Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Decembrie 2018
LunMarMierJoiVinSamDum
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31      

Calendar Calendar

Ultimele subiecte
» Caragiale
Sam Ian 10, 2015 8:34 pm Scris de Horia

» Enigmele Bucurestiului
Joi Noi 07, 2013 4:29 pm Scris de Horia

» fara variante multiple
Mier Noi 06, 2013 8:24 pm Scris de Horia

» Miscarea Moderata
Mier Noi 06, 2013 8:22 pm Scris de Horia

» cum te poti debloca energetic
Mier Ian 30, 2013 11:28 am Scris de Horia

» Texte apocrife
Joi Dec 06, 2012 10:31 pm Scris de Horia

» DIONISIE EXIGUUS
Dum Noi 11, 2012 3:39 pm Scris de Horia

» Cerbobil vs Fukushima
Joi Noi 08, 2012 10:41 pm Scris de Horia

» filme youtube
Joi Noi 08, 2012 12:04 pm Scris de Horia

In loc de regulamente...

Lun Iul 21, 2008 12:42 am Scris de Horia

In loc de regulamente lungi si plicistioare pe care nu le citeste nimeni spun doar atit :
Vor fi sterse mesajele care nu respecta urmatoarele principii elementare:

-bunavointa
-bunacredinta
-buna-cuviinta
-bun-simt

In ciuda faptului ca forumul nu e vizitat …

Comentarii: 0

Bun venit !

Lun Iul 21, 2008 1:08 pm Scris de Horia

Scopul acestui forum este de a va oferi un loc de dialog civilizat.
Un loc unde discutiile sa decurga firesc, relaxat, fara incrincenari si contradictii stupide.
Am ales numele de ipoteze in ideea de a cunoaste cit mai multe puncte de vedere la intrebarile …

Comentarii: 0

Bine de stiut !

Dum Iul 27, 2008 12:11 am Scris de Horia

Acest forum fiind gratis asa cum se vede si din adresa, e bine stiut inca de la inceput ca :

- desi acum pe pagina nu apar reclame ele pot sa apara oricind iar continul lor nu depinde de mine
- forumul poate fi inaccesibil uneori din motive tehnice ... nu …

Comentarii: 0

Probleme de inregistrare ?

Joi Dec 16, 2010 12:05 pm Scris de Horia

Daca aveti probleme la inscrierea pe forum, e bine de stiut ca Yahoo mail duce mesajul in zona de spam, cautati acolo,
Daca nu merge nici asa lasati-mi un mesaj la hgrancea@gmail.com
Nu garantez ca raspund imediat, dar in citeva zile se rezolva Smile

Comentarii: 0

Cine este conectat?
In total sunt 0 utilizatori conectati: 0 Inregistrati, 0 Invizibil si 0 Vizitatori :: 1 Motor de cautare

Nici unul

[ Vizualizeaza toata lista ]


Recordul de utilizatori conectati a fost de 13, Mar Ian 04, 2011 10:22 pm
Statistici
Avem 44 membri inregistrati
Cel mai nou utilizator inregistrat este: flames

Membrii nostri au postat un numar de 986 mesaje în 240 subiecte

Eminescu -Sarmanul Dionis

In jos

Eminescu -Sarmanul Dionis

Mesaj Scris de Horia la data de Mier Oct 10, 2012 4:12 pm

Cartea incepe cu prezentarea ideilor ce framintau mintea tanrului Dions.
idei privitoare la relativitatea timpului si a spatiului dar si a posibilitatii de a calatorii in timp pentre ca :
...In faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai in sufletul nostru. Trecut și viitor e in sufletul meu, ca pădurea intr-un simbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea cerului instelat intr-un strop de rouă. Dacă am afla misterul prin care să ne punem in legătura cu aceste doua ordini de lucruri, care sunt ascunse in noi, mister pe care l-au posedat poate magii egipteni și asirieni, atuncea, in adincurile sufletului coborindu-ne, am pute trăi aievea in trecut și am pute locui lumea stelelor și a soarelui. Păcat că știința necromanției și acea a astrologiei s-au perdut — cine știe cite mistere ne-ar fi descoperit in această privință ! Dacă lumea este un vis — de ce n-am pute să coordonăm șirul fenomenelor sale cum voim noi ?
Nu e adevărat că există un trecut — consecutivitatea e in cugetarea noastră — cauzele fenomenelor, consecutive pentru noi, aceleași intotdeauna, există și lucrează simultan. Să trăiesc in vremea lui Mircea cel Mare sau a lui Alexandru cel Bun — este oare absolut imposibil ? Un punct matematic se pierde-n nemărginirea dispozițiunii lui, o clipă de timp in imparțibilitatea sa infinitezimală, care nu incetează in veci. in aceste atom de spațiu și timp, cit infinit! Dac-aș pute și eu să mă pierd in infinitatea sufletului meu, pin in acea fază a emanațiunii lui, care se numește epoca lui Alexandru cel Bun, de exemplu... și cu toate acestea...

Autorul ne face apoi cunostinta cu Dionis
Existența ideală a acestor reflecțiuni avea drept izvor de emanațiune un cap cu plete de o sălbătăcită neregularitate, infundată intr-o căciulă de miel. Nu era un cap urit acela a lui Dionis. Fața era de acea dulceață vinătă-albă ca și marmura in umbră, cam trasă, fără a fi uscată, și ochii tăiați in forma migdalei erau de acea intensivă voluptate, pe care o are catifeaua neagră. Ei inotau in orbitele lor — un zimbet fin
Era tinăr — poate nici optsprezece ani — cu atit 'mai rău... ce viață-l așteaptă pe el ?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... și această libertate de alegere in elementele de cultura il făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atit de visătoare. Lucruri mistice, subtilități metafizice ii atrăgeau cugetarea ca un magnet, e minune oare că pentru el visul era o viață și viața un vis ? Era minune că devenea superstițios ?
...


si cu locul actiunii ...initiale Smile
Era noapte și ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strimte și noroioase, ce trec prin noianul 'de case mici și rău zidite, din care consistă partea cea mare a capitalei Romaniei

Si in continuare despre parintii sai :

Mumă-sa, o femeie palidă, naltă, blondă cu ochii negri, ii vorbise adesea de tatăl său ; de acel copil cine știe cum rătăcit in clasele poporului de jos. Misterios, fără să spuie cuiva secretul numelui lui, el ședea in casa preotului bătrin a cărui fiică era Măria. Ei se iubiră. in toată ziua el ii promitea că taina sufletului său iși via ave sfirșitul, că el o va lua de soție, că o soartă aurită o așteaptă. Dar intr-o zi el primi o scrisoare cu sigil negru... o deschise, o ceti, o rupse bucăți și cu ea mintea sa... o copie de pe un testament părea a fi după cit se putea pricepe din bucățile rupte. El muri in spitalul de alienați... palid, mut pină-n ultimul moment, preocupat pare că de a ascunde un secret mare.


Ultima editare efectuata de catre Horia in Mier Oct 10, 2012 9:49 pm, editata de 1 ori

_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eminescu -Sarmanul Dionis

Mesaj Scris de Horia la data de Mier Oct 10, 2012 5:26 pm

Cam asta ar fi introducerea, hai acum sa vedem partea concreta.
Totul incepe cu o carte veche scrisa de un oare care maestru Ruben.

Dar in astă-seara Dionis era vesel, fără să știe de ce.
La capitelul de luminare, ce sta in gitul garafei, cu ochiul roș și bolnav, el deschise o carte veche legată cu piele și roasă de molii — un manuscript de zodii.
El era un ateist superstițios — și sunt mulți de aceștia.
Inițialele acestei cărți cu buchi erau scrise ciudat, cu cerneală roșie ca singele, caractere slave de o evlavioasă, gheboasă, fantastică arătare.
O astrologie mai mult de origine bizantină, bazată pe sistemul geocentrist, sistem care admite pămintul de centrul arhitecturei lumești și pe om de creatura pentru a cărui plăcere Dumnezeu ar fi făcut lumea.
.....
Cu coatele așezate pe masă și cu capul in mini, Dionis descifra textul obscur c-un interes deosebit, pină ce căpețelul de lumină incepu a agoniza fumegind. Se stinse.
El iși apropie scaunul de fereastră, pe care o deschise, și, la lumina cea palidă a lunei, el intorcea foaie cu foaie uitindu-se la constelațiunile ciudate. Pe o pagină găsi o mulțime de cercuri ce se tăiau, atit de multe, jncit părea un ghem de fire roș sau un painjiniș zugrăvit cu singe.
Apoi iși ridică ochii și privi visind in fața cea blinda a lunei — ea trecea frumoasă, clară pe un cer
limpede, adinc, transparent, prin nouri de un fluid de argint, prin stelele mari de aur topit. Părea că
deasupra mai sunt o mie de cercuri, părea că presupusa lor ființă transpare prin albastra-i adâncime...
„Cine știe, gindi Dionis, dacă in cartea aceasta nu e semnul ce-i in stare de a te transpune in adincimile sufletești, in lumi care se formează aievea așa cum le dorești, in spații iluminate de un albastru splendid, umed și curgător."

As vrea aici sa arat o analagie cu cartea lui Cinamar in care tot despre contemplarea unor cercuri era vorba, dar si mai recent in cartea despre autocontrol era vorba de un antrenament bazat pe privirea unui cerc, era o metode de trecere in stari profunde de constiinta.
Pentru inceput se lasa in voia contemplarii ...

In fața locuinței lui Dionis se ridica o casă albă și frumoasă. Dintr-o fereastră deschisă din catul de sus, el auzi prin aerul nopții tremurind notele dulci ale unui clavir și un tinăr și tremurător glas de copilă adiind o rugăciune ușoară, pare că parfumată, fantastică. El iși inchise ochii ca să viseze in libertate.
I se păru atunci ca e intr-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, deasupra căruia licărea o lună fantastică și palidă ca fața unei virgine murinde...

si revenirea din contemplare
... Muzica incetase de mult și el, cu totul in prada impresiunii sale, ținea incă ochii strinsinchiși.
Cind se deșteptă din reveria sa, fereastra de sus a palatului era deschisă, in salon intuneric și
sticlele ferestrei străluceau ca argintul in alba lumină a lunei

Exercitiul merge mai departe cu o prima calatorie in timp sau poate o regresie in propriile sale vechi existente... sau cine mai stie ...

„Da, repetă el incet ideea lui fixă, sub fruntea noastră e lumea — acel pustiu intins — de ce numai spațiul, de ce nu timpul, trecutul." Privi din nou la pain-jinișul de linii roșii — și liniile incepură a se mișca. El puse degetul in centrul lor — o voluptate sufletească il cuprinse — mai intii i se păru ca aude șoptirea acelor moșnegi bătrini, care, pe cind era mic, ii povesteau in timp de iarnă, ținindu-l pe genunchi, povești fantastice despre zine imbrăcate in aur și lumină, care duc limpedea lor viață in palate de cristal — și pare c-a fost ieri, ieri pare că-și incilcea degetele in barba lor albă și asculta la graiul lor ințelept și șoptitor, la cuminția trecutului, la acele vești din bătrini. El nu se mai indoia... de o mină nevăzută el era tras in trecut. Vedea răsărind domni in haine de aur și samur — ii asculta de pe tronurile lor, in invechitele castele, vedea divanul de oameni bătrini, poporul entuziast și creștin, undoind ca valurile mării in curtea domniei — dar toate erau incă amestecate.
Și liniile semnului astrologie se mișcau cumplit ca șerpi de jăratic. Tot mai mare și mai mare
devenea painjinul. „Unde să stăm ?" auzi el un glas din centrul de jăratic al cărții. „Alexandru cel
Bun !" putu el șopti cu glasul apăsat, căci bucuria, uimirea ii stringea sufletul și... incet, incet
painjinișul cel roș se lărgi, se diafaniza și se prefăcu intr-un cer rumenit de apunerea soarelui. El
era lungit pe o cimpie cosită, finul clădit mirosea, cerul de inserare era deasupră-i albastru, limpede,


O voluptate sufleteasca il cuprinse ... aici as putea face o paralele ciudata cu versurile lui Macedonki
O roza-nfloreste suava
ca nor rispsit e necazul
puternic ma poarta extazul
spre-o nalta si tainica slava

Acea voluptate se poate asemui starii de extaz atins in meditatiile profunde... fie ca se foloseste un desen cu cercuri fie ca se foloseste ca obiect de meditatie un trandafir.




_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eminescu -Sarmanul Dionis

Mesaj Scris de Horia la data de Mier Oct 10, 2012 7:04 pm

Odata intors in vremea lui Alexandru cel Bun personajul se transforma din Dionis in calugarul Dan...
O rasă de șiac, un comanac negru... in mina lui cartea astrologică. Și ce cunoscute-i păreau toate ! El nu mai era el. I se părea atit de firesc că s-a trezit in această lume. Știa sigur cum că venise in cimp ca să citească, că citind adormise. Camera obscură, viața cea trecută a unui om, ce se numea Dionis, ciudat... el visase !
„Ah ! gindi el — cartea mea mi-a făcut șotia asta ; in urma cetirei ei, am visat atitea lucruri extraordinare. Ce lume străină, ce oameni străini, ce limbă, parcă era a noastră, dar totuși străină, alta..." Ciudat !
Călugărul Dan se visase mirean cu numele Dionis... pare că se făcuse in alte vremi, intre alți oameni! Ciudat ! „Ah ! meștere Ruben, zise el zimbind, cartea ta intr-adevăr minunată este !... numai de n-ar ameți mintea ; acuma simt eu, călugărul, că sufletul călătorește din veac in veac, același suflet, numai că moartea-l face să uite că a mai trăit."

Un calugar ce este tentat sa accepe reincarcarea ... calatoria sufletului ...

„Bine zici, meștere Ruben, că egiptenii aveau pe deplin dreptate cu metempsicoza lor. Bine zici cum că in sufletul nostru este timpul și spațiul cel nemărginit și nu ne lipsește decit varga magică, de a ne transpune in oricare punct al lor am voi. Trăiesc sub domnia lui Alexandru-vodă ș-am fost tras de-o mină nevăzută in vremi ascunse in viitorul sufletului meu.
Ciți oameni sunt intr-un singur om ?
Tot atiția cite stele sunt cuprinse intr-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopții. Și, dac-ai mări acea picătură, să te poți uita in adincul ei, ai revede toate miile de stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu țări și popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea — un univers intr-o picătură trecătoare.
Ce adinc e evreul acesta !" gindi el in sine despre dascălul Ruben.


In acea vreme calugarul Dan era elevul unui profesor evreu adus de catre domnitor din Spania spre a preda stiinte la Socola. Iar cartea din care se trezi cititnt pe camp era asa si se duse sa o inapoieze...

— Ei?
— Pe deplin așa cum mi-ai spus-o, dascăle, zise Dan, azi sunt incredințat că vremea nemărginită
este făptură a nemuritorului nostru suflet. Am trăit in viitor. iți spun, acuma am doi oameni cu
totului deosebiți de mine — unul, călugărul Dan, care vorbește cu tine și trăiește in vremile domniei lui Alexandru-vodă, altul, cu alt nume, trăind peste cinci sute de ani de acum inainte.
— In șir, răspunde Ruben, poți să te pui in viața tuturor inșilor care au pricinuit ființa ta și
a tuturor a căror ființă vei pricinui-o tu. De aceea oamenii au o simțire intunecată pentru păstrarea și mărirea neamului lor. Sunt tot ei, cei care renasc in strănepoți... Și asta-i deosebirea intre Dumnezeu și om. Omul are-n el numai șir, ființa altor oameni viitori și trecuți, Dumnezeu le are deodată toate neamurile ce or veni și ce au trecut; omul cuprinde un loc in vreme. Dumnezeu e vremea insăși cu tot ce se-ntimplă-n ea, dar vremea la un loc, asemenea unui izvor, a cărui ape se intorc in el insuși, ori asemenea roții, ce deodată cuprinde toate spițele, ce se-ntorc vecinie. Și sufletul nostru are vecinicie-n sine, dar numai bucată cu bucată. inchipuiește-ți că, pe o rotată mișcată-n loc, s-ar lipi un fir de colb. Acest fir va trece prin toate locurile prin care trece roata invirtindu-se, dar numai in șir, pe cind roata chiar in aceeași clipă e in toate locurile cuprinse de ea.
— Sunt incredințat, dascăle, in privința vremei, dar nemărginirea, spațiul ?
— Tot ca vremea, bucată cu bucată, poți fi in orice loc dorit, pe care n-o poți părăsi neimplută. Știi că, in puterea unei legi, nu este spațiu deșert. Dar este un mijloc pentru a scăpa de această greutate... o greutate impusă de trecătorul corp omenesc. Ai văzut că in om e un șir nesfirșit de oameni. Din acest șir lasă pe unul să-ți ție locul, pe cită vreme vei lipsi din el. Se ințelege că acesta nu va pute fi intreg, căci, intreg fiind, ți-ar nega existența ta. in faptă insă omul cel vecinic, din care răsar tot șirul de oameni trecători — il are fiecare lingă sine, in orice moment — il vezi, deși nu-l poți prinde cu mina — este umbra ta.


Sau altfel spus corpul subtil sau astral ...
iata in continuare un pasaj pe care nu am cum sa il rezum ...

— Dacă in această sară aș incerca să mă duc intr-un spațiu zidit cu totul după voia mea... ?
— Vei pute-o... căci ai in tine, in sufletul său nemuritor, nesfirșit in adincimea lui. Pe fila a
șeptea a cărții stau toate formulele ce-ți trebuiesc pentru asta. Și tot la a șaptea filă vei afla ce trebuie să faci mai departe. Se-nțelege că atunci trebuie să ne despărțim pentru totdeauna, căci in spații dorite, ziua va fi secol și cind te vei intoarce nu vei mai găsi pe Ruben, ci un alt om, analog cu mine, pe care insă ușor il vei găsi... numai poate el nu te va cunoaște, poate va fi pierdut tainele invățăturei lui și va fi om ca toți oamenii. invățături nu-ți mai dau, căci e de prisos ; cind umbra ta, ca umbră incă, va incepe a vorbi, ea va fi atotștiutoare și-ți va spune ce trebuie să faci ; cind te vei muta tu in firea ei, atunci vei fi tu atotștiutor și, in orice caz, nu mai ai nevoie de mine. Dar vei fi băgat de samă o imprejurare : cartea mea cetind-o in șir rămine neințeleasă... dar, ori de unde-i incepe, răsfoind tot la a șeptea filă, o limpezime dumnezeiască e in fiecare șir. Aceasta e o taină pe care nici eu n-o pricep și se zice că unui om incredințat despre ființa lui Dumnezeu nici nu-ii poate veni in minte cugetul ascuns in această ciudată numărătoare. in zadar ți-i intreba și umbra... ea nu știe nimic despre această taină.
Se zice că diavolului, inainte de cădere, i-ar fi plesnit in minte această obscură idee și de atuncea a căzut.
De ți-ar veni in minte, să știi, se risipesc toate dimpreju-ru-ți, timp și spațiu fug din sufletul tău și rămii asemenea unei crengi uscate, din care vremea asemene a fugit. Neștiind eu singur această taină, căci, cum am spus, nici nu sunt in stare să-mi treacă prin minte, nici nu te pot sfătui in această privire.
Ruben iși netezi incet barba și o adincă intristare era scrisă pe fața lui bătrină și ințeleaptă. Dan ii sărută mina. Nu erau să se despartă pentru totdeauna ? Ruben rupse cu degetele mucul căzut al luminărei și se văzu in lumina vie că ochii lui erau plini de lacrimi. Amindoi se sculară și Dan s-aruncă la gitul lui plingind ca un fiu ce n-are să mai vadă pe tatăl său.
Dar indată ce ieși Dan, indată ce coborise scările cu cartea subsuori și ridicind cu mina lunga poală a rasei de șiac... casa se prefăcu intr-o peșteră cu păreții negri ca cerneala, luminarea de ceară intr-un cărbune plutitor in aer, cărțile in beșici mari de steclă, la gură legate cu pergament, in mijlocul cărora tremurau intrun fluid luminos și vioriu draci mici spinzurați de coarne, care zupăiau din piciorușe.
Ruben insuși se zbirci, barba-i deveni lă-țoasă și-n furculițe ca două bărbi de țap, ochii ii luceau ca jeratic, nasul i se strimbă și se usca ca un ciotur de copac și, scărpinindu-se in capul lățos și cornut, incepu a ride hid și strimbindu-se :
— Hihi ! zise, incă un suflet nimicit cu totul !
Dracii se strimbau rizind in beșicele lor și se dădeau peste cap, iar Satana iși intinse picioarele lui de cal, răsuflind din greu.
— Mult a trebuit pin l-am prins in laț pe acest călugăr evlavios, dar in sfirșit... hihi... totuși...
totuși... are să-l nimicească bătrinul meu dușman. I-am spus că nu-i poate veni in minte gindirea tăinuită de numărătoarea cărții ?... trebui să-i vie... trebui să-i vie... Mie de ce mi-a venit ? Pentru c-a trebuit să-mi vie !...



_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eminescu -Sarmanul Dionis

Mesaj Scris de Horia la data de Mier Oct 10, 2012 7:58 pm

Calugarul Dan se retrage cu cartea in chilia sa ...
Iata o clasica meditatie in liniste asupra unei flori si asupra propriei umbre...

Tăcerea e atit de mare, incit pare că aude gindirea, mirosul, creșterea chiar a unei garoafe roșii și frumoase, ce creștea intr-o oală intre perdelele ferestei lui. Privea in păretele afumat la umbra sa proprie, mare și fantastică. Lampa filfiia lungă, ca și cind ar fi vrut s-ajungă tavanul, iar umbra lui...
ca o mreajă neagră cu nasul lungit, cu căciula lăsată pe ochi, părea ca incepuse o vorbire intimă cu el.
Părea c-o intreabă cugetind... părea că ea-i răspunde in cugetări deșirate... un dialog, și cu toate astea, dacă voia să cuprindă realitatea lui, nu era decit un dialog al cugetărilor lui proprii, el cu sine insuși.
Ciudat ! Această despărțire a individualității lui se făcu izvorul unei cugetări ciudate. El fixă aspru și lung umbra sa... ea, supărată de această căutătură, prinse incet, incet conture pe părete' și deveni clară, ca un vechi portret zugrăvit in oloi. El clipi cu ochii — ea redevenise umbră simplă.


Interesanta iesirea din starea speciala atunci cind a clipit ... nu ?
In taina calugarul Dan era indragostit de Maria,
Era fiica spătarului Tudor Mesteacăn, un inger blond ca o lacrimă de aur, mlădioasă ca un crin de
ceară, cu ochi albaștri și cuvioși, precum albastru și cuvios e adincul cerului și divina sa eternitate.

In continuare meditatia merge tot mai puternica ...

Lampa sa filfiia mai fantastic, literele bătrine ale cărții căpătau ințeles și se introduceau in visuri și-n
cugete ce-i impleau capul fără de voință, umbra lui incepu iar a prinde conturele unei icoane in oloi, cu fruntea naltă, palidă, pleșuvă, cu buze vinete cu părul de citeva fire sure, cu privirea fixă și profundă, pe care și-o ținti lung asupra cărții deschise inaintea lui Dan. Umbra lui ii șoptea in ginduri lungi tocmai ceea ce voia el să i se răspundă.
„Tu știi, cugetă umbra și el ii auzea cugetările, știi bine că sufletul tău din inceputul lumei și pină acuma a făcut lunga călătorie prin mii de corpuri, din care azi n-a mai rămas decit praf. El singur n-o știe, pentru că de cite ori s-a intrupat din nou, de atitea ori a băut din apa fără gust și uitătoare a Lethei și nimeni nu l-a insoțit in uitata lui călătorie decit eu — umbra corpurilor in care a trăit el, umbra ta ; cu fiecare ducere la mormint, cu fiecare naștere am stat lingă ele ; am stat la leagănul, voi sta la mormintul tău. Sufletul tău, fără ca azi să și-o aducă aminte, a fost odată in pieptul lui Zoroastru, care făcea ca stelele să se mute din loc cu adincul grai și socoteala combinată a cifrelor lui. Acea carte a lui Zoroastru, care cuprinde toate tainele științei lui, stă deschisă inaintea ta. Veacuri au stat s-o deslege și n-au putut pe deplin, numai eu pot s-o desleg, pentru că vorbeam din părete cu Zoroastru, cum vorbesc astăzi cu tine."
Dan văzu clar despărțirea ființei lui intr-o parte eternă și una trecătoare. Cartea lui Zoroastru era
proprietatea lui dreaptă.
El intoarse șepte foi și umbra prinse conturele unui basorelief, mai intoarse incă șepte și umbra se
desprinse incet, ca dintr-un cadru, sări jos de pe părete și sta diafană și zimbitoare, rostind limpede și respectuos :
— Bună sară !
Lampa cu flacăra ei roșie sta intre Dan și umbra inchegată.
— Să urmăm, zise umbra torcind mai departe firul gindirii sale, gindiri pe care Dan le auzea, ca și
cind ar fi fost propriile lui cugetări. Apropiindu-ți prin vrajă ființa mea și dindu-mi mie pe a ta, eu voi
deveni om de rind, uitind ou desăvirșire trecutul meu ; iar tu vei deveni ca mine, etern, atotștiutor și cu ajutorul cărții atotputernic. Tu mă lași pe mine in imprejurările tale, cu umbra intrupată a iubitei tale, cu amicii tăi ; mă condamni să-mi uit vizionara mea ființă, iar tu intreprinzi o călătorie, cu iubita ta cu tot, in orice spațiu al luimei ți-ar place... in lună, de pildă.
Acolo vei trăi un secul și ți se va pare o zi.
Ba poți să iei și pămintul cu tine, fără ca să te supere. il prefaci intr-un mărgăritar cu toartă și-il anini
de salba iubitei tale ; și crede-mă ca, de mii de mii de ori mai mici, numai proporțiile dintre ei să
rămiie aceleași, oamenii s-or crede așa de mari ca azi. Timpul lor ? O oră din viața ta va fi un veac
pentru ei. Clipele vor fi decenii și-n aceste clipe se vor face războaie, se vor incorona regi, se vor
stinge !și se vor naște popoare, in sfirșit, toate prostiile de azi se vor lintimpla ș-atunci, se-nțelege că-n diminuare analogă, absolut insă același lucru.
— Bine, zise Dan apucind mina cea rece și diafană a umbrei, te indemn insă a scrie memoriul vieței
tale, ca să-l găsesc, cind voi reveni pe pămint, și să-l recetesc. Tu ai o judecată rece și vei ști să-mi
descrii toată natura vizionară și inșelătoare a lucrurilor lumești, de la floarea ce cu naivitate minte prin haina ei strălucită că e ferice inlăuntrul gingașelor sale organe, pină la omul, ce acopere cu vorbe mari, cu o ipocrizie vecinică, care ține cit istoria omenirei, acel simbure negru și rău, care-i rădăcina
adevărată a vieței și a faptelor sale — egoismul său.
Vei vede cum ni se minte in școală, in biserică, in sfat, că intrăm intr-o lume de dreptate, de iubire, de sfințenie, pentru a vede, cind murim, c-a fost o
lume de nedreptate, de ură. Ah, cine ar mai vre să trăiască, cind i s-ar spune de mic incă, in loc de
povești, adevărata stare de lucruri,
in care va intra ?


Vezi iar e vorba despre povesti si poate despre manipulare ...

_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eminescu -Sarmanul Dionis

Mesaj Scris de Horia la data de Mier Oct 10, 2012 8:27 pm

Si acum iar ideea metamorfozei dar nu in sensul lui Kafka

— Simt brațele mele perind in aer și cu toate astea căpătind puteri uriașe ; simt cum, deslipindu-se atomele greoaie ale creierilor mei, mintea mea devine clară ca o bucată de soare.
— Eu, zise umbra incet, simt intunecindu-se și perind conștiința eternității mele ; simt ingreuindu-se ca sub plumb cugetările mele... Mai intoarce șepte foi și metamorfoza reciprocă va fi desăvirșită.
Dan intoarse foile, șopti și umbra deveni om. Omul sămăna cu el și se uita spărios și uitit la Dan, fixindu-l ca pe o umbră, cu buzele tremurinde și cu pași șovăitori. Dan era o umbră luminoasă. El ridică brațul lung și puternic in aer.
— Dormi ! zise poruncitor.

Ajuns la iubita lui o cheama sa il urmeze ... scenea aminteste de Luceafarul ... dar aici chemarea nu intimpina vreun refuz ...
— Iubito, zise el incet netezindu-i părul ei de aur, iubito, vino cu mine in lume !
— Unde ?
— Unde? Oriunde. Vom trăi așa de fericiți acolo unde vom fi, neturburați de niminea ; tu pentru
mine, eu pentru tine. Din visurile noastre vom zidi castele, din cugetările noastre vom adinci mări cu
mii de undoiete oglinzi, din zilele noastre — veacuri de fericire și de amor. Aide !
— Dar ce va zice mama ? zise ea, cu ochii plini de lacrimi. Umbra ei se răsfringea in părete. Dan se
uită fix intr-acolo ;
umbra se desprinse incet și se inălță pe-o rază de lună, spre a cade in pat.
— Cine-i acolo ? zise Măria tremurind pe pieptul lui.
— Umbra ta, răspunse el zimbind, ea rămine in locul tău... vezi-o cum doarme.
— O ! ce liberă și ușoară mă simt, zise ea c-o voace de un timbru de aur. Nici o durere, nici o patimă
in piept. O, iți mul-țămesc !... Și ce frumos imi pai tu acuma... pare că ești altul... pare că ești din altă
lume.
— Vino cu mine, șopti el la ureche-i, vino prin oștiri de stele, prin tării de raze, pină ce, departe de
acest pămint nenorocit și negru, il vom uita, pentru ca să nu ne mai avem in minte decit pe noi.
— Haide dar ! șopti ea incunjurindu-i gitul cu brațele ei albe și lipindu-și gurița de buzele lui.
Sărutarea ei il umplu de geniu și de-o nouă putere. Astfel imbrățișați, arunca neagra și strălucita lui
mantie peste umerii ei albi, ii incunjură talia stringind-o tare la pept, iar cu ceilaltă mină fluturind o
parte a mantiei, se ridicară incet, incet prin aerul luciu și pătruns de razele lunei, prin nourii negri ai
cerului, prin roiurile de stele, pină ce ajunseră in lună. Călătoria lor nu fusă decit o sărutare lungă.


Evident nu e luna materiala moarta si plina de praf si nisip ... ci o luna din alta dimensiune

Aproape de pămint, el șezu pe coastele unui nour negru și se uită lung și cugetător pentru ultima oară asupra pămintului. Luă cartea lui Zoroastru, deschise unele file și incepu a citi județul pămintului, și fiecare literă era un an, fiecare șir un secol de adevăr. Era ceva infricoșat cite crime au putut să se petreacă pe acest atom atit de mic in nemărginirea lumei, pe acest bulgăre negru și neinsemnat, ce se numește pămint. Fărmăturele acelui bulgăre se numesc imperii, infuzorii abia văzuți de ochii lumei se numesc impărați, și milioane de alte infuzorii joacă, in acest vis confuz, pe supușii...
El iși intinse mina asupra pămintului. El se contrase din ce in ce mai mult și iute, pină ce deveni,
impreună cu sfera ce-l incungiură, mic ca un mărgăritar albastru stropit cu stropi de aur și c-un mez
negru. Mărimea fiind numai relativă, se ințelege că atomii din mezul acelui mărgăritar, a cărui mărgini li era cerul, a cărui stropi — soare, lună și stele, acei pitici nemărginit de mici aveau regii lor, purtau războaie și poeții lor nu găseau in univers destule metafore și comiparațiuni pentru apoteoza eroilor. Dan se uită cu ocheana prin coaja acelui mărgăritar și se miră cum de nu plesnește de mulțimea urei ce cuprindea. il luă și, intorcindu-se, atirnă in salba iubitei sale albastrul mărgăritar


Si uite cum arata acea luna ideala...
Și ce frumos făcuse el in lună ! inzestrat cu o inchipuire urieșească, el a pus doi sori și trei luni in albastra adincime a cerului și dintr-un șir de imunți au zidit domenicul său palat. Colonade — stinci sure, streșine - un codru antic ce vine in nouri. Scări inalte coborau printre coaste prăbușite, printre bucăți de pădure ponorite in fundul ripelor pină intr-o vale intinsă tăiată de un fluviu măreț, care părea a-și purta insulele sale ca pe niște corăbii acoperite de dumbrave. Oglinzile lucii a valurilor lui răsfring in adinc icoanele stelelor, incit, uitindu-te in el, pari a te uita in cer.
Si descrierea continua... si vita lui si a Mariei e numai fericire dar ... trebuia sa fie un dar ...
. Ceruri de oglinzi, plutind cu
inălțatele aripi albe și cu briie de curcubeu, portale nalte, galerii de-o marmură ca ceara, straturi de
stele albastre pe plafonduri argintoase — toate pline de un aer răcoare și mirositor. Numai o poartă
inchisă n-au putut-o trece niciodată. Deasupra ei, in triunghi, era un ochi de foc, deasupra ochiului —
un proverb cu literele striimbe ale intunecatei Arabii. Era doma lui Dumnezeu. Proverbul, o enigmă
chiar pentru ingeri.
Insă oare de ce omul nu gustă vreo fericire ! Vecinie semnul arab de pe doma Domnului ii preocupa
mintea lui Dan, vană-i era căutarea lui prin cartea lui Zoroastru — ea răiminea mută la intrebările lui.
Și cu toate acestea in fiece noapte de repeta acest vis, in fiece noapte el imbla cu Măria in lumea solară a cerurilor. Și de cite ori imbiau, el iși lua cu el in visul său cartea lui Zoroastru și căuta in ea
dezlegarea intrebărei.In van ingerii, ce treceau ducind in poalele lor rugăciunile muritorilor, se uitau
semnificativ la el ; in van unul ii spuse lin, apleeindu-se la ureche-i : „De ce cauți ceea ce nu-ți poate
veni in minte ?"
Altul : „De ce vrei să scoți din aramă sunetul aurului ? Nu-i cu putință." Dar ceea ce-i
părea ciudat era că, de cite ori ii trecea prin minte ca ingerii să meargă după voia lui, ei intr-adevăr,
fără să le-o zică, ii implineau alintind ginidirile. El nu-iși putea explica această armonie prestabilită
intre gandirea lui proprie și viața cetelor ingerești.
— Nu vezi tu, Mario, că tot ce gindesc eu ingerii implinesc in clipă ?
Ea ii astupă gura cu mina. Apoi ii șoipti lla ureche :
— Cind plouă, toate grinele cresc ; cind Dumnezeu vrea, tu gindești ceea ce gindesc ingerii.
In zadar. Mintea Iui era preocupată și privirile ochilor lui mari erau ațintate asupra acelei porți vecinie inchise.
— Aș voi să văd fața lui Dumnezeu, zise el unui inger, ce trecea.
— Dacă nu-l ai in tine, nu există pentru tine, și in zadar il cauți, zise ingerul serios.
Odată el iși simți capul plin de cintece. Asemenea ca un stup de albine, ariile roiau limpezi, dulci,
clare, in mintea lui imbătată, stelele păreau că se mișcă după tactul lor ; ingerii ce treceau suriziind pe
lingă el inginau cantările ce lui ii treceau prin minte. in 'haine de argint, frunți ca ninsoarea, cu ochii
albaștri, care luceau intunecat in lumea cea solară, cu sinuri dulci, netezi ca marmura, treceau ingerii
cei frumoși, cu capete și umere inundate de plete ; iar un inger, cel mai frumos ce l-a văzut in solarul
lui vis, cinta din arfă un cintec atit de cunoscut... notă cu notă el il prezicea... Aerul cel alb rumenea de voluptatea cintecului. Numai semnul arab lucea roș, ca jăratecul noaptea.
„Asta-i intrebarea, zise Dan incet, enigma ce pătrundea ființa mea. Oare nu cintă ei ceea ce gindesc
eu ?...
Oare nu se mișcă lumea, cum voi eu ?" El stranse c-o intunecată durere pe Măria la inima lui. Hurmuzul pămantului ardea in isalba ei de .mărgăritare... „Oare fără s-o știu nu sunt eu însumi Dumne..." Vauuum !
Sunetul unui clopot urieșesc — moartea mărei, căderea cerului — bolțile se rupeau, jumalțul lor albastru se despica, și Dan se simți trăsnit și afundat in nemărginire. Riuri de fulgere il urmăreau, popoare de tunete bătrine, vuirea nemărginirei, ce tremura mișcată... „O, gind nefericit!" aiuri el. Spasmotic ținea in mina lui cartea lui Zoroas-tru, instinctiv rupse mărgeaua pămintului de la gitul Măriei. Ea cădea din brațele lui... ca o salcie neguroasă ce-și intindea crengile spre el, și striga căzind :
— Dane ! ce m-ai făcut pe mine ? Și un glas răsună in urmă-i :
— Nefericite, ce ai indrăznit a cugeta ? Norocul tău că n-ai pronunțat vorba intreagă !...





_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eminescu -Sarmanul Dionis

Mesaj Scris de Horia la data de Mier Oct 10, 2012 9:44 pm

Rupt ca de-un magnet in nemărginire, el cădea ca fulgerul, intr-o clipă cale de-o mie de ani. Deodată
intunericul dimprejurul lui deveni liniștit, negru-imort, fără sunet .și fără lumină. El deschise cartea,
aruncă mărgeaua și incepu a ceti.
Mărgeaua cădea luminoasă prin intuneric și se desfășura din ce in ce.
Din ce in ce mai mare, mai mare — se lumina — pină o văzu departe asemenea unei lune... și el
cobora cu cartea sub mană... nourii groși, s-apropie de pămant, deja vedea culmile strălucite ale unui
oraș, lumini presărate, o noapte văratică cu aerul blond, grădini mirositoare și... și iși deschise ochii.
El se scutură oarecum din somn. Soarele se inălța, ca un glob de aur arzător pe un cer adinc albastru ;
grădina dedesubtul feres-tei, in care adormise Dionis, era de un verde umed și răcorit după noaptea cu ploaie, florile improspătate ridicau in soare cochetele capete copilăroase și ochii lor plini de reci și
zadarnice lacrime. In casa de peste drum perdelele albe erau incă lăsate, prin aleile gradinei ei vișinii
și cireșii infloriți, salciimii cu miros dulce tăinuiau cărările risipite intr-o viorie și melancolică umbră.
Fusese vis visul lui cel atat de aievea sau fusese realitate de soiul vizionar a toată realitatea
omenească ? Perdeaua de vis-â-vis se dete puțin intr-o parte și prin faldurii ei albi apăru un blond cap de copilă. Ridea.
„Măria !" șopti el cu inima stransă.


Finalul este ambiguu dupa revenirea in existenta lui Dionis amesteca personajele cu cele din existenta calugarului.
Fata de vizavi il crede bolnav si se ocupa de ingfrijirea lui, Tatal fetei recunoaste tabloul din perete ca fiind al unei persoane bogate si il repune in drepturi
si au trait fericiti pina la adinci batrineti Smile

Finalul sau epilogul arata asa ...

Două vorbe conclusive. Cine este omul adevărat al acestor intimplări : Dan, ori Dionis ? Mulți din
lectorii noștri vor fi căutat cheia intimplărilor lui in lucrurile ce-l incunjurau ; ei vor fi găsit elementele
constitutive a vieții lui sufletești in realitate : Ruben e Riven ; umbra din părete, care joacă un rol atit
de mare, e portretul cu ochii albaștri ; cu disparițiunea acestuia dispare ceea ce veți fi indemnați a
numi o idee fixă ; in fine, cu firul cauzalității in mană, mulți vor gindi a fi ghicit sensul intimplărilor
lui,. reducindu-le la simple vise ia unei imaginații bolnave.
Fost-au vis sau nu, asta-i intrebarea. Nu cumva indărătul culiselor vieței e un regizor, a cărui existență
n-o putem explica ? Nu cumva suntem asemenea acelor figuranți, cari voind a reprezenta o armată
mare trec pe scenă, incunjură fondalul și reapar iarăși ? Nu este oare omenirea istoriei asemenea unei astfel de armate, ce dispare intr-o companie veche spre a reapare in una noua, armată mare pentru individul constituit in spectator, dar același număr mărginit pentru regizor. Nu sunt aceiași actorii, deși piesele sunt altele ? E drept că după fondal nu suntem in stare a vede. Și nu s-ar pute ca cineva, trăind, să aibă momente de-o luciditate retrospectivă, cari să ni se pară ca reminiscențele unui om ce de mult nu mai este ?
Nu ezităm de-a cita cateva pasage dintr-o epistolă a lui Theophile Gautier, care colorează oarecum
ideea aceasta : Nu totdeauna suntem din țara ce ne-a văzut născind și de aceea căutăm adevărata
noastră patrie. Acei cari sunt făcuți in felul acesta se simt ca exilați in orașul lor, străini lingă căminul
lor și munciți de-o nostalgie inversă... Ar fi ușor a insemna nu numai țara, dar chiar și secolul în care
ar fi trebuit sa se petreacă existența lor cea adevărata... imi pare c-am trăit odată in Orient, și cind in
vremea carnavalului mă deghizez cu vrun caftan, cred a relua adevăratele mele vesminte. Am fost
intotdeauna surprins că nu pricep curent limba arabă. Trebuie s-o fi uitat.


_________________
hgrancea@yahoo.com
avatar
Horia
Admin

Mesaje : 622
Data de inscriere : 20/07/2008

Vezi profilul utilizatorului http://ipoteze.forumgratuit.ro

Sus In jos

Re: Eminescu -Sarmanul Dionis

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum