de asemenea, posibilitatea de a vinde produsele în puncte de desfacere organizate. Statul va înfiinţa depozite care vor stoca gratuit recoltele. Statul va înfiinţa o bancă unde oamenii vor putea lua şi credite agricole, cu dobânzi mici, care să poată fi returnate, fără a transforma cetăţenii în sclavi. Politica de acordare gratuită de terenuri pentru tineri în sate va fi încurajată şi simplificată. Tineri care, de asemenea, vor beneficia de condiţii speciale de creditare pentru a-şi construi case sau a le achiziţiona. Realizarea unei infrastructuri care să asigure deplasarea către oraşele adiacente va stimula şi dezvoltarea turismului, care poate deveni o ramură importantă a economiei, pe lângă trezirea la viaţă a satului românesc. Turismul va fi stimulat şi prin punerea în valoare a obiectivelor istorice de importanţă naţională, având ca punct central capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia, care, împreună cu celelalte cetăţi dacice şi nu numai din ţară, va fi dezgropată integral, restaurată şi va beneficia de măsuri speciale de protecţie
Fiscalitatea şi birocraţia vor fi reduse. Firmele vor beneficia de taxe mai mici pentru primii trei ani de la înfiinţare. Evaziunea şi contrabanda vor fi combătute prin formarea de instituţii de control bine finanţate, care să supravegheze activitatea economică.
Resursele naturale vor fi naţionalizate, iar doar cetăţenii români vor avea dreptul de a deţine teren.
Aceste măsuri, împreună cu altele pe aceeaşi linie de sprijinire a economiei autothone, vor permite acordarea unor salarii decente în sistemul bugetar, sănătatea şi învăţământul fiind considerate domenii de interes naţional. De asemenea, tot ele ne vor scoate de sub jugul finanţării externe, care ne impune direcţia de guvernare a ţării.
Tot legat de interesul naţional, acţionând conform principiului "o ţară se întinde până unde se întinde poporul ei", cetăţenii de etnie română vor fi stimulaţi să se mute în Transilvania, mai ales în acele localităţi unde românii sunt minoritari. Ei vor beneficia de locuinţe gratuite, de facilităţi la angajare şi de facilităţi pentru înfiinţarea de afaceri în zonele respective. În plus, toate organizaţiile care militează împotriva României, ca stat unitar, vor fi scoase în afara legii, începând cu UDMR.
Vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia din statele vecine vor beneficia de sprijinul statului român pentru păstararea identităţii lor etnice. Minorităţile naţionale din România vor beneficia de aceleaşi drepturi pe care le au şi vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia în ţările vecine, Serbia, Ungaria, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Rusia. De asemenea, vorbitorii de limbă română sau dialecte ale acesteia din ţările menţionate mai sus vor primi cetăţenie română la cerere, în regim de urgenţă.
Statul român nu va mai recunoaşte independenţa Republicii Moldova, denunţând pactul criminal Ribbentrop-Molotov. Republica Moldova este parte a României.

Cei care vor împlinirea celor schiţate mai sus să contacteze pe adresa de mail pelasgic2009@yahoo.com.
sorin_anastasiu@yahoo.com
Proprietate = independenţă (detalii privind programul Frontului de Eliberare a Daciei)

Buna Horia,

mi-am permis sa-mi prezint si eu partidul, este vorba despre un partid online numit PRO sau Partidul Reglementat Online si se afla la adresa www.partidulro.ro. Va stau la dispozitie.