Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Octombrie 2018
LunMarMierJoiVinSamDum
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    

Calendar Calendar

Ultimele subiecte
» Caragiale
Sam Ian 10, 2015 8:34 pm Scris de Horia

» Enigmele Bucurestiului
Joi Noi 07, 2013 4:29 pm Scris de Horia

» fara variante multiple
Mier Noi 06, 2013 8:24 pm Scris de Horia

» Miscarea Moderata
Mier Noi 06, 2013 8:22 pm Scris de Horia

» cum te poti debloca energetic
Mier Ian 30, 2013 11:28 am Scris de Horia

» Texte apocrife
Joi Dec 06, 2012 10:31 pm Scris de Horia

» DIONISIE EXIGUUS
Dum Noi 11, 2012 3:39 pm Scris de Horia

» Cerbobil vs Fukushima
Joi Noi 08, 2012 10:41 pm Scris de Horia

» filme youtube
Joi Noi 08, 2012 12:04 pm Scris de Horia

In loc de regulamente...

Lun Iul 21, 2008 12:42 am Scris de Horia

In loc de regulamente lungi si plicistioare pe care nu le citeste nimeni spun doar atit :
Vor fi sterse mesajele care nu respecta urmatoarele principii elementare:

-bunavointa
-bunacredinta
-buna-cuviinta
-bun-simt

In ciuda faptului ca forumul nu e vizitat …

Comentarii: 0

Bun venit !

Lun Iul 21, 2008 1:08 pm Scris de Horia

Scopul acestui forum este de a va oferi un loc de dialog civilizat.
Un loc unde discutiile sa decurga firesc, relaxat, fara incrincenari si contradictii stupide.
Am ales numele de ipoteze in ideea de a cunoaste cit mai multe puncte de vedere la intrebarile …

Comentarii: 0

Bine de stiut !

Dum Iul 27, 2008 12:11 am Scris de Horia

Acest forum fiind gratis asa cum se vede si din adresa, e bine stiut inca de la inceput ca :

- desi acum pe pagina nu apar reclame ele pot sa apara oricind iar continul lor nu depinde de mine
- forumul poate fi inaccesibil uneori din motive tehnice ... nu …

Comentarii: 0

Probleme de inregistrare ?

Joi Dec 16, 2010 12:05 pm Scris de Horia

Daca aveti probleme la inscrierea pe forum, e bine de stiut ca Yahoo mail duce mesajul in zona de spam, cautati acolo,
Daca nu merge nici asa lasati-mi un mesaj la hgrancea@gmail.com
Nu garantez ca raspund imediat, dar in citeva zile se rezolva Smile

Comentarii: 0

Cine este conectat?
In total este 1 utilizator conectat: 0 Inregistrati, 0 Invizibil si 1 Vizitator

Nici unul

[ Vizualizeaza toata lista ]


Recordul de utilizatori conectati a fost de 13, Mar Ian 04, 2011 10:22 pm
Statistici
Avem 44 membri inregistrati
Cel mai nou utilizator inregistrat este: flames

Membrii nostri au postat un numar de 986 mesaje în 240 subiecte

Eliade - 19 trandafiri

In jos

Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 12:20 am

Este una dintre ultimile nuvele ale autorului, scrisa in 1978 la Chicago.
Naratiunea este scrisa la persoana I, ca un jurnal al lui Eusebiu Damian - secretar al scriitorului Anghel Dumitru Pandele.
Laurian Serdaru este un alt personaj, fiul scriitorului Anghe D Pandele si al unei actrite care a jucat cindva intr-o piesa a acestuia. Modul in care Laurian afla adevarul despre tatal sau este invaluit in mister.

Tema romanului o constituie evadarea unui om obisnuit (profan) respectiv scriitorul... intr-o dimensiune sacra a timpului. Aceasta evadare ii va reda conditia mitica, de creator.

Povestea incepe prin 1967...

— Vă rog să mă iertați, spuse indreptindu-se spre birou. Dumneavoastră sinteți domnul
Anghel D. Pandele ? Maestrul ?...
— Dar ce dorești d-ta ? l-am intrerupt.
Ca și cum nu m-ar fi auzit, tinărul se apropie de birou.
— Maestrul Dumitru Anghel Pandele ? repetă. Scriitorul ?
— Eu sint, răspunse Pandele zimbind, după obiceiul lui, enigmatic și, intr-un anumit fel,
ironic.
— Tinărul se opri in dreptul scaunului de lingă mașina de scris și iși trecu de mai multe ori
palma stingă pe frunte.
— Vă rog să mă iertați, șopti, dar in acest caz...
Răsuflă adinc și continuă, ridicind treptat glasul și rostind cuvintele rar, cu solemnitate.
Vă rog să nu vă supărați, dar in acest caz... In acest caz. d-voastră sinteți, vă rog să mă
iertați că vă spun. asta... D-stră sinteți părintele meu, tatăl meu...

Apoi se așeză pe scaun și intoarse deznădăjduit capul spre mine, parcă m-ar fi implorat să-i vin in ajutor. Nu ințeleg de ce m-au iritat privirile acelea de condamnat la moarte.
— Pe unde ai intrat ? l-am intrebat făcind un pas spre el.
— Pe la bucătărie... Am găsit ușa deschisă, și atunci...
— Și de ce-ai venit ? l-am intrerupt. E o incercare de șantaj ? Sau suferi cumva de
schizofrenie ?
— Vă rog să nu vă supărați, spuse ridicindu-se lent, cu demnitate. Știam că are să fie greu, că va fi chiar penibil. Dar trebuia s-o fac. Am făgăduit...
— Cui ai făgăduit ? intrebă Pandele.

Părea calm, oarecum indiferent, dar il cunoșteam bine ; știam că, așa cum ii plăcea să spună, era stăpinit de viciul nobil, deși calomniat, al curiozității.
— Logodnicei mele, Niculina. I-am făgăduit că voi veni să vă cer consimțămintul.
Consimțămintul la căsătoria noastră, preciza roșind ușor. Evident, este numai o formalitate.
Nu vă cerem nimic. Și nu vom spune la nimeni. Iar dacă nu vă place de noi, nu vom mai veni a doua oară.
Ascultindu-l, mi-am dat seama că ar putea să-mi devină simpatic. intr-un alt costum și fără cravată, ar fi fost un tinăr interesant ; avea un profil de medalie alexandrină.

— Cum te numești d-ta ? il intrebă Pandele.
— Serdaru. Laurian Serdaru. Am 28 de ani, și ani absolvit amindoi, Niculina și cu mine,
Conservatorul din București. Dar eu sint instructor de inot la Uzinele Uricani, iar Niculina
dă lecții particulare de franceză și latină.
Pandele continua să-l privească in ochi, adinc, concentrat. Nu mai zimbea.
— Dar, in fond, ce te face pe d-ta să crezi că ai putea fi băiatul meu ? Ți-a spus asta mama dtale ?

Tinărul iși trecu din nou, de mai multe ori, palma stingă pe frunte.

— Nu. Mama nu mi-a spus niciodată nimic. Bănuiesc, totuși, că intenționa să-mi spună mai tirziu, după terminarea liceului. Dar mama a murit cind eu aveam nouă ani.
— Atunci, l-am intrerupt, cum de știi că ți-ar fi spus asta mai tirziu, că ți-ar fi spus-o după terminarea liceului ?
Serdaru intoarse capul spre mine ; era tot atit de palid ca și in clipa cind intrase in birou.
— Nu cred că am dreptul să vă mărturisesc asta, spuse tirziu.
— in fond, interveni din nou Pandele, dacă n-o știi de la mama d-tale, de unde o știi ? Cine ți-a spus-o ?
Tinărul ne privi pe rind pe amindoi și figura i se lumină, ca și cum, chiar in acea clipă, și-ar fi amintit de o secretă bucurie.
— O știu de la Niculina. Ea a descoperit asta, iarna trecută, inainte de a ne logodi. A
descoperit-o la Predeal, in timpul repetițiilor. Se repeta Steaua sus răsare... și făceam
amindoi parte din figurație.
Pandele ridică de mai multe ori din umeri ; ghiceam că intimplarea incepe să-l amuze.
— Nu ințeleg, spuse cu inimitabila lui falsă gravitate. -
— Aveți dreptate să nu ințelegeți, pentru că lucrurile sint mai complicate decit par Ia prima vedere. Vreau să spun, nu puteti ințelege inainte de a ști că noi repetasem la inceput Orfeu in Infern, repetasem vreo trei săptămini — și acolo, in ultimul act, aveam și noi rolurile noastre ; firește roluri modeste, dar oricum, nu făceam numai figurație... Dar, pe neașteptate — primise probabil dispoziții de la Centru — pe neașteptate, Direcția a decis intreruperea repetițiilor. Și pentru că se apropiau sărbătorile Crăciunului, au inlocuit Orfeu in Infern cu Steaua sus răsare... Știți, adaogă coborind glasul, Steaua sus răsare este considerată, pe drept cuvint, cea mai reușită comedie anti-religioasă, anti-obscurantistă cum se spune de obicei.
Tăcu brusc, și-l privi pe Pandele lung, concentrat, parcă ar fi așteptat ceva, un
răspuns, un gest.
— Tot nu ințeleg
— Schimbarea asta de program nu vă amintește nimic ?
— Nu.
— E drept, au trecut de-atunci aproape treizeci de ani... Dar. iertați-mă că vă intreb :
n-ați scris d-stră , acum treizeci de ani Orfeu și Euridice, tragedie in două acte și cinci
tablouri ?
Pandele se rezemă de speteaza fotoliului si, dindu-și ușor capul pe spate, incepu să ridă ; părea foarte, bine dispus, și nu ințelegeam de ce.
— Dar cum ai aflat, domnule, de Orjeu și Euridice ? Este singura piesă pe care am scris-o
in viața mea ; nu s-a jucat niciodată și n-am publicat-o nicăieri, n-am publicat nici măcar
fragmente in revistele timpului.
— Era o piesă in versuri albe, reluă Serdaru, o piesă mai mult religioasă decit filozofică, deși avea ca subtitlu :
..Introducere la cea mai veche metafizică..
— Era, mai ales, o piesă proastă, prețioasă și artificiala...
— Dar o dată, continuă Serdaru. o singură dată, in decembrie 1938, a fost pusă in repetiție. La Teatrul Național din Sibiu.. "
— Ai aflat și de asta ? exclamă Pandele tot atit, de bine dispus. E adevărat. incepuseră
repetițiile, dar după vreo trei săptămani, directorul Teatrului , Mihu, a demisionat — de fapt, a fost silit să demisioneze — și noul director mi-a scos piesa după afiș.
Serdaru il ascultase fascinat, neizbutind să-și desprindă privirile din ochii lui.
— in săptămina aceea erați la Sibiu. Asistați la repetiții. Și ați rămas și după ce s-au
intrerupt repetițiile ; sperați să convingeți pe noul director...
— Eram naiv. Eram un mare naiv.
— Erați tinăr...
— Nu chiar așa de tinăr, il intrerupse Pandele privind melancolic. Implinisem de curind 33 de ani...

Tăceau amindoi fără să se privească. Mi s-a parul că trebuie să intervin, și cit mai repede.
— Dar eu tot nu ințeleg. Nu ințeleg ce legătură are una cu alta... Doar faptul că, și intr-un caz și in celălalt, au fost intrerupte repetițiile.
Serdaru se intoarse către mine și mă privi recunoscător, ca și cum l-aș fi scos dintr-o mare incurcătură.
— Nici eu nu ințelegeam pină nu mi-a atras atenția Niculina. Ea a remarcat că, in ambele
cazuri, repetițiile unei piese reprezentind coborirea lui Orfeu in Infern au fost intrerupte in
preajma Crăciunului. Și in ambele cazuri a urmat un spectacol evocind Misterul Nativității,
nașterea lui Isus in Bethleem...
— Dar il intrerupse Pandele, știi că Steaua sus răsare a fost scrisă mult mai tirziu ; a fost
scrisă acum vreo șapte, opt ani...
Tinărul ne privi din nou pe amindoi, zimbind misterios.
— Nu e vorba de comedia anti-obscurantistă, de piesa lui Aurel Verigă, ci de cintecul de stea, „Steaua sus răsare, ca o taină mare...". Căci, repet, erați la Sibiu, și se apropia Crăciunul.
— E adevărat. incepuse să ningă și-mi era teamă că se vor inzăpezi trenurile. Așa cum s-a intimplat, de altfel, adaogă visător.
— Ați petrecut primele zile ale Crăciunului la Sibiu, continuă Serdaru, și atunci ați sugerat
citorva actori și actrițe care repetaseră Orfeu și Euridice să organizeze un spectacol de
Crăciun : colinde, cintece de stea...
Pandele il ascultase pe ginduri, ușor incruntat, apro-piindu-și la răstimpuri pleoapele.
— Nu cred că eu am avut această idee, spuse tirziu, cu o voce joasă. Altminteri mi-aș fi adus aminte... imi amintesc doar că eram foarte deprimat, pentru că nu reușisem să conving pe noul director să-mi joace piesa și, mai ales, pentru că nu puteam fi, de Crăciun, la București.
Țineam cu orice preț să petrec sărbătorile la București...



Ultima editare efectuata de catre Horia in Joi Oct 18, 2012 2:45 pm, editata de 2 ori

_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 12:37 am

— Și totuși, stărui Serdaru, nu vă amintiți că in noaptea de Crăciun ați intovărășit intreg grupul — erau, printre ei, și cițiva studenți de la Conservatorul din Cluj — i-ați intovărășit pină la locuința prietenului dumneavoastră, care vă aștepta cu masa pregătită și, acolo, după ce-ați ascultat „Steaua sus răsare ca o taină mare", ați spus actorilor, dar adresindu-vă in primul rind actriței care interpreta pe Euridice, le-ați spus că de-abia atunci ați ințeles cit de profundă și de semnificativă este asemănarea intre Orfeu și Isus...
Pandele clătină de citeva ori din cap, și-l intrerupse brusc.
— Nu, tu, te inșeli ! Asemănarea intre Orfeu și Isus am descoperit-o mult mai tirziu. Am incercat chiar să scriu o nuvelă pe această temă, dar subiectul mi s-a părut inoportun și am intrerupt-o... Și nu-mi aduc aminte să fi avut vreun prieten la Sibiu, care mă aștepta, in Noaptea de Ajun, cu masa intinsă. Singurul cu care incepusem a mă imprieteni era Mihu, fostul director al teatrului.
Atunci i-am auzit pentru intiia oară glasul.
— Laurian, recunoaște că n-ai reușit !
Am intors speriat capul. Ușa cea mare. dinspre salon, era larg deschisă, și in prag, cu o valiză in mină, se afla o tinără curios, aș zice chiar provocator, imbrăcată : o rochie foarte lungă, de culoarea aguridei, care, cu vreo 10—15 ani inainte, fusese probabil o rochie elegantă, dar deatunci fusese necontenit purtată, și de nenumărate ori ajustată și reajustată.
— Dar, după cum știi, continuă, rareori anamneză reușește de la prima incercare.
Niciodată nu auzisem o asemenea voce. Nu semăna cu nici o altă voce de femeie, de artistă -sau de primadonă din cite auzisem pină atunci. Mă ridicasem, incurcat, in picioare. Așa cum mă așteptam, citeva clipe in urma Pandele se ridică și el de la birou. Părea tot atit de surprins ca și mine.
— Eu sint logodnica, Niculina Nicolaie, și vă cer iertare că am ascultat la ușă. Dar era vorba de ceva foarte important pentru noi ; in primul rind pentru mine, adaogă așezind cu grijă valiza pe marginea covorului.
De-abia atunci, privind-o cum se apropia de noi zim-bind, in ritm lent, liturgic, alternind, ca la procesiune, pașii mari cu scurte opriri pe loc, de-abia atunci mi-am dat seama că era foarte frumoasă. Se apropie de Pandele și-i intinse mina, plecindu-și in același timp fruntea? ca și cum s-ar fi aflat in fața unui suveran
— Sint fericită că vă pot, in sfirșit, intilni, chiar intr-o imprejurare atit de delicată. De la primele romane pe care le-am citit demult, in liceu, am regretat că n-ați voit să scrieți teatru...
Așa cum mi-a mărturisit-o mai tirziu, Pandele era nu numai surprins, dar, fără să ințeleagă de ce, de-a dreptul emoționat. intoarse capul către mine și mă prezentă.

— Domnul Eusebiu Damian. Neobositul meu secretar și harnic colaborator. Dacă veți putea citi intr-o zi un volum de Memorii semnat cu numele meu, să știți că in cea mai mare parte au fost redactate de el, de Eusebiu. Căci i le dictez lui, adaogă izbutind să zimbească, și eu nu știu să dictez...
Niculina iși inclină ușor capul, dar nu-mi intinse mina.
— Am venit cu citeva costume in valiză, reluă, dar nu cred că e momentul cel mai potrivit pentru spectacol. Pregătisem mai multe spectacole, adaogă cu un zimbet trist. . .

Nu reușea să-și desprindă privirile din ochii lui Pandele.
— Ne gindisem la cel puțin patru, dacă nu cinci spectacole, preciza Serdaru. După cum ar fi evoluat intrevederea.
Pandele mă privi curios, parcă ar fi voit să se convingă că auzise bine.
— imi pare rău, spuse. Mi-ar fi plăcut să vă aud interpretind, chiar aici in biroul meu, un
mare rol...
— Ne gindisem la altceva, il intrerupse Niculina. Nu atit la personagii din literatura
dramatică universală, cit la spectacole tradiționale, cu sau fără măști, dar utilizind scenarii de
mim și coregrafie, acompaniate de anumite melodii străvechi, aproape uitate in zilele noastre.
Laurian. bunăoară, cunoaște...
— Poate ar fi mai bine să nu insiști, o intrerupse Serdaru. Singurul lucru important...
— E adevărat, continuă Niculina, singurul lucru important este să ne dați consimțămantul... Căsătoria va avea loc miine. in cea mai strictă intimitate, cum se spune. De fapt, adaogă zimbind, vom fi numai noi doi — și personagiile reglementare.
— Interesant ! Foarte interesant ! șoptii.
— intr-adevăr, foarte interesant, repetă Pandele.
imi căută din nou privirile. Niciodată nu-l văzusem atit de neajutorat ; dacă nu l-aș fi cunoscut bine, aș fi crezut că e paralizat de un trac absurd, inexplicabil.
— in fond, de ce nu ne-ara așeza ? am exclamat, arătind cu amindouă brațele
fotoliile și scaunele din birou.

— Adevărat, de ce nu luați loc ? repetă Pandele adresindu-se Niculinei și pregătindu-se să corecteze poziția fotoliului.
Evident, in clipa următoare am fost lingă el ; știam că trebuie să se ferească de eforturi fizice.
— Vă mulțumim, spuse Niculina după ce Pandele inconjură biroul și se așeză in fotoliul lui.
Vă mulțumim din tot sufletul... Sint 243 de zile de cind visăm amindoi la această intilnire.
— Exact 243 de zile, repetă Serdaru. Le-am mai numărat o dată inainte de a veni...
Abia inchisesem ușa in urma lor, cind Pandele imi spuse :
— Astă seară măninci aici. cu mine. O rugăm pe Ecaterina să improvizeze ceva.
Aș fi vrut să-l intrerup, dar nu-mi lăsă timp. Vorbea repede, surescitat.
— Ea știe să se descurce. Poate o omletă,cu șuncă și o salată. Și avem whisky, și țuică, și vin.
Eu zic să incepem cu un whisky. Dar poate d-ta preferi țuică...
— Nu, am să beau și eu tot whisky. Dar trebuie să vă informez, am adăogat repede, că Ecaterina a plecat pe Ia trei, trei și jumătate...
Pandele se indreptase spre fotoliul lui de la birou, dar se intoarse brusc și mă privi mirat.
— Dar ce i-a venit ? Cum de a plecat așa, fără să ne anunțe ?
I-am intins foaia smulsă din calendar. In cinci propoziții scurte, scrise cu litere majuscule, singurele pe care le putea desena cu oarecare preciziune, Ecaterina se scuza că, auzindu-l „dictind inspirat", nu indrăznise să intre in birou, să-l anunțe că pleacă din nou, pentru 24 de ore, și indica motivul : de data aceasta era sigură că l-a zărit in mașină (pe loanid, seducătorul și știe unde să-l găsească.

— Bine. spuse, mototolind foaia de calendar, n-are nici o importanță. Ne descurcăm noi și fără Ecaterina. Dar, reluă, după o clipă, zimbind, de data aceasta unde a afișat mesajul ?
— Lipit de lampa Japoneză.
Mă pregăteam să-i spun cum l-am găsit acolo. Puțin timp după ce Niculina incepuse să ne vorbească despre repetițiile de la Predeal, mi-am adus deodată aminte de Ecaterina și m-am intrebat cum de a lăsat să intre o necunoscută, atit de straniu imbrăcată și cu o valiză in mină Și atunci m-am ridicat discret și, aproape in vir-ful picioarelor, am trecut in salon. Am descoperit repede pagina de calendar pe abajurul lămpii japoneze, lipită, ca de obicei, cu un timbru de zece bani.
— in fond, m-a intrerupt Pandele, n-are nici o importanță. Stai jos și spune ce crezi de toată intimplarea asta ? Nu te-a frapat nimic ?
— Ba da. M-a frapat in primul rind...
— intr-adevăr, este extraordinar, m-a intrerupt din nou, parcă și mai surescitat. Este extraordinar că acest tinăr necunoscut, care se crede băiatul meu, a venit să-mi vorbească despre Orfeu și Euridice la mai puțin de un ceas după ce evocasem in fața dumitale aniversarea aceea cu Mihail Sebastian, Camil Petrescu și atiția alții, scriitori și artiști, cind am discutat aproape toată noaptea despre teatru, am discutat mai ales posibilitățile de a reinterpreta miturile clasice, și eu le-am vorbit de mitul lui Orfeu...
il priveam incurcat ; nu prea știam ce să spun.
— N-ați apucat să-mi vorbiți despre toate astea. Doar ce mi-ați spus : "Mi-am dat deodată seama că implinisem 33 de ani", și ați căzut pe ginduri. Priveați pe fereastră și mult timp n-am indrăznit să vă intrerup meditația...
— Totuși, reluă Pandele, ți-am vorbit despre simbolismul virstei de 33 de ani — virsta lui Isus — și incepusem să evoc discuțiile din noaptea aceea, cind aproape m-am certat cu Camil, pentru că el recuza in bloc incercările de reactualizare a miturilor clasice, iar eu pretindeam că cel puțin in cazul lui Orfeu și Euridice, un dramaturg contemporan ar putea...
Am scos carnetul din buzunar și l-am deschis la ultima pagină.
— Dacă imi dați voie, am să vă citesc stenograma ultimelor fraze. Ați spus : „Ca in fiecare an, in seara de 21 septembrie am invitat toți prietenii la mine acasă. Dar de dala aceasta, ceva, nu știu prea bine ce, ceva mi se părea schimbat. Mi-am dat deodată seama că implineam 33 de ani." Ei, după aceea ați tăcut și ați intors capul spre fereastră.
Mi-era teamă că l-am supărat și nu indrăzneam să-mi ridic ochii din carnet.
— Curios, vorbi tirziu. Eram sigur că ți-am dictat mai mult. Poate imi dictasem in
gind... Dar, in orice caz, reluă după o pauză, nu te-a frapat coincidența ?
— Ba da. Dar m-au frapat și alte lucruri. Bunăoară. nu ințeleg cum de a știut Niculina care din cheile de la intrare se află intotdeauna ascunsă sub preșul din fața ușii...
— Lasă astea ! mă intrerupse fără să mai incerce să-și stăpinească nerăbdarea. Femeile de genul ei au intuiție drăcească, aproape un fel de divinație... Dar ce zici de indrăzneala ei cind și-a smuls a doua oară rochia aceea penibilă, de cocotă bătrină, și a rămas in maioul negru, și a inceput să danseze, bătind din palme — dar ai remarcat cu cită eleganță iși inălțase brațele deasupra capului și bătea totuși din palme cu putere, parcă ar fi avut castaniete ?
De citva timp aș fi vrut să-i spun că mi-e sete, că aș fi băut cu mare plăcere un pahar cu whisky și sifon, dar m-aș fi mulțumit chiar cu un pahar mare cu apă. Dar nu indrăzneam să-l intrerup.
— Nu ți-a adus aminte de nimic dansul acela ? Al doilea dans și. pentru mine, cel mai reușit, cel mai fascinant ?
— Să vă spun drept, mărturisii, n-am apucat să văd mare lucru. Mă dusesem in dormitor să răspund la celălalt telefon, și cind am revenit. Niculina aproape că iși terminase dansul.
Doar ce-a mai făcut citeva mișcări, a ingenuncheat, și-a tras rochia pe ea și s-a
reașezat in fotoliu.
Pandele m-a privit lung, incruntat, ca și cind n-ar fi ințeles prea bine.
— Cred că faci o confuzie, spuse. Telefonul a sunat mult mai tirziu, după ce incepuse al treilea „spectacol"

— cum spuneau ei — și unde rolul principal il avea băiatul... Dar, in sfirșit, p-are nici o importanță, continuă fără să-mi lase timp să răspund. Mie mi-a plăcut cel mai mult al doilea dans Mi-a :dus aminte de dansul Salomeii din piesa lui Oscar Wilde, pe care am văzut-o in tinerețe, la Berlin. Dar mi-a amintit și de dansurile indiene, de spectacolele lui Udhai Shankar...

_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 9:46 pm

Dansul este celor doi tineri se dovedeste a fi cu mult mai mult decit un simplu dans ci mai curind un act magic de transformare a realitatii ceea ce ce face ca intre scriitor si secretarul sau sa apara unele diferente in perceperea realitatii curente:

— Știi că aventura aceasta incepe să mă intereseze, spuse după ce i-am intins paharul și sticla cu whisky. Evident, toată povestea cu mama care i-ar fi spus adevărul după terminarea liceului, și acea inscripție care, in interpretarea Niculinei, ar dezvălui paternitatea băiatului, toată povestea mi se pare cusută cu ață albă. Copiii aceștia au venit aici cu alt scop.
Tu ce crezi ? mă intrebă brusc. Ce crezi că urmăresc ?
Nu indrăzneam să-i mărturisesc tot adevărul, sa-i mărturisesc ce credeam eu, și anume că acea inscripție pe Roata morii, cel mai popular roman al lui Pandele : ..Sibiu, Crăciun 1938. Orfeu, Steaua sus răsare...", inscripție pe care mama lui Vladimir o completase șapte ani mai tirziu, in 1945, adăogind cu creionul : „Pentru Laurian, cind va fi mare, ca să ințeleagă și să ne ierte", inscripția aceasta era, așa cum observase Niculina, pe atit de turburătoare pe cit era de misterioasă.
— După impresia pe care mi-au făcut-o, incepui după o scurtă pauză, cred că sint amindoi pasionați de de spectacol. Iar ea, fata, este, desigur, o mare artistă — poate de aceea nu-și găsește loc in nici un teatru și iși ciștigă existența, dind lecții de latină și franceză.
In orice caz, amindoi văd in teatru un spectacol sacru.
— Și atunci ? mă intrerupse Pandele vădit dezamăgit de interpretarea mea. Atunci de ce-au venit la mine ? Știau foarte bine că nu sint autor dramatic, și chiar dacă aș vrea nu pot face nimic pentru ei.
— Impresia mea este că, luind in serios spectacolul, considerindu-l adică un ritual, au venit să vă ceară consimțămintul la ritualul căsătoriei lor.

Pandele tăcu citva timp. apoi apucă paharul și incepu să soarbă incet, pe ginduri.
— Ar putea fi și asta, spuse. De aceea m-am pretat la jocul lor și le-am dat consimțămintul. in fond, de ce nu le-aș fi dat ? Ce mă costa ? adaogă, incercind să imite (dar fără să reușească) vulgaritatea lui Paraschiv Simionescu, marele lui rival. Era doar o formalitate.
— Dar ați văzut că pentru ei, mai ales pentru fată,consimțămintul era mai mult decit o formalitate, era un adevărat ritual. Ați văzut cit era de emoționată cind, la despărțire, a căzut pe neașteptate in genunchi, v-a apucat mina s-o sărute și v-a spus :
Benissez-nous, mon pere !
Mi-am dat imediat seama că făcusem o gafă, dar nu ințelegeam de ce. Pandele mă privea ciudat.
— Da, a fost un moment penibil, vorbi tirziu. Nu mă așteptam să cadă in genunchi chiar in fața mea și să-mi sărute mina. Nu știam ce să fac.
— in locul d-stră, indrăznii, aș fi ridicat-o și aș fi șărutat-o pe amindoi obrajii.
Pandele, mă privi din nou surprins, aproape cu furie.
— Dar așa am și făcut, izbucni. Numai că n-am sărutat-o pe amindoi obrajii. Am sărutat-o intii pe frunte și pe urmă pe obraz...
Simțeam că roșisem și acest simptom de slăbiciune mă umili.
— Vă cer iertare. Poate n-am văzut bine. Eram acolo, lingă ușă, bucuros că in sfirșit se hotăriseră să plece, și poate mi-au scăpat anumite gesturi...
Pandele continua să mă privească, din ce in ce mai incruntat.
— Eusebiu, incepu tirziu, cu gravitate, dacă nu te-aș cunoaște de atiția ani, aș crede că ori vrei să-ți bați joc de mine, ori ești in ultimul grad de surmenaj.

_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 9:55 pm

Pentru prima data motivul celor 19 trandafiri apare aici:

A doua zi de dimineață m-a trezit telefonul.
— Sper că te-ai odihnit indeajuns, incepu, cu glasul Iui de zile mari. Și sper că nu te-ai
supărat dacă, aseară, mi-am ingăduit să fiu sincer cu dumneata.
Am biiguit citeva cuvinte la intimplare, dar nu cred că le-a auzit.
— Uite ce te rog, continuă. M-am interesat unde trebuie și am aflat că ceremonia va avea loc
la Primăria Sectorului IV, azi la ora 11. Cumpără, te rog, 19 trandafiri , la sfirșitul
ceremoniei, oferă buchetul Niculinei din partea mea, cu aceste cuvinte...
Am simțit cum se accelerează bătăile inimii și l-am intrerupt, emoționat.
— Doar o clipă, vă rog, să-mi caut creionul...
Cind am apropiat din nou receptorul de ureche, l-am auzit tușind.
— M-am inecat, incepu cu oarecare timiditate. Inchipuiește-ți că aseară, după ce ne-am
despărțit, m-a apucat deodată o poftă grozavă de fumat. M-am dus atunci pină la Select și mi-am cumpărat de la bar un pachet de țigări americane.
La inceput, mi s-a părut că glumește. Mi-am amintit indignarea lui Ioniță. Este inadmisibil,
spunea Ioniță, și este și o dovadă de proastă creștere, să inviți oamenii la tine acasă și, de la ușă, să le arăți afișul cu litere de o șchioapă : ..Fumatul e strict interzis". Poți face asta dacă ești suferind, sau dacă ești alergic la fumul de țigară — dar el. A D.P., nu este nici una nici alta !
— ...Și pină la miezul nopții, adaogă cu un ton care mi s-a părut provocator, aproape agresiv, pină la miezul nopții am fumat tot pachetul ! Ca pe vremurile bune...
— Nu știam că ați fumat vreodată...
— Am fumat mult in tinerețe, continuă pe același ton. Am fumat chiar foarte mult. De aceea a trebuit să mă las...
Probabil că incercase să ridă, dar il inecă din nou tușea. Cind mi s-a părut că mă poate auzi, l-am intrebat :
— Ce cuvinte să scriu pe cartea de vizită ? Șovăi citva timp.
— Poate că ar fi mai bine să-i oferi buchetul fără carte de vizită. ii spui doar atit : din partea domnului Anghel D. Pandele.
— Să spun că le doriți fericire sau noroc, sau cam așa ceva ? Din nou, o lungă pauză. il ghiceam că nu izbutește să se hotărască și, ca de obicei in asemenea imprejurări, era gata să-și piardă răbdarea.
— Nu ! izbucni brusc. Nu cred că mai trebuie adăogat și altceva. Un buchet cu 19 trandafiri, oferit chiar de - dumneata, prietenul și colaboratorul meu, cred că e de ajuns. Și dacă nu-ți strică programul, adaogă, vino să mă vezi indată după ceremonie...

In mod ciudat ajuns la primarie secretarul afla ca nu era programata nicio cununie, la iesire pare sa o zareasca pe fata pe strada intr-un camion

Am mulțumit incurcat și mi-am făcut drum sgre ieșire. De-abia ajuns in stradă m-am uitat la ceas : era 11,30. Șovăiam, intrebindu-mă dacă n-ar trebui să telefonez lui A.D.P., cind, la vreo zece, cincisprezece metri, intr-o camionetă care pornea chiar atunci, mi s-a părut că zăresc silueta Niculinei.
(De fapt. ii-recunoscusem rochia). Am inceput să alerg, strigindu-i numele, dar foarte probabil, nu ma auzit și, citeva clipe in urmă, camioneta dispăru după colț.

Ajuns la locuinta scriitorului afla de la servitoare ca acesta a plecat din bucuresti chiar cu acel camion in care era si Niculina

— A plecat, exclamă. Și-a făcut singur valiza și a plecat !...
Ca să nu-mi trădez mirarea și dezamăgirea, i-am intins buchetul cu trandafiri.
— Cred că trebuie să-l punem in vasul cel mare, vasul albastru, din salon. Și cu foarte multă apă.
Apoi m-am indreptat calm spre birou. Ecaterina m-a urmat supusă, purtind buchetul in amindouă brațele, ca pe un prunc.
— A fost intii un telefon foarte lung, pe la 9,30, incepu misterios, și după aceea mi-a cerut săi aduc valiza cea nouă, cea cu etichetă. Am vrut să-l ajut, dar mi-a spus că și-o face singur.
Apoi a chemat el la telefon...
— N-a lăsat nici un mesagiu pentru mine ? am intrebat-o.
— Ba da. V-a lăsat un plic pe birou, un plic sigilat, repetă subliniind cuvintele.
Evident, il sigilase ca să fie sigur că nu-l deschide Ecaterina. "Văzind că rămine lingă mine, curioasă, sperind să ghicească după figura mea conținutul scrisorii, i-am arătat blind trandafirii.
— Dacă nu le tai cozile și nu-i pui imediat in apă, au să se ofilească.
Așa cum imi fusese teamă, mesajul era laconic și enigmatic. „Evenimente decisive par a se pregăti in cel mai apropiat viitor. Decisive și importante pentru noi amindoi. Nu știu cit timp voi lipsi. Te rog să fii, ca și altădată, locțiitorul meu in acest birou. Și orice s-ar intimpla.
Memoriile vor trebui să apară la data fixată de Editură."
Am pus scrisoarea in buzunar și am trecut in bucătărie.
— Ce spune ? mă intrebă Ecaterina. Ce s-a intimplat ?
— Nu spune ce s-a intimplat. Probabil, un subiect de roman... Știi că așa se petrec lucrurile de cite ori incepe să-l obsedeze ideea unui nou roman.
— Sau, poate, mă intrerupse Ecaterina zimbind cu ințeles, poate a intilnit o nouă eroină.
Așa cum s-a intimplat acum trei ani.




_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 10:04 pm

Asa cum iti spuneam mare parte din roman o reprezinta analizare in reluare a fapteleor petrecute.
Ramas singur dupa plecarea maestrului secretarul sau se cufunda in reflectii despre evenimentele petrecute...

M-am așezat, deprimat, la birou. Daca i se pare că s-a indrăgostit de Niculina și speră intr-o nouă aventură, inseamnă că A.D.P. n-a ințeles nimic sau că nu vrea să ințeleagă. Regretam acum că nu-i spusesem, hotărit adevărul : după toate probabilitățile. Laurian era băiatul lui.
Deși enigmatică, inscripția de pe pagina de gardă a romanului Roata morii — ..Sibiu.
Crăciun 1938, Orfeu. Steaua sus răsare..." — iși revela sensul prin cuvintele adăogate cu creionul, șapte ani mai tirziu :
"Pentru Laurian, cind va fi mare, ca să ințeleagă și să ne ierte". Niculina ghicise just : mama lui Serdaru era artista care trebuia să joace rolul Euridicei in piesa lui Pandele. Cu puțin timp inainte de moarte, la spital, incredințase volumul unui prieten, cu rugămintea sa-l predea băiatului după ce iși va lua bacalaureatul.
Atunci, la Sibiu, in decembrie 1933 cind repeta rolul Euridicei era căsătorită cu doctorul Serdaru dar după cițiva ani s-au despărțit. Ea nu s-a recăsătorit, iar doctorul a murit in ultimul an de război. Laurian fusese crescut de o mătușă. Pe doctor il văzuse doar de citeva ori, căci se stabilise la Cluj ; iar singurele obiecte rămase de la mamă erau o cruciuliță de argint și un exemplar din Roata morii, cu acea misterioasă inscripție... Toate acestea le reconstituisem din mărturisirile lui Serdaru, intrerupte de dansuri și pantomime.
..................

— Primul spectacol ! Pantomimă după o legendă indiană. Matsiendranath. prizonier amnezic al femeilor din Țara Kadali...
Eram atit de surprins, și intr-un anumit fel fascinat, ascultind acele nume exotice incit n-am observat cind Niculina și-a scos rochia și a rămas intr-un tricou argintiu. Am văzut-o incovoindu-se leneșă, lăsindu-și palmele să atingă covorul, incepind să-l mingiie, somnoroasă, și mi s-a părut că o aud murmurind cuvinte neințelese. Dar mi-am dat repede seama că nu le murmura ea ci Laurian, rămas in picioare, aproape de perete, și puțin timp in urmă l-am auzit cintind o melodie stranie, tristă, și de-abia atunci am remarcat că iși ridicase gulerul de la haină, ascunzindu-și cravata și cămașa ; părea acum un alt bărbat, mult mai bătrin, cu o șuviță de par cărunt căzindu-i pe frunte, și ochii pe jumătate inchiși. Dar cind iși scosese fluierul, scurt și indesat, din care izbucniseră acele sunete neverosimile, căci semănau cu un grohăit de fiară sălbatecă, topindu-se pe nesimțite intr-un lung suspin, o tinguire nefirească, in care mi se părea că recunosc apropierea vijeliei, și auzeam rupindu-se cu zgomot ramuri mari, incărcate ? Desigur, ca și A.D.P., urmărisem pantomimă Niculinei și nu observasem gesturile lui Serdaru. Mă trezise deodată, aproape inspăimintindu-mă țipătul de mistreț injunghiat — și de-abia atunci i-am văzut fluierul. Imi aminteam aceste amănunte răsturnat in fotoliul Niculinei, cu privirile in tavan, cind a sunat telefonul. Era Ghiță Horia, directorul Editurii.
— Ei ! Care sint instrucțile ? m-a intrebat sarcastic.
— Maestrul e plecat la țară, și deocamdată...
— Știu, știu, cunosc povestea, m-a intrerupt. Mi-a telefonat azi dimineață, m-a anunțat că dispare pentru extva timp, in „interese de serviciu", chiar așa a spus :

„interese de serviciu", dar a adăogat că-ți lasă dumitale instrucțiuni precise.
Nu voiam să-mi ghicească incurcătura.
— Dacă e vorba de primul volum din Memorii, am inceput.
— Dar nu e vorba de Memorii, m-a intrerupt din nou, enervat. Mi-a vorbit de un proiect senzațional : un volum de Teatru, și mi-a spus că iți lasă dumitale instrucții precise.
— Nu știu nimic,
— Atunci și-a bătut joc de mine ! exclamă trintind receptorul.



_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 10:08 pm

Apoi reflectiile continua mai deoparte pe tema dansului...

Dar m-am trezit deodată intrebindu-mă : cum de izbutea Niculina sa-și scoată atit de repede rochia, și in atitea chipuri, incit acum nu mai eram sigur dacă la al doilea sau al treilea „spectacol" și-o trăsese trăgind-o pe deasupra capului, sau o lăsase să cadă la picioare, ieșind din ea ca dintr-un coș cu rufe ?
Și mai erau atitea alte lucruri care mă intrigau. Nu ințelegeam cum iși schimba Niculina" tricoul, la inceput argintiu, apoi negru, apoi de culoarea prunelor coapte, apoi din nou negru ; cum apăreau și dispăreau voalurile și eșarfele pe care. după ultimul spectacol, le-a adunat cu grijă și le-a așezat in valiză ? Cum reușea Serdaru să-și schimbe infățișarea și virsta. părtnd a avea, uneori, părul aproape cărunt, alteori roșu, seinteind ca arama in soare ? Scotocise de citeva ori in valiză, scoțind o dată o mască — pe care, de altfel nu o folosise — și altă dată citeva batiste pe care le distribuise meticulos in diferite buzunare. Nu-mi amintesc să-l fi surprins dind la iveală și alte obiecte, deși a folosit mai multe instrumente, le-aș spune muzicale, instrumente, e drept, mărunte, minuscule, dar care, totuși, ocupau laolaltă destul loc : dovadă că, inainte de plecare, le-a adunat in valiză Nu găseam decit o singură explicație: invățaseră, amindoi, nu numai arta dramatică, dansul și muzica, dar și anumite trucuri de prestidigitatori. Poate de aceea ne-au impresionat atit de profund, de inedit uneori, cind se incheia un spectacol, nici eu, nici Pandele nu izbuteam să rostim un singur cuvint, și ne priveam unul pe altul, clipind des, ca și cind ne-am fi deșteptat din somn.
Am tresărit auzind pașii Ecaterinei.

— Pesemne că n-au fost toți proaspeți, spuse Ecatnrina, sau poate n-ați știut cum să țineți buchetul. Am zvirlit șase trandafiri...
Mi s-a părut că rostise ultimele cuvinte cu oarecare tristețe, și am incercat s-o consolez.
— Au mai rămas, deci, treisprezece trandafiri... Treisprezece, număr cu noroc, am exclamat zimbind.
— Nu mai supărați pe Dumnezeg, a șoptit Ecaterina, făcindu-și cruce.


_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 10:38 pm

A doua zi, arșița se presimțea de dimineață și am plecat de acasă mai devreme, imediat după dejun.
— Au fost trei telefoane, mă intimpină Ecaterina.
Dar parcă era un făcut : nici nu apucam să pun mina pe receptor, că inceta telefonul.
— E cald,mi-am spus, și bucureștenii iși pierd repede răbdarea... In salon m-am oprit in dreptul vasului albastru : mai rămăseseră 11 trandafiri, dar de
data aceasta mi s-a părut că le simt parfumul. Pe birou mă așteptau un maldăr de scrisori și citeva pachete : cărți de poezie cu lungi dedicații și, de la Editură, corecturile ultimei ediții din Roata morii.
.................

Tirziu, cind tocmai mă pregăteam s-o rog să-mi facă o cafea, Ecaterina apăru in prag.
— A venit un tinăr motociclist, cu o scrisoare de la Maestru, dar zice că are ordin să v-o dea dumneavoastră personal...
in bucătărie, tinărul se așezase pe scaun, cu plicul in mina stingă și o batistă mare, colorată, in mina dreaptă, cu care iși ștergea meticulos obrajii. Se ridică brusc, imi dădu plicul și rosti timid :
— Vă rog să semnați de primire, și să indicați ora. Este 3,45. preciza după ce-și privi ceasul.
Dumneavoastră opriți scrisoarea, continua intinziridu-mi un briceag, și mie imi dați inapoi plicul. Erau citeva foi rupte dintr-un caiet de școală. ..Dragul meu, imi scria, trăiesc unul din cele mai revelatoare momente din viața mea. Imposibil să spun totul intr-o scrisoare compusă in mare grabă, căci curierul pleacă in zece minute și n-am aflat despre existența lui decit adineaori, cind am auzit — și m-au mirat, m-au enervat — primele pocnituri ale motocicletei. Iată esențialul : acești tineri, pur și simplu extraordinari, sint amindoi orfani. De aceea s-au ințeles atit de bine, de aceea s-au indrăgostit in același timp, unul de altul. Niculina iși caută tatăl de cinci ani de cind a aflat că n-a murit in lagăr, așa curii se crezuse, ci a fost repatriat cu un grup de prizonieri acum 15, 16 ani. Amănuntele acestei Queste sint pasionante și revelatoare- Și, așa cum ne-a mărturisit Serdafu, tot ea a descifrat enigma inscripției pe care o cunoști, și care incepe să mă obsedeze, nu pentru că mi s-ar părea inautentică, ci pentru că mi-e imposibil să-mi amintesc cum- am petrecut acele zile de Crăciun, Iți, Sibiu. in 1938.
Altminteri, Laurian mi-a devenit tot atit de drag ca și Niculina.. și confirmarea eventualei paternități nu cred că ar putea adinci mai mult această sinceră afecțiune.
Dar sint atitea altele de adăogat ! Ți le voi spune, in parte, cind ne vom revedea : dar, mai ales, le vei descoperi singur indată ce vei pătrunde in acest univers de legende, artă și vis in care mă aflu de aproape 50 de ore... Sper că ai ghicit mai mult decit au spus aceste rinduri. Fii, deci, pregătit sufletește (oh ! n-am mai intrebuințat expresia aceasta din tinerețe, și totuși n-am roșit scriind-o).
Pe curind!
As always, A.D.P."

.................

Pandele m-a chemat la telefon acasă. citeva ceasuri mai tirziu. N-am apucat să-l intreb cum se simte și ce mai face, căci m-a
intrebat el de la inceput dacă am asistat vreodată la jocul Călușarilor.
— N-am asistat, dar cunesc jocul. Adică, am văzut fotografii, am citit despre Călușari, am văzut chiar citeva dansuri la cinematograf.
— Știi, deci, m-a intrerupt nerăbdător, că in fiecare ceată se află un personaj care n-are voie să vorbească...
— Știu i se spune Mutul.

— Exact, Mutul. Și acum, ascultă-mă bine. iți pregătești o mică valiză cu ce crezi că ai nevoie pentru citeva zile. Nimic elegant, căci nu te invit la o recepție mondenă. Miine după-amiază, probabil pe la 3,30, 4,00, va veni să te ia de-acasă — evident nu spui nimic Ecaterinei, ii spui doar că te duci pentru citeva zile la un prieten — va veni să te ia cu mașina un tinăr foarte brun. Va suna la ușă și va intreba de d-ta. Dar astea vor fi singurele cuvinte pe care le vei auzi de la el. (Evident, in afară de cazul — bate-n lemn ! — că ar fi un accident pe șosea și va trebui să dea informații).
Tinărul nu va vorbi deloc in tot timpul călătoriei, pentru că, pentru diferite motive (prea complicate ca să ți le explic Ja telefon), in sfirșit, pentru anumite motive, practică un ritual al tăcerii... Nu e nimic
misterios la mijloc, adaogă cu oarecare timiditate. Este doar vorba, cum spuneai dumneata, de funcția rituală a spectacolului...
— M-a mișcat mult scrisoarea dumneavoastră de ieri, i-am spus profitind de o scurtă pauză.
— Bravo ! Eram de altfel sigur că așa va fi... Pe miine, deci. Și, vezi, nu te trăda față de Ecaterina. Fii cit se poate de natural... Călătoria durează cam trei ceasuri, adăogă.
in realitate, a durat mai puțin, dar, n-am știut niciodată cit. Eram desigur extrem de obosit, pentru ca am adormit — lucru care mi se intimplă foarte rar — aproape nu inchisesem ochii toată noaptea.
Insomnie provocată, pro babil, de convorbirea cu A.D.P. Trecuse de patru dimineața cind am pus ceasul deșteptător să sune la 10,00. Dar nu cred că am adormit inainte de 6,00 ; soarele răsărise de mult și strada incepea să se insuflețească. Am ajuns in strada Fintinelor puțin inainte de amiază.
.................

Am sa sar un pic peste plecarea secretarului cu masina condusa de acel personaj ciudat si tacut... poate insomnia din noaptea trecuta dar mai degraba cu totul alte forte au facut sa nu poata sta treaz cea mai mare parte a drumului ...drum care va ramine mereu un mister...

Destinatia o reprezenta un fel de tabara de creatie artiscica amenajata pe locul unlor depozite demult abandonate cladiri vaste aflate in paragina, dupa un somn de citeva ore Maestru il conduce pe secretarul sau la un soi de spectacol...

— Ne așteptau pe noi, șopti Pandele. Probabil că toți ceilalți sint la locurile lor... Eusebiu, adaogă, să nu mă intrebi nimic ; am să-ți povestesc eu mai tirziu. Este pur și simplu extraordinar ! Dar să fii foarte atent in timpul spectacolului, pentru că mă indoiesc că vei ințelege de la inceput.
— Păcat că mă simt atit de obosit ! Mă lupt cu somnul...
Să te lupți și să-fi invingi somnul, mă intrerupse Pandele. Este prea important — și pentru dumneata și pentru mine.
Nu mi-am dat seama de vastitatea ruinei decit după ce-am intrai. S-ar- fi spus că pătrundeam intr-o peșteră, ai cărei pereți ii ghiceam cind aproape de noi, in dreapta și in stinga noastră, cind destul de departe, și a cărei boltă se inălța eu cit inaintam. Mi-am dat seama că inaintam intre două șiruri de bănci, cele mai multe goale, dar ghiceam că, in urma noastră. băncile se umpleau, aproape fără zgomot, de spectatori rămași pină atunci in intuneric, lipiți de ziduri.
Și deodată cineva se apropie de noi și șopti.
— Aici. Maestre. V-am rezervat două fotolii...
Am zimbit. așezindu-mă erau scaune de grădină, pregatite cu perne. Deși fotoliile noastre se aflau in al doilea șir. eram totuși departe de scenă. Ne despărțeau poate doisprezece metri de un podium slab luminat, care se părea că alcătuiește scena. Sau, cel puțin, o parte scenă,
pentru, că ghiceam in fund, intre două cortine improvizate, primele trepte ale unui amfiteatru.
Uneori se părea că deasupra noastră, zăresc sclipind stelele, alteori simțeam o adiere de vint și parcă pereții incepeau să tremure de sus in jos, ca faldurile unei perdele. Cind ochii mi se obișnuiseră cu spațiile de intuneric, am descoperit in dreapta scenei un grup compact de umbre. Dacă n-aș fi fost atit de istovit, aș fi incercat să descifrez și celelalte misterioase forme care mi se păreau, insufletite ocupau pe rind in mai multe colțuri ale scenei.
Atunci, pe neașteptate, am recunoscut vocea Niculinei,a m tresărit, emoționat.
— Ca și alta dată, vom incepe cu un exercițiu de anamneză. Ne vom reaminti, așa cum am invățat să ne reamintim, rolul citorva animale in istoria universală : lupoaica și intemeierea Romei, asinul pe care a intrat Isus in Ierusalim, cămila Sfintului Nil, caluL lui Napoleon...

— Atenție ! Atenție ! am auzit mai multe voci, pronunțind laolaltă, dar atit de perfect, cuvintele incit părea o singură puternică, polifonică voce. Atenție ! Ați ghidt aluzia : este faimoasa expresie a lui Hegel : prin Napoleon, Spiritul Universal a intrat călare in Istorie.
— De data aceasta, continuă Niculina, povestea noastră incepe cu un catir, dar nu se va incheia cu Hegel
.....................
Din pacate secretarul adoarme iar si parte din spectacol il percepe mai mult ca pe un soi de cosmar...
apoi dimineata primeste unele explicatii...

— Explică-i tu, spuse Serdaru, că ești mai meșteră.
— Dar de unde să incep ? Să incep cu inceputul... Vă aduceți aminte din liceu ce importanță are, pentru noi romanii, mărturia cronicarilor bizantini : este primul document de limbă arhaică romanească : de străromană. Și faptul că strigătul torna, retorna, fratre ! a fost ințeles de intreaga armată, confirmă de asemenea prezența masivă a populației, să-i spunem străromană, in secolul VI, in Peninsula Balcanică.
Atunci mi-am dat seama că bluza era atit de transparentă incit i se intrevedeau in intregime sinii : probabil că Niculina nu purta soutien-gorge. Am roșit brusc și mi-am plecat privirile in farfurie, din fericire, mai rămăsese o felie de piine și puțin unt. Dar este probabil că atunci mi-a scăpat ințelesul citorva fraze in legătură cu interpretările date de istorici și filologi acestor trei cuvinte : torna (ori retorna), fratre.
— Acum, ceea ce este și mai important, este pluralitatea semnificațiilor acestui eveniment. Pe de o parte, o tragedie — infringerea unei armate romane — devine unul din cele mai prețioase, și mai exaltate, documente ale istoriografiei romanești. Pe de altă parte, documentul ilustrează admirabil precaritatea și caracterul fortuit al istoriografiei : dacă acel catir nu-și pierdea povara, nu se putea dovedi existența atit de timpurie, in secolul VI, a străromanilor și a limbii străromane. Dar mai ales este revelatoare lumina pe care o aruncă asupra structurii evenimentului istoric in general : orice accident, oricit ar fi el de neinsemnat sau de ridicol, poate avea consecințe considerabile pentru istoria unui popor sau, in anume cazuri — bunăoară, nasul Cleopatrei — pentru un continent sau o civilizație.
— Dar, indrăznii s-o intrerup, deși n-am văzut urmarea, nu ințeleg cum aceste interpretări ale evenimentului istoric și al istoriografiei ar putea constitui subiectul unui spectacol dramatic .

Niculina privi cu ințeles spre Laurian.
— Cel mai bun lucru ar fi să-ți povestească el tot ce-a urmat. Eu trebuie să mă duc : mă așteaptă băieții.

Am subliniat mai sus cerinta imperativa a maestrului de a nu dormi in timpul spectacolului
Dar acesta nu rezista... si as face o comparatie poate ciudata cu somul apostolilor in gradina Ghetimani... somnul ca forma de ratare a initierii ... somnul ca slabiciune sufleteasca
Somnul in opozitie cu trezirea ...




Ultima editare efectuata de catre Horia in Joi Oct 18, 2012 11:13 pm, editata de 1 ori

_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 10:45 pm

... Mai tirziu, la București, l-am intrebat pe A.D.P. ,dar el văzuse altfel spectacolul și nu ințelesese intotdeauna legătura dintre tablouri. Pe scurt, următorul tablou punea in scenă alte episoade celebre ilustrind rolul animalelor in Istoria universală : căprioara care indicase hunilor. ieșirea din bălțile Meotide ; zimbrul pe care-l fugărise Dragoș, fundind astfel Principatul Moldovei. Apoi, in al treilea tablou, o serie de dansuri, pantomime și cintece arătau ce admirabile capodopere folclorice au produs asemenea mituri și legende. Iar al patrulea tablou ilustra, cit se putea de dramatic, a subliniat Serdaru, confruntarea intre valorizarea artistică și filozofică, pe de o parte, și interpretarea istoriografică, pe de altă parte, a acelor evenimente exemplare.
— Bine, bine, l-am intrerupt tirziu,
Toate acestea sint cit se poate de interesante. Și. pentru că spui dumneata, pot inspira chiar spectacole dramatice... Dar de ce-a ți ales tocmai această temă a istoriografiei și a evenimentelor exemplare ? Mi se pare o temă didactică, o problemă, in fond, minoră, periferică.
— Dimpotrivă, răspunse Serdaru cu un glas ferm și, mi s-a părut, aproape patetic. Este problema cardinală a timpului nostru. Pentru că, dacă Hegel are dreptate, sintem pierduți !
Nu prea ințelegeam, dar l-am lăsat să continue....



Ultima editare efectuata de catre Horia in Joi Oct 18, 2012 11:15 pm, editata de 1 ori

_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 10:50 pm

Alte discutii din acea tabara... intre maestru si secretarul sau ...
Cu privire la starea de emulatie, de efervestenta creatoare care il stapinea in acel loc :

Tăcu brusc, și-și stinse absent țigara.
— Dar piesele pe care le scriu acum, sint inspirate de această teorie a spectacolului dramatic, teorie pe care ai s-o cunoști citind Introducerea. Spun ,,piese", Ia plural, pentru că, deși pot fi citite și reprezentate separat, iși descoperă adevărata semnificație numai cind sint jucate in grup. Deocamdată, in primul volum, vor fi patru sau cinci piese, dar seria va "fi continuată in volumele următoare... Dacă aș fi fost tinăr aș fi putut scrie 60—70 de piese, și toate ar fi alcătuit laolaltă o singură operă.
Eram gata să-l - intrerup, să-l asigur că mai are inaintea lui incă destui ani productivi, și dacă reușește Să scrie patru, cinci piese in citeva săptămini, va putea scrie 60, 70 in următorii cinci ani. Dar n-am apucat să rostesc un singur cuvint.
— Ideea acestui fel de literatură dramatică, a continuat, am avut-o chiar in noaptea cind am ajuns aici, după ce-am asistat la primul spectacol. Pe scurt, iți pot spune că atunci am ințeles, ca intr-o străfulgerare, sensul multor intimplări din viața mea. Apoi, chiar in noaptea aceea, stind de vorbă cu Ieronim Thanase, autorul manuscrisului (și-mi arătă.din nou mapa), m-am convins că experiența mea nu constituie o excepție. Oricine, orice spectator, orice cititor, sublinie cuvintele, poate avea o revelație similară. Atunci mi-am dat seama de importanța acestui tip de spectacol pentru toți contemporanii noștri, din toate țările și din toate continentele.
Se opri o clipă, mă privi adinc in ochi, apoi rosti cu gravitate.

Dragul meu, in zilele noastre, spectacolul este singura noastră șansă de a cunoaște libertatea absolută, și acest lucru se va adeveri și mai mult in viitorul apropiat.
Precizez : libertatea absolută, pentru că n-are nimic de-a face cu libertățile de ordin social, economic sau politic.

— Este pur și simplu extraordinar ! am șoptit brusc emoționat.
— Ai să te convingi și dumneata, și poate mai curind decit te așteptai. Dar despre toate astea, o să mai stăm de vorbă... Deocamdată, iată ce te rog. Dacă nu ai nimic , contra, o mașină — o altă mașină, nu cea cu care ai venit — te va duce miine după-amiază la București. Iți voi incredința manuscrisul
Introducerii, și am să te rog să-l dactilografiezi cit vei putea de repede, fără ca cineva să-și poată arunca ochii pe original.

Ideea ca spectaolul este o poarta spre o anume libertate spirituala am mai intilnit-o la Coelho in romanul sau Zahir depre care ti-am vorbit...


_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Horia la data de Joi Oct 18, 2012 11:21 pm

Alaturi de lupta cu somnul o alta tema este lupta cu uitarea ... anamneza...
Maestru este chiunit de amintiri ratate din trecut ..imposibil de reamintit

S-a intrerupt, ca să-și aprindă țigara. Mi s-a parut că e emoționat și-i tremură ușor mina.
— Am crezut de atunci că Orjeu,și Euridice a fost o piesă proastă, ratată, și n-am avut niciodată curiozitatea s-o recitesc... Dar nu știu ce mi-a venit, și după ce mi-a telefonat Niculina am căutat manuscrisul și l-am pus in valiză. Ei bine ! a exclamat, am recitit-o de două ori, și piesa nu mi se pare deloc proastă. Este, evident, o piesă de tinerețe, cu defectele caracteristice incepătorilor. Dacă aș fi continuat, aș fi scris din ce in ce mai bine. Aș fi fost astăzi, nu mă sfiesc.să spun, un mare autor dramatic. Dar a intervenit ceva, ceva de care nu izbutesc să-mi aduc aminte, dar care a jucat rolul unui traumatism. De atunci...

A tăcut brusc și și-a intors capul spre fereastră. Mă intrebam ce i-aș putea spune, cum aș putea schimba subiectul fără ca să-l amintesc.
— Nu incape indoială, reluă cu un glas mat, neutru, că acel incident traumatic s-a produs in urma intilnirii cu Euridice, vreau să spun cu artista care juca rolul lui Euridice, cu mama lui Laurian. Că această intilnire a avut loc, și că ea s-a dovedit foarte importantă in viața tinerei artiste, o dovedesc cele două insemnări, mai ales a doua insemnare, scrisă cu creionul. Dar nu izbutesc să ințeleg de ce nu-mi aduc aminte, de ce nu-mi aduc aminte nici măcar de figura Euridicei. Foarte probabil era o femeie frumoasă ; uită-te la Laurian. Cum a fost posibil să uit tot ? ! O asemenea amnezie iși are desigur o cauză profundă. Dacă aș utiliza terminologia mitologică, aș spune că amnezia mea exprimă intr-un fel cit se poate de concret moartea Euridicei. Pentru mine, Euridice a murit defmitiv, așa cum ea n-a murit niciodată pentru Orfeu, nici după ce rămăsese pentru totdeauna in Infern. Dar dacă inierpretarea asta e corectă, inseamnă că atunci, in iarna lui 1938, eu n-am văzut in acea tinără artistă "intruchiparea Euridicei", am văzut pe altcineva ! Dar, mă tot intreb, pe cine ?
— intr-adevăr, pe cine ? am repetat in -șoaptă, emoționat.
Am tresărit amindoi auzind clopoțelul cand ne chema la masă.

_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eliade - 19 trandafiri

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum